Acționarul din Giulești școhează: „Nu se duc la fcsb nici pe 10 milioane euro!”

Victor Angelescu Rapid ProSport
El e omul care ar fi plătit brandul Rapid, conform ProSport

Fotbal Club Rapid joacă în liga a 3-a şi speră ca într-un timp cât mai scurt să ajungă pe prima scenă a fotbalului românesc. Iar parte din strategie este deja făcută pentru acel moment. Una dintre măsurile pe care Victor Angelescu, principalul acţionar al clubului, le va pune în practică este aceea de bloca oficial orice transfer la fcsb al unui jucător din Grant. După cum se ştie, patronul fcsb-ului, Gigi Becali, şi-a făcut un obicei din ofertele ameţitoare pe care le face jucătorilor de la rivala Dinamo. Dar şi celor de la echipele pe care formaţia sa urmează să le întâlnească.

Ultimul caz este cel al lui Nistor. Fotbalist aflat în centrul unui scandal imens. După ce Florin Bratu a declarat că „el, căpitanul lui Dinamo, a venit la mine şi mi-a spus că vrea să plece la fcsb, că sunt prea mulţi bani în joc”.

Clauza anti-fcsb este bătută în cuie

„Am văzut toate discuţiile legate de Dan Nistor, dar şi de alţi jucători ofertaţi de fcsb. Atunci când vom ajunge în Liga 1, vom avea un punct în contractul de transfer prin care cine acceptă să vină la Rapid nu are voie să se transfere la fcsb. Nici pe 10 milioane de euro! Ştiu că întâi trebuie să ajungem în Liga 1. Dar atunci aşa vom face. Sunt decis”, a declarat Victor Angelescu în platoul emisiunii Digi Sport Matinal. Deţinător a celor mai multe acţiuni la club, 40 la sută, Angelescu are planuri mari. După ce în acest sezon a asigurat un buget de un milion de euro (în care au intrat şi cei 400.000 de euro plătiţi pentru brand), sezonul viitor, când speră să joace în Liga a 2-a, va fi cu 50 la sută mai mare, adică 1,5 milioane de euro.

Victor Angelescu vrea titlul cu Fotbal Club Rapid până în 2023

„Ne-am propus să ajungem cât mai repede în Liga 1. În 2023, atunci când Rapid va sărbători Centenarul, sigur ne vom bate pentru titlul de campioană. Dar sper să o facem şi mai repede de atât„, a mai spus Angelescu la Digi Sport. După cinci runde, Fotbal Club Rapid se află pe locul al treilea în Seria a 2-a din Liga a 3-a, cu 13 puncta. La egalitate cu Afumaţi şi Slobozia. În ultima rundă, giuleştenii au câştigat cu 1-0 partida disputată cu Sportul Chiscani.

Cauti ceva anume si nu gasesti la noi? Nimic mai simplu: cauta pe Google!