FC Barcelona – Real Madrid 5-1. El Clasico istoric fără Messi și Cristiano Ronaldo

Barcelona - Real Madrid
Barcelona - Real Madrid 5-1, decis de Suarez

Pentru prima dată de mai bine de un deceniu FC Barcelona – Real Madrid se joacă fără ca pe teren să fie măcar Lionel Messi sau Cristiano Ronaldo. Dacă nu, în cazul ideal din precedentele nouă sezoane, amândoi. Primul, cu mâna fracturată absentează forțat, în timp ce CR7, tot forțat, dar pentru că s-a transferat la Juventus. Acolo unde a devenit imediat vioara întâi. În sfârșit, revenind la El Clasico, trebuie să remarcăm impactul mai mic pe care FC Barcelona – Real Madrid a părut să îl aibă. Omul meciului a fost Luis Suarez, om care a marcat o triplă în poarta nefericitului Courtois. Catalanii sunt net superiori echipei din capitală în acest moment.

Lopetegui și-a bătut joc de munca lui Zinedine Zidane

Chiar fără Messi, FC Barcelona a făcut instrucție cu o echipă de care Lopetegui și-a bătut pur și simplu joc. Moștenirea lăsată de Zinedine Zidane a fost surpată la modul cel mai grotesc în numai câteva luni. Așa că pe Camp Nou, până la urmă doar Marcelo a ținut steagul sus. Om care, indirect, a devenit golgheterul galacticilor în ultimele etape de campionat. Fiindcă numai el a marcat, două amărâte de goluri. Un fundaș lateral într-o echipă cu Bale sau Benzema. Chiar și Asensio, ori căpitanul Ramos, fundașul-golgheter din sezoanele trecute. Real Madrid e la pământ. Așa însă a părut a fi și El Clasico pentru suporterii neutri din toată lumea. Și au fost câteva sute de milioane care au savurat acest spectacol fotbalistic văduvit totuși de actorii principali din ultimii ani.

FC Barcelona – Real Madrid, scor corect 5-1. Suarez a făcut show!

Sigur, pentru fanii catalanilor victoria finală, cu 5-1, este un deliciu savurat la fel ca cele din anii trecuți. Cu 5-0 sau 6-2. Să dăm doar câteva exemple. Hat-trick-ului lui Luis Suarez i s-au adăugat golurile lui Coutinho și Arturo Vidal. Numai sud-americani au marcat în poarta lui Courtois! Cu toate că, culmea, Lionel Messi nici măcar nu a fost pe teren, reamintim. Portar belgian care pe final a evitat cu greu al șaselea gol. Ce nu ar fi picat deloc surprinzător la cum s-a disputat partida. Catalanii zdrobesc echipa din capitala Spaniei. Înainte de toate însă, acest FC Barcelona – Real Madrid va rămâne în istorie ca primul de după 2007 în care nu joacă nici Messi nici CR7…

Foto: digisport.ro