Șumudică, momente teribile! S-a dus peste arbitru, apoi i s-a făcut rău

Şumudică ProSport
Marius Şumudică pierde un meci greu. Foto: ProSport

După trei egaluri şi o înfrângere, Al Shabab, echipa lui Șumudică a învins în sfârşit, pe Al Qadisiya. Tehnicianul a făcut show pe margine: s-a dus la arbitrul care se uita la proba video, apoi a fost la un pas să leşine. Antrenorul român ne-a obişnuit cu modul în care se manifestă la meciuri, trăind totul la intensitate maximă. Dar parcă niciodată lucrurile nu au fost atât de intense. Condusă cu 1-0 (fostul stelist Elton a deschis scorul), echipa lui Şumi a revenit şi s-a impus cu 2-1. Golul victoriei a purtat semnătura lui Al Kabi, care a marcat în minutul 90+6.

Șumudică, descătușat pe margine

În aceste condiţii, Şumudică s-a descătuşat pe marginea terenului. După ce a mers şi s-a bucurat alături de jucătorii săi, adversarii au cerut VAR pentru golul victoriei. Tehnicianul român s-a dus peste arbitru pentru a-i arăta pe monitor de ce golul trebuie validat. În cele din urmă, după ce a văzut proba video, arbitrul a arătat centrul terenului, spre bucuria lui Al Shabab. „Şumi” a câştigat, astfel, însă încărcătura deosebită şi-a spus cuvântul: i s-a făcut rău şi a fost ajutat să meargă la vestiare de cei din stafful său. În urma acestui rezultat, Al Shabab a acumulat 12 puncte în primele 7 etape şi se află pe locul 7 în clasament.

Echipa sa a fost la un pas să aibă un gol anulat

Marius Şumudică a vorbit în premieră, după incidentele de la meciul cu Al Qadisiya, când s-a dus peste arbitrul care consulta VAR-ul, pentru ca apoi să i se facă rău. „Sunt consumat. E un stres teribil, aţi văzut şi dumneavoastră, am fost la un pas să ne anuleze un gol. Nu înţeleg rostul VAR-ului, acesta opreşte meciul 3-4 minute. Ce se va întâmpla când se întoarce decizia după ce marchează echipa cealaltă. Ce se întâmplă atunci, pentru că nu se întrerupe meciul imediat?”, a spus Şumudică, la Digi Sport Special.

Șumudică a avut o cădere de calciu

Apoi acesta a ales să vorbească despre problemele avute: Referitor la starea mea de sănătate, am ţinut o dietă în ultimul timp, am slăbit nouă kilograme. Pe fondul acela de stres, mi-a scăzut glicemia şi am avut o cădere de calciu. Presiunea e mare în Arabia Saudită, iar Şumi ştie că a greşit când a mers la scoţianul care a arbitrat partida, pentru a-l convinge să păstreze decizia iniţială, gol valabil. E arbitrul care acum două etape ne-a dat un penalty care nu a fost. Se simţea responsabil. M-am dus lângă el, ştiu că nu e voie. Noi am muncit foarte mult săptămâna asta, am jucat fără cinci titulari. Nu e uşor, a concluzionat antrenorul.

AICI PUTEȚI VEDEA VIDEO CU REACȚIILE LUI ȘUMUDICĂ