Marius Măldărăşanu are secretul colaborării cu Denis Alibec: „Aşa eram şi eu!”

Marius Măldărăşanu ProSport
Marius Măldărăşanu a vorbit pentru ProSport

Marius Măldărășanu, antrenorul Astrei Giurgiu, nu crede că va avea probleme din cauza comportamentului lui Denis Alibec. Măldărășanu are un debut bun pe banca Astrei. A remizat la Iași, scor 1-1, după ce în prima etapă a triumfat contra celor de la FCSB, scor 1-0. „După pauză au venit peste noi, au marcat rapid dintr-o fază fixă. Jocul nua fost nici în continuare cum voiam eu. Îmi felicit băieții că au alergat non-stop după victorie. Nu s-au mulțumit cu puțin. Cred că este un rezultat echitabil. Nu mi-am certat jucătorii. Le-am spus doar să fie mai atenți în fața porții. Am ridicat doar puțin totul„, a declarat Marius Măldărăşanu după dublul debut ca antrenor în Liga 1. Apoi, fostul mare mijlocaş al Rapidului a vorbit despre relaţia specială pe care speră să o aibă cu Denis Alibec.

Marius Măldărăşanu crede în Denis Alibec

„Dimineață chiar am vorbit cu Denis. I-am spus că nu vreau să îl iau în lot pentru că nu vreau o accidentare. Relația mea cu el nu are cum să fie altfel decât excelentă. Îl cunosc. Așa eram și eu, capricios, mă supăram când nu primeam mingea Felul lui de a fi, de a-și dori atât de mult, m-a făcut să îl bag. Scorul a făcut și să îl introduc pe teren. Nu are un nivel bun de pregătire. S-a antrenat singur și cu echipa a 2-a. Nu este pus la punct. Toate echipele au avut transferuri târzii și nivelul achizițiilor noi este scăzut. Obiectivul nostru este play-off-ul. Luăm tot pasul cu pas,să rămânem cu picioarele pe pământ. Azi am luat un punct pe un teren greu, unde nu mulți vor reuși asta”, a declarat antrenorul Astrei Giurgiu pentru Look TV, citat de gsp.ro.

Puteţi citi aici un interviu excepţional cu Marius Măldărăşanu, realizat în exclusivitate de 1923.ro: „Am fost norocul Rapidului!”