SPECIAL / Povestea coregrafiei de la Academia Rapid – steaua

FCRB World Cup
FCRB umbreşte World CUp 2018 măcar pentru o zi

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* prin completarea adresei de email esti de acord sa-ti trimitem periodic informari cu privire la ofertele noastre si la articolele publicate pe site-ul 1923.ro
* indicates required

Am intrat în linie dreaptă spre ultimul meci Academia Rapid – steaua al sezonului. Pe care, probabil, echipa susţinută moral de Primăria Sectorului 1 îl va câştiga iar la pas. Este vorba despre finala Cupei României, faza pe Bucureşti. A cărei miză reală este calificarea în Cupa României ediţia 2018-2019. Până atunci însă vă redăm câteva rânduri despre impresionanta coregrafie a peluzei alb-vişinii. De la meciul jucat pe Arena Naţională. Aşa cum a redat-o pagina de Facebook Peluza NordRapid Bucureşti.

Simbolistica lui Stalin

Scenografia Peluzei Nord îi afișează pe regretatul Nae Manea, Joseph Stalin și Nicolae Ceaușescu, într-o ipostază ce ne aduce aminte de practicile de opresiune desfășurate de regimul pre-decembrist. Joseph Stalin este cunoscut foarte bine pentru ideologia Leninist-Marxistă pe care a îmbrățișat-o, fiind astfel unul dintre reprezentanții bolșevismului. Acesta ocupa funcția de Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1947. Atunci când ASA a fost înființată în mod abuziv, luând locul echipei Carmen București. Din acest motiv Stalin este prezent în coregrafia noastră, el fiind partizanul înființării cluburilor departamentale în tot spațiul comunist.

Cum a fost luat Nae Manea

Documentul pe care Stalin îl are în mână reprezintă un ordin de încorporare, datat în 25 iunie 1975. Știm cu toții că în acea dată, Nae Manea avea să fie victima regimului (simbolizat de Stalin, cum am spus mai sus), așa cum au fost numeroși alți jucători ai Rapidului de-a lungul timpului. Mai exact, jucătorul Rapidului a primit ordin de încorporare și, pentru a nu ajunge la steaua, a acuzat o falsă hepatită pentru a fi internat în spital. De acolo a fugit pentru a juca semifinala de Cupă disputată contra „militarilor”, în care a înscris golul decisiv (6-5, după penalty-uri).

Simbolisitca lui Nicolae Ceauşescu

Din decor nu putea să lipsească fostul dictator Nicolae Ceaușescu, care a reprezentat de-a lungul timpului un pion al regimului de la Moscova, iar Volga situată lângă acesta este simbolul practicilor vremii, care l-au afectat în final și pe Nae Manea, forțat să joace în Ghencea. Rapidul a fost una dintre cele mai afectate echipe din cauza acestor practici. Tocmai din acest motiv, „curentul” social format în jurul clubului a reprezentat mulți ani o mișcare de rezistență anticomunistă. În schimb, adversara noastră a fost tot timpul una dintre preferatele familiei dictatorului Nicolae Ceausescu, fapt pentru care steaua a și fost oferită ca o jucărie lui Valentin Ceaușescu, fiul șefului de stat totalitar.

Beneficii peste beneficii

Bineînțeles, nu putem omite beneficiile pe care le-a avut echipa roș-albastră în perioada respectivă, mare parte din palmaresul cu care se mândresc fanii fiind obținut cu sprijinul comuniștilor. Istoria nu se uită și în ciuda acuzelor nejustificate, Rapid este echipa care și-a apărat corect șansele pe tot parcursul acestui sezon.

EPOCA VOASTRĂ S-A STINS! „Ceaușescu nu mai e, nu mai e beleaua, ca să facă ordine să câștige steaua”!

Academia Rapid – steaua se joacă duminică, 10 iunie, ora 20, pe stadionul Dinamo

Biletele pot fi găsite aici.