EXCLUSIV / Marin Andrei, omul care a stabilit cu Rapid un record acum 53 ani!

Marin Andrei
Marin Andrei

Undeva în zona Colentina – Tei îşi trăieşte liniştit bătrâneţea unul dintre cei mai mari portari pe care Rapid i-a avut vreodată. Ghinionul lui a fost contemporaneitatea cu Rică Răducanu. Este vorba despre Marin Andrei. Povestea sa, scoasă de pe rafturile un pic prăfuite a fost expusă aici. A fost firul după care am pornit şi ne-am asigurat un interviu concentrat pe cei cinci ani pe care Marin Andrei i-a petrecut la Rapid. În primele trei sezoane, titular incontestabil în echipa care a luat, consecutiv locul 2. Cum de câte ori? De trei! E şi normal ca el să fi fost un greu acolo, dacă ne gândim că a fost adus „la pachet” cu Valentin Stănescu de la Metalul Târgovişte. Originar din oraşul Chindiei, Andrei a reuşit la Târgovişte promovarea succesivă din liga a treia până în prima. Pe urmă a urmat anii de poveste de la Rapid. Despre care, fostul mare portar a acceptat cu amabiltiate să vorbească pentru 1923.ro. Mai jos aveţi dialogul complet cu Marin Andrei!

Marin Andrei, sosit la pachet cu Valentin Stănescu

Domnule Marin Andrei, vă mai amintiţi primele dumneavoastră momente la Rapid?

Absolut, ca şi cum s-ar fi întâmplat cu numai o clipă în urmă. Cu toate că au trecut mai bine de 50 de ani… De fapt, după calculul meu, sunt chiar 55. Am lucrat excelent cu Valentin Stănescu la Metalul Târgovişte, iar el, cum la rândul lui a fost portar, m-a apreciat mult. Aşa că am fost unul dintre primele sale transferuri pe care le-a făcut la Rapid. Prima dată am luat contact cu echipa când aceasta era în cantonament la Poiana Braşov. Parcă revăd şi acum peisajul de atunci, simt în nări aerul curat de munte… Mă simţeam ca într-un basm din care nu voiam să mă mai trezesc. Aveam 23 de ani şi mi-am dat seama că am ajuns la un mare club!

Rică Răducanu l-a forţat să plece de la Rapid

V-aţi impus titular chiar dacă, la început, l-aţi avut adversar pe Todor. Alt fost mare portar al Rapidului…

Niciodată nu am fost fricos, am avut o ambiţie ieşită din comun şi tot timpul mi-am dorit să fiu numărul 1. Indiferent de clubul la care am activat. De aia am şi plecat de la Rapid la numai 28 de ani. După ce mi-am dat seama că Rică Răducanu a devenit numărul 1. De altfel am prevăzut asta.

Cum v-aţi înţeles, având în vedere că dumneavoastră eraţi cel mai mare, dar, încetul cu încetul, el devenea numărul 1?

Minunat! Cu Rică Răducanu sunt prieten şi acum. Ne întâlnim cât se poate de des, este un super-băiat. Aşa a fost de la început. Ne-am împrietenit instant. Eu i-am simţit potenţialul, am văzut ce poate, că are talent cu carul. La început tot eu apăram în derby-uri, iar pe Rică îl băga în restul meciurilor. Când am simţit că o să treacă drept număr 1, l-am anunţat pe nea Tinel că eu plec, fiindcă puştiul e de perspectivă – deh, Rică era un copil pe lângă mine – şi dus am fost. Am aterizat direct la Steaua.

Şi la antrenamente eraţi la fel de apropiaţi?

Normal! De când a venit la Rapid şi ne antrenam pe Republicii am lucrat amândoi. Mi-a plăcut mereu să fiu numărul 1, însă nu am agreat să pun cuiva beţe în roate. Aşa cum am spus, mi-am dat seama de potenţialul şi talentul uriaş pe care Rică le avea, aşa că am colaborat excelent.

770 minute fără gol primit! Record ce stă în picioare după 53 ani!

Cu toate acestea aţi rămas în istoria Rapidului. Pentru cele 770 minute la rând fără gol primit în sezonul 1964-1965. Record care a rămas şi azi în picioare! Care a fost secretul?

La ce defensivă aveam, o visez şi acum…! Lupescu – Coe – Motroc – Greavu! Exact aceeaşi cu care Rapid a şi câştigat titlul în 1967. Erau fotbalişti fabuloşi. Eram atât de tari în defensivă încât era ceva normal să nu luăm gol. Atunci nici nu m-am gândit la vreun record sau ceva. Era ceva natural! Plus că după ce am luat în meciul de după cele 770 minute am mai avut sigur un meci în care n-am luat. Numai că nu mai conta, se întrerupse seria, dar uite că nimeni nu m-a ajuns!

Norocul portarului în luptă cu mingea cu şiret

Aţi spus că aţi atins acel record apărând fără mănuşi! Cum aţi reuşit?

Păi cum, se punea atunci problema de aşa ceva la noi?! Şi mingile alea cu şnur… Doamne, Doamne, cum erau! Noroc că în perioada recordului, deja luasem unele mult mai bune din Portugalia, scăpasem de acele bombe care îţi rupeau palmele. Nici nu mă gândeam la bieţii fundaşi, când respingeau cu capul. Dacă prindeai şnurul ăla pe frunte, rămâneai cu semn minute bune. Mereu se plângeau băieţii… Deh, eu am fost mai norocos, că puteam băga mâinile la înaintare (râde). Cum am zis, primele mănuşi le-am primit târziu, din Italia. Oricum eram obişnuit să apăr în orice condiţii.

Marin Andrei este portarul care a renunţat la mâneci

Erau mai complicate condiţiile de atunci…

Erau, dar frumos a mai fost! Uite, eu de exemplu cel mai bine mă înţelegeam cu Kraus şi Lupescu, dar eram prieteni cu toţii. Eram vecini de cartier şi mai ieşeam în timpul liber la o bere. Aveam bucurii simple, dar care ne mulţumeau pe deplin. Şi apropo de condiţii, eu am fost primul portar din România care a jucat cu mânecă scurtă. Cel puţin din ce îmi amintesc eu. Eram odată toropit de căldură şi am decis să fac asta. Apoi a urmat un trend. Ne descurcam simplu şi frumos, aşa era fotbalul atunci.

Mai ţineţi minte când v-a făcut căldura să luaţi această decizie?

N-aş putea să-ţi zic anul, dar sigur era vară, fiindcă era Cupa Bucureştiului. O minicompetiţie în care participa Rapid, Dinamo, Progresul şi Steaua. Era destul de populară pe atunci. Rupea soarele cu caldura, aşa că nu am avut de ales. Mă gândeam că nu e corect ca doar jucătorii de câmp să aibă (râde cu poftă).

Spune echipa din 1967 fără să respire!

În acelaşi timp aţi făcut parte din prima echipă campioană oficială a Rapidului! Cum v-aţi simţit, deşi nu aţi jucat foarte mult?

Au fost nişte sentimente cum numai un astfel de succes ţi le poate da. Minunat, sublim, magnific, fantastic. Am jucat puţin, într-adevăr, dar am fost un grup foarte unit. Echipa de start o spun pe de rost şi acum! Răducanu – Lupescu, Motroc, Coe, Greavu – Năsturescu, Dinu, Jamaischi, Codreanu – Dumitriu II, Ionescu. Plus că mai erau Georgescu, Kraus sau Neagu care oricând erau gata să suplinească unul dintre titulari. A fost o generaţie deosebită, ce va rămâne mereu în istoria fotbalului românesc.

Considera că Rapid va lua şi în anul următor titlul

După trei locuri 2 la rând şi acel titlu, v-aţi gândit că vor mai trece 32 de ani până când Rapid să devină iar campioană?

Nici vorbă! Mă simţeam pe vârful Lumii! Credeam, de fapt eram convins, că vom lua titlul şi în sezonul viitor. Nu a mai fost aşa, ba mai mult, am avut şi o stagiune slabă… Probabil că euforia acelui succes, nu ştiu. Nici prin cap nu-mi trecea că pentru Rapid vor urma atâtea decenii de secetă. Mai ales că şi acele locuri 2… Au fost obţinute unele în condiţii speciale, titlul a fost pierdut la limită…

Rapid şi Dinamo au un loc special în inima fostului mare portar

Pe urmă aţi plecat la Steaua, apoi la Progresul… aţi ajuns şi la Dinamo, fiind primul fotbalist din istoria României care a jucat la cele trei mari rivale bucureştene. Care vă este cel mai aproape de suflet?

Cum care?! Rapid! (fără ezitare). Acolo am debutat în fotbalul mare, de acolo am ajuns la Olimpiada din 1964, am avut atâtea satisfacţii… Nu uit acei ani, chiar dacă a trecut atât timp… Bine, m-a luat un pic valul. Ca să fiu sincer până la capăt, pentru că aşa este corect, pot spune că inima îmi este împărţită. Finalul carierei m-a prins la Dinamo, unde am lucrat şi atâţia ani după retragerea de pe teren. Deci, da, să zicem că le pun pe amândouă pe picior de egalitate. Este o preferinţă mai neconvenţională, dar cine ar fi în situaţia mea, ar înţelge fără probleme.

Ursul din vestiar, mutat fără voia jucătorilor la Zoo

Pe vremea când aţi fost la Metalul Târgovişte aţi avut prieten un… urs. Cum s-a ajuns aici?!

Haha! Era mascota vestiarului! Animalul nostru de companie… Ni l-a adus un pădurar, fugărea mingea cu noi la antrenamente. Dar, când a crescut, ni l-au luat şi l-au dus la Zoo. Nu că noi am fi vrut, dimpotrivă, ne înţelegeam tare bine, era prietenos cu toţii. Dar cei de acolo s-au gândit că este, totuşi, periculos să laşi un animal sălbatic în libertate, aşa că l-au luat. Am o grămadă de poze cu el. Este o amintire pe care o povestesc mereu, tuturor, cu mare drag!

Marin Andrei
Marin Andrei a crescut un urs în vestiar!

Doreşti ca AFC Rapid, Academia Rapid și ACS Rapid FNG să devină un tot unitar?

Loading ... Loading ...
Loading...