Rapid

POVESTE / Sărbătoare pe Giuleşti în ziua în care se joacă Academia Rapid – steaua

De la ora 20, pe stadionul Dinamo se joacă Academia Rapid – steaua. Nu este însă singurul eveniment important din această zi specială. Oficial, stadionul Giuleşti împlineşte 79 ani. Neoficial are mai bine de 82, pentru că prima inaugurare, când încă nu era gata, a avut loc în 1936. La fix 79 de ani de la 10 iunie 1939 când regalităţile României au participat cu fast la tăierea panglicii pe Giuleşti se joacă un meci. ACS Rapid Frumoşii Nebuni ai Giuleştiului – Power Team. Meci semioficial, care marchează în mod armonios închiderea returului ligii a 5-a. Cel în care echipa susţinută în principal de băieţii de la T2 au jucat fără acumulare de puncte şi în care au obţinut ceva rezultate frumoase. Partida se joacă de la 18, însă destinul a făcut ca de la 17 să mai aibă loc un eveniment aici.

Unitatea destinului înainte de Academia Rapid – steaua

Concret, galeria care susţine Academia Rapid, viitoarea FC R Bucureşti, va pleca de aici de la ora 17 pentru a se deplasa grupat şi organizat la stadionul Dinamo. Acolo unde, începând cu ora 20 se joacă meciul Academia Rapid – steaua. Adică finala Cupei României, faza pe Bucureşti. A cărei miză va fi calificarea în ediţia principală din Cupa României 2018-2019. Dincolo de acest aspect, destinul a făcut cumva ca rapidiştii să fie uniţi la stadionul Giuleşti, fix la data la care se împlinesc aproape opt decenii de la inaugurarea pietrei de temelie din istoria clubului de lângă Podul Grant. Academia Rapid – steaua nu se dispută acolo, dar de acolo se pleacă spre o nouă victorie. În plus, între timp, altă părticică din Rapid marchează cum ştie mai bine sărbătoarea despre care am scris.

Să ne bucurăm, fiecare cum consideră. Azi trebuie să lăsăm ura!

Ar fi tare frumos ca toate aceste componente să se contopească în această vară cumva, pentru un Rapid unic. Până atunci însă echipa 1923.ro le sugerează suporterilor rapidişti de pretutindeni să savureze, pe cât posibil, fiecare dintre cele două evenimente fără urme de duşmănie, pentru că aceasta nu va reuni vreodată ceea ce a mai rămas din spiritul rapidist. Să ne bucurăm fiecare fie de Academia Rapid – steaua, fie de ACS Rapid Frumoşii Nebuni ai Giuleştiului – Power Team. Fie de amândouă meciurile! Fiecare după cum simte. Să lăsăm ura la o parte, pentru că destinul, în „parteneriat” cu bătrânul Giuleşti, ne dă un semn clar de unitate. Pe care nu avem voie să îl sfidăm!

S-ar putea sa te intereseze

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.