INFO / Sakaryaspor – FCRB 0-1. Gol Rrrrrrobinho!

FCRB
FCRB a fost primită frumos de Sakaryaspor

Primirea pe care turcii le-au făcut-o celor de la FCRB a fost pe cinste. „Bine ai venit Rapid Bucureşti” stătea scris cu litere pe care le vedeai şi de pe Burj Al Arab, pe uriaşa tabelă a stadionului pe care s-a jucat meciul. Turcii nu au de unde să ştie care e situaţia, aşa că de dragul atmosferei şi a momentului în sine sfidăm puţin logica şi acceptăm, măcar la nivelul minţii această unificare rapidistă. Meciul n-avea cum să fie uşor, chiar şi dacă vorbim despre un amical. Nu s-a mai jucat cu şapte, aproape opt juniori în primul 11. Mulţi dintre veteranii de drept şi-au reluat poziţiile în primul unsprezece. Marea bilă albă este că FCRB nu a primit gol, situaţie cu care nu s-a mai întâlnit în acest debut de sezon, în meciurile amicale.

Prolog pentru spectacolul promis de Pancu

Mai mult, pe final, chiar a reuşit să bată. Un gol marcat tocmai de ultimul sosit la echipă, brazilianul de 22 ani, Robinho. El încă este în probe, nu a semnat, dar în mod cert acest gol va conta. Exact ca faptele bune făcute în Ajunul Crăciunului. Adică dublu, ca să parafrazăm celebra replică din Singur Acasă. În tot cazul, Pancu pare a avea acoperire. A promis că la echipă vor veni străini, chiar brazilieni, care vor face spectacoli, şi iată că reprezentantul selecao nu şi-a făcut deloc compatrioţii de râs. Sigur, mai este destul de tras. Însă jocul şi rezultatul înregistrate în al doilea meci în Turcia oferă suficiente motive de optimism în vederea noului sezon.

Primul 11 aliniat de FCRB

Şi pentru ca această cronică să fie completă, vă invităm să vedeţi şi primul unsprezece pe care Constantin Schumacher l-a folosit în partida cu Sakaryaspor. FCRB: Ciuculescu – Voicu, Maftei, Neacşu, Lădaru – Grigore, Cârstocea, Jorza, Goge – Jurj, Vlada. Aşa cum spuneam, de această dată în garnitura de start nu şi-au făcut loc decât trei juniori. Este vorba despre Neacşu, Jorza şi Jurj. Ca bonus de final, vă prezentăm şi o filmare din vestiar după meci. De pe pagina FC Rapid 1923.