ACS Rapid Frumoșii Nebuni ai Giuleștiului a început bine și returul sezonului regulat. Echipa susținută de suporterii de la T2 a câștigat categoric, scor 4-1, în deplasare, pe terenul celor de la Royal București. Mai exact, partida a avut loc pe stadionul Electromagnetica, din strada Veseliei. Acolo unde, pe vremuri, juca echipa secundă a celor de la Rapid. Golurile celor de la ACS Rapid FNG au fost marcate de Zamfir, Ioan, Mateianu și Raiu. După 10 partide, vișinii au opt victorii, un egal și doar o înfrângere.