INTERVIU / Ştefan Nanu, fostul pitic atomic din defensivă, vorbeşte despre Rapid!

Lăcătuş Ştefan Nanu
Lăcătuş, pus la pământ de Ştefan Nanu

Supranumit “piticul atomic din Giulești”, Ştefan Nanu a câștigat campionatul și Cupa României cu Rapid, echipă de care a rămas îndrăgostit iremediabil. A fost golgheter până la 22 de ani, a jucat accidentat în finala Cupei și susține că Rapid i-a oferit totul! Trofee, participarea în cupele europene, convocarea la reprezentativa națională și transferul în Olanda, la Vitesse Arnhem.

Interviu cu Ştefan Nanu

Îți mai amintești când și cum ai făcut primii pași în fotbal?

Parcă a fost ieri. La vârsta de 13 ani m-am înscris la clubul din Filiaşi. N-a fost deloc ușor. Făceam naveta în fiecare zi, 5 kilometri dimineața până la şcoală, apoi tot atât până înapoi acasă. În plus, în fiecare dimineaţă făceam și o alergare. După care, la ora 16.00 plecam la antrenamente. Pregătirea dura o oră şi jumătate şi mă întorceam acasă parcurgând din nou acei 5 kilometri. Cred că zilnic adunam în total cam 30 de kilometri parcurși

De la Filiași la Rapid n-a fost un drum cam lung?

Ba da, dar a meritat. Rapid m-a adoptat de la Farul Constanţa unde evoluam la vremea aceea. În Giulești am întâlnit cei mai frumoşi suporteri. Tot aici am obţinut cele mai importante rezultate din carieră. Cu Rapid am câştigat campionatul și Cupa României. Tot cu Rapid am participat în cupele europene. Pot spune că Rapid mi-a oferit tot: echipa naţională, contract în afara ţării şi o viaţă liniştită în momentul de faţă.

Amintiri de la primul meci la Rapid pentru Ştefan Nanu

Cum a fost primul meci în tricoul Rapidului?

A fost un început fericit. Am jucat cu Universitatea Cluj și am câştigat cu 1-0. Recunosc că am avut emoţii pentru că îmi doream teribil să debutez la Rapid şi să joc foarte bine. După acel meci, din punctul meu de vedere, am reuşit să cuceresc publicul prin agresivitatea, atitudinea şi dorinţa mea de a câştiga fiecare duel cu adversarul.

Cum a fost primul meci în tricoul Rapidului?

A fost un început fericit. Am jucat cu Universitatea Cluj și am câştigat cu 1-0. Recunosc că am avut emoţii pentru că îmi doream teribil să debutez la Rapid şi să joc foarte bine. După acel meci, din punctul meu de vedere, am reuşit să cuceresc publicul prin agresivitatea, atitudinea şi dorinţa mea de a câştiga fiecare duel cu adversarul.

Finala Cupei României din 1998, bucurie pentru Ştefan Nanu

Ce amintiri păstrezi de la finala Cupei României din 1998?

Pentru mine a fost o poveste mai specială atunci. Pierdusem campionatul în acel celebru meci cu Universitatea Craiova terminat cu scorul 2-2, iar eu eram operat după o accidentare. Frustrarea pentru ratarea titlului era mare. Ne era foame de un trofeu. Atunci, nea Mircea Lucescu mi-a transmis că efectiv nu-l interesează cum fac dar este obligatoriu să fiu pe teren la finala cu Universitatea Craiova. Era vorba de câștigarea Cupei, dar și de o revanșă de luat în fața unei echipe care jucase împotriva propriului interes. Am plecat urgent la Câmpina unde am stat șase zile la fizioterapie. M-am întors chiar în ajunul meciului. Lucescu m-a scos la un antrenament să vedem dacă mă mai doare genunchiul. Sigur, i-am spus că nu mai simt nimic, deși aveam dureri foarte mari. În final am reuşit să câştigăm Cupa României. În ciuda durerilor eram un om fericit pentru că mi-am dorit enorm de mult să joc în acel meci.

Ştefan Nanu a fost golgheter până la 22 ani!

Doar un gol înscris în 243 de meciuri disputate în Liga I?

Păi hai să îţi spun un secret. Eu nu am fost responsabilul cu golurile, ci omul cu munca. În fotbal există pianistul, dar și cel care cară pianul. Jucam fundaș stânga și exersam permanent centrările în gura porţii unde atacanții aveau rolul de a înscrie. Mi-am dorit permanent să joc cât mai bine, să fiu cel mai bun de pe teren și să aduc un plus important echipei, nu neapărat să devin marcator. Deși, până la vârsta de 22 de ani am fost golgheter, adunasem 60 de goluri marcate! Dar am trecut pe postul de fundaş stânga şi aici s-a desfăşurat restul carierei mele. Este adevărat că la vârsta aceea nu a fost o mare încântare pentru mine să trec fundaş stânga. Dar cu timpul am realizat că au fost atacanţi care au ajuns mari fundaşi în Europa. Îmi vine în minte Zenden, poate cel mai bun fundaș din naţionala Olandei.

Îi recunoaşte meritele lui George Copos

Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învăţat în perioada petrecută la Rapid, atât ca jucător, cât şi ca om?
Rapid m-a învăţat multe şi mi-a dat foarte multe. Am avut într-adevăr de învăţat de la Mircea Lucescu, antrenorul care a ştiut să adune oamenii lângă el şi să facă performanţă. Drept urmare, de când a venit Lucescu la echipă atunci a început şi urcuşul Rapidului. Totul și datorită lui George Copos care, indiferent ce s-ar spune, a avut un aport foarte mare în rezultatele obținute de Rapid la vremea respectivă. Din păcate lumea nu a apreciat investiţia acestui om. S-a văzut că după el totul s-a prăbușit. Dacă Rapidul a ajuns unde este acum s-a datorat în special oamenilor care au avut doar interese şi nu le-a păsat de performanţă.

Incursiune prin două decenii fotbalistice distincte

Cum era fotbalul acelor ani comparativ cu cel din zilele noastre? 

Cel puțin în viziunea mea era mult mai bun. Parcă nu era nici vraja banilor de acum. Cred că şi datorită contractelor prezente, care sunt imense, se ajunge la o automulţumire din partea jucătorilor. Acestora nu le mai arde să mai pună accent în primul rând pe performanță, dar și pe evoluţia lor ca fotbalişti. De-a lungul anilor nivelul de exprimare a scăzut foarte mult. În plus, la vremea respectivă jucătorii aveau alte caractere și arătau un respect deosebit faţă de antrenorul lor. În anii `90, atunci când intra antrenorul în vestiar şi vorbea, doar musca se mai auzea. Acum din păcate, antrenorul a ajuns sa depindă de jucători.

Care este povestea apelativului “piticul atomic din Giulești”?

Apelativul mi se datorează vitezei pe care o aveam. Eram  ca un jucător băgat în priză la 220 de volți. Imediat îmi ajungeam adversarul din spate. Am fost un fotbalist cu multă energie şi vitalitate, precum şi cu agresivitate şi răutate atunci când mă aflam pe terenul de joc.

Marian Bondrea i-a influenţat cariera cel mai mult lui Ştefan Nanu

Ai avut contact direct cu fotbalul din Olanda în calitate de jucător şi antrenor. Ce ar trebui copiat de acolo?

În primul rând mentalitatea. Contează foarte mult în fotbal. Jucătorii străini când vin la antrenamente sunt deja montaţi, dau totul pe teren. Nu este nevoie să strigi la ei. Ştiu ce au de făcut şi luptă pentru locul lor în echipă.

Care a fost antrenorul care ți-a influenţat cariera?

Indiscutabil Marian Bondrea rămâne antrenorul care mi-a influenţat decisiv cariera deoarece dânsul m-a luat de jos. La 17 ani și jumătate jucam in Divizia B. A văzut că am o calitate, de fapt exact așa cum eram, un jucător profesionist şi foarte muncitor. Dădeam totul pe teren și aveam mare dorinţă de a câştiga. Eram agresiv pe teren pentru a îndeplini acest scop.

Piele de găină la culoarea vişinie

Ce simţi acum când îmbraci din nou tricoul vișiniu al Rapidului la meciurile de Old Boys?

Prima dată când am îmbrăcat din nou tricoul vișiniu efectiv mi s-a făcut pielea de găină. Mi-a trezit multe amintiri frumoase pe care le port în suflet cu drag. Chiar și la meciurile de old boys atunci când intru pe teren resimt dorinţa aceea nebună de a câştiga. Exact ca în vremurile în care am jucat la Rapid. Repet, Rapid mi-a dat totul şi va rămâne întotdeauna în inima mea.

Interviu realizat de Ioana Vîlceanu pentru rapidoldboys.ro

Doreşti ca AFC Rapid, Academia Rapid și ACS Rapid FNG să devină un tot unitar?

Loading ... Loading ...
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ