Superb! Rapidiştii au călcat în picioare fcsb! Batchabi şi Kana au făcut show!

Săveanu Rapid Carmen
Săveanu a trecut de la Rapid la Carmen

FC Carmen se pregăteşte pentru un nou sezon de liga a 4-a. Din lotul echipei fac parte mai mulţi foşti componenţi ai AFC Rapid. În fapt, o echipă întreagă! Este vorba despre Anton Oprea, George Săveanu, Noel Fongang, Narcis Ioniţă, Costi Berechet, Gabriel Batchabi sau Roussel Kana. Ultimii doi au fost oamenii care chiar au marcat în ultimul amical al lui Carmen, 3-0 cu fcsb U18. E adevărat, adversarul a fost o echipă de juniori. Însă şi echipa lui Narci Ioniţă joacă în liga a 4-a. Diferenţa a fost elocventă. Şi, aşa cum spuneam, golurile au fost marcate de Batchabi, de două ori, şi de Kana.

Săveanu, unul dintre oamenii crescuţi de Rapid

În imaginea de mai sus poate fi văzut George Săveanu, fotbalist de 22 de ani crescut de Rapid şi care în sezonul trecut a fost om de bază la echipa condusă fie de Andrei Constantinescu, fie de Robert Georgescu. Acum el este una dintre piesele de rezistenţă de la legendara fostă rivală interbelică a marelui Rapid. Acolo de unde au venit uriaşii Bazil Marian şi Valentin Stănescu… Acum, cei mai sus menţionaţi au întors serviciul. Chiar dacă, să recunoaştem, comparaţia este totuşi hiperbolică. Dar se poate face, raportându-ne la realitatea sinistră din fotbalul de azi… Le urăm acestor rapidişti să obţină cât mai multe astfel de rezultate alături de Carmen. Mai ales în meciurile directe cu csa steaua. Pe care sperăm să o vedem mult şi bine maximum în liga a 4-a. Dacă tot nu se poate încă să o mai vedem deloc…

Chinta lui Kana

Reamintim că marcatorii Batchabi şi Kana nu au jucat decât câteva meciuri pentru AFC Rapid în sezonul trecut. Însă atunci când au fost pe teren calitatea lor nativă s-a văzut instant. Roussel va rămâne, de altfel, în istorie, pentru cele cinci goluri marcate într-un singur meci. În celebrul 8-4 cu Romprim. Singurele sale pentru echipa din Giuleşti.

Doreşti ca AFC Rapid, Academia Rapid și ACS Rapid FNG să devină un tot unitar?

Loading ... Loading ...
Loading...