Giuleşti, miezul emoţiilor oricărui suporter care iubeşte fotbalul în formă pură

Academia Giuleşti
Giuleşti

Un text din inima unui ardelean care a lucrat 20 de ani în presa sportivă. Alin Fornade este acum notar, dar nu poate uita amintirile pe care le are de pe Giuleşti. Nimeni nu poate, pentru că sunt inconfundabile.

Emoţiile trăite de un suporter pe Giuleşti

Şi stadioanele mor? Ne obişnuiserăm să vorbim despre echipe care dispar de pe ecranul fotbalului, îngropate în hârtii luate în stăpânire de cifre deghizate în ciocli. Când o echipă pleca dintre microbişti simţeai că ţi s-au amputat ani din viaţă, că ai rămas fără repere. Trăim vremuri memorabile. Ne-am despărţit de „Ion Moina”, de „Centralul” din Bănie, de  Ghencea. Acum, Giuleştiul ne spune şi el adio. Demolarea e un pas mic în planurile pentru viitoarea construcţie, dar e un pas apăsat spre intrarea în legendă. Se va înălţa o altă arenă lângă calea ferată, dar tot nu e o consolare. Nu erau numai nişte pereţi, nişte betoane, numai o clădire şubredă. Dacă nu ai călcat niciodată în Casa Rapidului nu ai cum să înţelegi. Să nu fie cu supărare!

Drumul de la Deva duce la Giuleşti

Nu am uitat primul meci văzut pe Giuleşti, când Rapidul învingea pe Electroputere Craiova cu 2-0. Eram în Bucureşti şi nu am ratat oportunitatea de a palpa atmosfera despre care citisem sau auzisem la „Fotbal minut cu minut”. Mi-am luat din timp bilet la tribuna 1 şi am ajuns în stadion cu o oră înainte de start. Când mai erau vreo 20 de minute până să înceapă joaca, un domn în vârstă m-a chestionat fără prefaţă: „Ce faci aici? Stai pe locul prietenului meu. De zeci de ani stă doar aici la meciurile Rapidului”. I-am răspuns că sunt din Deva şi, cu treabă în Capitală, nu am vrut să pierd şansa de a cunoaşte trăirile poporului alb-vişiniu. “Ai venit la Bucureşti şi vrei să vezi Rapidul? Poţi să rămâi la loc, am să-i explic prietenului meu despre ce e vorba”, m-a graţiat juratul alb-vişiniu în timp ce spectatorii din jur mă iscodeau zâmbitori. Acum, probabil că şi acel locatar, deranjat atunci de un intrus din provincie, e plecat să le facă galerie lui Manea, Ozon sau Neagu.

Giuleştiul, la fel de frumos şi în B

Nu ai cum să explici ştiinţific stropul de nebunie din Giuleşti. Acolo a fost ironizat Partidul într-o epocă în care cuvintele necenzurate se plăteau cu ani de puşcărie, acolo un dribling al lui Goanţă era o invitaţie la Carnaval. Peste vreo două decenii, când am urmat cursurile unui Institut la Bucureşti, am revenit în arena de lângă Opera Comică. A fost singurul stadion pe care l-am frecventat, în afara Arenei Naţionale când jucau tricolorii. Rapidul era în „B”, Pancu era încă în teren. În pauză, se strângeau pe culoarele de la tribuna întâi foşti jucători şi antrenori, finanţatorul Cristescu şi suporterii şi discutau ca la o reuniune de familie.

Amintirea unui meci fabulos cu Slobozia

Dincolo de tabelă, de scor, era ceva tainic acolo. M-a convins încă o poznă, o partidă oarecare din istoria Rapiduleţului, întâlnirea cu Slobozia încheiată cu o remiză, 2-2. Portarul Drăghia a fost eliminat după câteva minute de la start. Oaspeţii au ratat două penalty-uri, au condus cu 2-0, dar giuleştenii au egalat şi, într-un final cu spectatorii căţăraţi pe garduri să-i dea un brânci ghinionului, erau să câştige cu 3-2! Vocea tribunei ce cânta pe ritmurile tobelor a împins echipa să sfideze şi atunci logica, i-a dat aripi.

Scandările de pe vremuri

„Hai, Rapid, eşti mai tare ca un zid!,” se auzea pe vremea gradenelor fostei Potcoave. Acum, zidurile se vor prăbuşi, bucăţile de piatră şi de beton vor fi folosite pe alte şantiere sau vor pava drumurile patriei. Dacă ai pune însă cap la cap amintirile celor care i-au trecut pragul, ai putea înconjura globul pământesc. Ai face poate un popas în Argentina sau în Brazilia, unde se trăieşte fotbalul cu efervescenţa celor care au „transferat” Realul lângă Podul Grant.

Privind spre viitor, cu gândul la trecut

Şi-am încălecat pe o bară frumoasă şi v-am spus că Rapidul va avea o altă casă. Desigur că arena cea nouă va răspunde exigenţelor cerute de UEFA. Dar aş mai pune ceva în caietul de sarcini al fotbalului nostru: o garanţie că stadionul ce se va ridica ne va dărui poveşti, nu doar nişte scaune confortabile.

Sursa: media9.ro