Primul weekend cu Rapid în toate ligile. Un program nedorit…

Rapid
Academia Rapid vs. AFC Rapid

Așa cum am scris deja, oficial, avem trei echipe cu numele Rapid București, în trei ligi distincte. Nici măcar, ca să ducem umorul amar la extrem, nu este vorba despre primele trei ligi. Nu că ar mai conta neapărat la ce valoare are fotbalul românesc în prezent… Nu, dar avem așa:

  • Fotbal Club Rapid în liga a 3-a
  • AFC Rapid în liga a 4-a
  • ACS Rapid Frumoșii Nebuni ai Giuleștiului

Trei meciuri în care este implicat Rapid în mai puțin de 24 ore

Am scris denumirile exact așa cum apar ele pe site-urile oficiale ale competițiilor. Practic locul unde sunt validate din punct de vedere al denumirii sportive. Primele etape s-au jucat deja, dar încă nu evolueaseră toate în același weekend. Într-un meci oficial! Ceea ce iată se întâmplă în al doilea weekend din toamna lui 2018, pe o vreme, totuși, de vară. Pentru a face întâi o trecere în revistă din nou a meciurilor, aruncați o privire mai jos:

  • AFC Rapid – CS Victoria, sâmbătă, 8 septembrie, ora 17:00, Prefabricate
  • Fotbal Club Rapid – Delta Dobrogea Tulcea, sâmbătă, 8 septembrie, ora 19:30, Giulești
  • AFC Titan – ACS Rapid FNG, duminică, 9 septembrie, ora 11:00, Prefabricate

Vă ținem la curent!

Practic, măcar din curiozitate, ar fi un prilej perfect pentru ca, atât cât se poate de mulți suporteri rapidiști, să ia parte la toate cele trei meciuri. Nu de alta, dar 88 la sută din cei peste 18.000 de votanți de pe pagina 1923.ro își doresc unitate între cele trei. La fel cum, de altfel, ne dorim și noi. Unitate pentru care am militat încă de la început. Acum marcăm o premieră istorică. Nu știm dacă neapărat tristă, însă în mod cert nedorită.

Rămâneți pe 1923.ro pentru că, în mod cert, vă vom ține la curent cu evenimentele de la toate cele trei partide. Până atunci, marcați în calendar acest weekend: 8-9 septembrie 2018. Nu de alta, dar va devein in reper în istoria giuleșteană. Un reper al degradării, din păcate… Cine știe, așteptăm ca în curând să fie și vremuri mai bune. Poate chiar vor veni mai devreme decât poate oricine anticipa.

1 COMENTARIU

  1. De ce nedorit? Un club serios (FC Rapid) are nevoie de echipe satelit în toate ligile.
    Nu cred în unificare ci în integrare: AFC şi FNG, care evident nu pot avea – şi nici nu au – pretenţii la Liga 1, trebuie să fie sateliţii Rapidului mare, cel care va juca în Liga Campionilor.