Marius Constantin trăiește a doua tinerețe la Gaz Metan Mediaș!

Marius Constantin
Marius Constantin

După opt etape, Gaz Metan Mediaș se află pe locul 4, având patru victorii și două egaluri. Unul dintre oamenii de bază ai echipei ardelene este fostul fundaș de fier al Rapidului, Marius Constantin. Ajuns la aproape 34 de ani, apărătorul a jucat în toate meciurile până acum. Mai mult, „Spartanul” a marcat in gol în ultima etapă, din specialitatea sa, lovitura de la 11 metri. Reușita a fost prima a sezonului, dar este și de o importanță deosebită. Asta pentru că a contribuit la victoria echipei sale cu 3-2, acasă, în fața celor de la CS U Craiova. Cu toate că oltenii au fost împinși serios de la spate și au primit… trei lovituri de la 11 metri! Fapt rarisim în fotbalul mondial de nivel înalt.

Marius Constantin, decisiv pentru Gaz Metan Mediaș

Pentru Marius Constantin Gaz Metan Mediaș este a șasea echipă din Liga 1 pentru care joacă. După FC Brașov, Rapid, FC Vaslui, ASA Târgu Mureș și Viitorul Ovidiu. Fundașul are mai bine de 300 de meciuri în Liga 1. Mai mult, el a bifat și o experiență în străinătate. Mai precis în China, la Jiangsu Suning. Sezonul precedent el a fost decisiv pentru medieșeni în lupta pe care echipa a dus-o ca să evite retrogradarea în al doilea eșalon. Mai mult, tot în stagiunea trecută, Marius Constantin a marcat trei goluri pentru ardeleni. Cele mai multe date de el într-un singur sezon! Reamintim că tot din lovitură de la 11 metri Marius Constantin a marcat în celebra partidă Rapid – steaua 5-1 din aprilie 2010.

Rezumatul meciului Rapid – steaua 5-1 și execuția lui Constantin

Pentru Rapid, Marius Constantin a jucat între 2004 și 2011, fiind om de bază în sezonul UEFAntastic. În plus, el a mai bifat câteva meciuri pentru giuleșteni în 2012. Înainte se se accidenteze grav la ligamentele încrucișate ale genunchiului. „Spartanul” a câștigat în Giulești două Cupe și o Supercupă a României.