Rapid Frumoşii Nebuni ai Giuleştiului îşi continuă drumul spre începutul ligii a 5-a

Rapid Frumosii Nebuni ai Giulestiului FNG
Rapid Frumosii Nebuni ai Giulestiului FNG

Aşa cum 1923.ro v-a obişnuit, puteţi citi ştiri despre întreaga suflare vişinie. Indiferent că vorbim despre fotbal, FCRB, AFC Rapid sau Rapid Frumoşii Nebuni ai Giuleştiului. Ori despre oricare alt sport, secţie din CS Rapid. Indiferent că este vorba despre cele de echipă sau despre unele individuale. Motiv pentru care readucem sub lumina reflectoarelor puţin şi clubul Rapid FNG. Cu toate că lotul nu a fost prezentat şi nici prea multe detalii nu au fost oferite de băieţii de la T2 în ceea ce priveşte începutul noului sezon, un lucru rămâne cert. În proporţie de 99 la sută, Rapid FNG va juca în liga a 5-a Bucureşti în această stagiune. Dar cu drept de promovare! Se anunţă un an competiţional interesant. Întâi de toate citiţi mai jos două dintre activităţile pe care băieţii le-au întreprins la debut de presezon, după ce a avut loc reunirea.

Rapid Frumoşii Nebuni ai Giuleştiului şi voluntariatul

Munca echipei tehnice si a jucatorilor pe teren si la antrenamente este dublata de munca de birou pentru bunul mers al asociatiei. Sunt oameni care fac asta in regim de voluntariat din pasiune. De multe ori seara dupa ce ies de la munca dintr-un simplu motiv: pentru ca pasiunea lor este Rapid. Iar credinta lor, in ciuda tuturor piedicilor si a cuvintelor grele ce „se aud”, este ca un Rapid sustinut inclusiv financiar de catre suporteri este modelul corect si sustenabil de a reporni la drumul pentru regasirea identitatii.

S-au stabilit bugetele, dar nu sunt publice deocamdată

S-au stabilit bugetele pentru sezonul ce vine. S-au pus la punct actiuni de marketing pentru viitorul apropiat pe care le veti observa cat de curand. S-a incercat gasirea unor noi surse de venituri. S-au realizat acte ce tin de functionarea birocratica a unei asociatii. Si nu in ultimul rand s-a discutat despre programul echipei pentru urmatoarele trei luni. Au fost si vor mai fi momente grele, dar suntem constienti ca trebuie sa strangem din dinti si sa mergem inainte. Urmeaza un sezon in care tintim locul 1 in Liga a 5-a si promovarea, iar pentru a indeplini asta trebuie sa tragem tare.

Primul meci amical din presezon

Maine lasam excel-urile deoparte si ne reluam locul in tribuna la primul test de pregatire al baietilor de pe gazon. Primul amical al sezonului ne-a aratat unde ne aflam dupa aproape trei saptamani de pregatire. Am jucat impotriva grupei U19 Juventus Bucuresti, echipa care in sezonul trecut ne invinsese fara drept de apel intr-un alt meci test. Am jucat trei reprize a 30 de minute, doua dintre ele in teren regasindu-se cel mai probabil cei care vor ocupa locurile de titulari ai echipei. Lucru care s-a vazut si pe tabela de marcaj care a ramas neschimbata dupa primele 60 de minute.

Urmează alt amical, cu Corbeanca

Am jucat un 4-2-3-1, antrenorul incercand mai multe solutii pentru anumite posturi, sunt multi jucatori noi, cu experienta competitionala, pe care urmeaza sa vi-i prezentam cat de curand. Cea de-a treia repriza s-a rulat tot lotul si nu a mai contat scorul, Juventus reusind sa inscrie de trei ori in poarta noastra. Acumularile continua in perioada imediat urmatoare, iar sambata, 21 iulie, avem un nou meci test impotriva CS Corbeanca de la ora 19:00.

Concluzii preliminare

Cuvinte frumoase, dar prea puţine lucruri concrete… Nici despre buget, nici despre lot, nici despre planuri structurate. Din păcate însă, acesta este trendul cu care, mai ales recent, ne-au obişnuit toate entităţile care erijează, mai mult sau mai puţin fundamentat, în continuatoare ale Rapidului. Pornind cu AFC Rapid, continuând cu Academia Rapid, acum FCRB, sau cu Rapid Frumoşii Nebuni ai Giuleştiului. Rămâneţi însă pe 1923.ro, pentru că atunci când informaţiile vor deveni publice, veţi fi primii care veţi afla!

Cauti ceva anume si nu gasesti la noi? Nimic mai simplu: cauta pe Google!

1 COMENTARIU

  1. Din pacate afc si fng nu conteaza pentru suporteri. Va fi greu de crezut ca aceste doua mini entitati sa continue pe viitor. Fara bani si fara sprijinul publicului este imposibil