Noi culise despre situaţia juridică a echipei Academia Rapid

steaua - Academia Rapid ProSport
steaua - Academia Rapid 1-3 şi audienţele prezentate de ProSport

AMFB a reacționat la articolele apărute în presă despre manevra R, publicând un comunicat de vacanță cu privire la solicitarea SC Fotbal Club R SA (n.r. – ce se vrea continuatoarea Academiei Rapid). Poziția AMFB pare corectă la prima vedere. “Am primit, vom analiza”.

Redăm integral textul comunicatului:

“In data de 27 aprilie, prin serviciul registratura, dl. Adrian Olariu a depus copii de pe actul constitutiv, certificatul de inmatriculare si certificatul de identitate sportiva ale Fotbal Club R Bucuresti S.A., 

solicitand ca Asociatia Municipala de Fotbal Bucuresti “sa ia act de efectuarea demersurilor necesare in vederea indeplinirii criteriilor de participare a societatii sportive pe actiuni Fotbal Club R Bucuresti S.A. la playofful Ligii a 4-a Bucuresti sezon competitional 2017-2018. Si la jocul de baraj organizat pentru promovarea in Liga a 3-a. In calitate de continuatoare a Asociatiei Sportive Academia Rapid Bucuresti”.

Aceasta solicitare va fi solutionata cu celeritate de catre Asociatia Municipala de Fotbal Bucuresti, in limitele competentei sale. In conformitate cu procedurile prevazute in Regulamentul de Organizare a Activitatii Fotbalistice (ROAF). Care impun, printre altele, un nivel ridicat de transparenta si publicitate.”

Analiza pe baza comunicatului emis de AMFB

Pană la soluționarea solicitării de către AMFB vom analiza comunicatul pe cele trei componente ale sale.

În prima parte, AMFB ne informează că, prin serviciul registratură, au fost depuse trei documente. Nimic ieșit din comun, deoarece oricine poate depune orice la AMFB, aceasta fiind o organizație de interes local.

În partea a doua, aflăm ce a solicitat domnul Adrian Olariu. Oricine poate solicita ce-i trece prin cap, dar nu orice solicitare este legală, statutară și/sau regulamentară.

Prima problemă care apare pentru Academia Rapid

În mod evident, prima abatere care sare în ochi e aceea că domnul Adrian Olariu reprezintă două structuri sportive diferite.

AS ACADEMIA RAPID BUCUREȘTI este afiliată la AMFB. Are CIS B/F/00013/2017, are CUI 38083909 și participă în campionatele organizate de AMFB.

SC FOTBAL CLUB R BUCUREȘTI SA nu este afiliată la AMFB. Are CIS B/A3/00001/2018, are CUI 39233788 și nu participă în competițiile organizate de AMFB.

Chiar dacă SC FC R SA nu este afiliată și nici nu a depus cerere de afiliere la AMFB, această situație intră sub incidența Art.3 din ROAF – Integritatea competițiilor.

Cum poate participa Fotbal Club R Bucureşti în play-off?

Domnul Adrian Olariu solicită ca AMFB să ia act de „efectuarea demersurilor necesare in vederea indeplinirii criteriilor de participare a societatii sportive pe actiuni Fotbal Club R Bucuresti S.A. la playofful Ligii a 4-a Bucuresti sezon competitional 2017-2018. Si la jocul de baraj organizat pentru promovarea in Liga a 3-a”.

Fractură de logică gravă! Primul criteriu pentru participarea unui club în play-off și, ulterior, în baraj este participarea în competiția Liga 4, ediția 2017/18 și clasarea în primele patru locuri ale clasamentului final. Fotbal Club R București SA nu poate îndeplini acest criteriu pentru că nu a participat în Liga 4, fiind înființată pe data de 25 aprilie 2018 și a fost autorizată ca structură sportivă o zi mai târziu (ce miracol!).

Se invocă faptul că FC R Bucureşti este continuatoarea Academiei!

Pentru a justifica aberația, domnul Adrian Olariu mai adaugă una juridică: in calitate de continuatoare a Asociatiei Sportive Academia Rapid Bucuresti.

Pentru a fi continuator sau succesor prezumă decesul/radierea unei persoane fizice sau juridice. Academia Rapid e vie, dar nici nu are personalitate juridică. Mai mult, statutul de succesor sau continuator poate fi revendicat doar în baza unei legi. Dar cel mai important e faptul că o societate pe acțiuni nu poate fi continuatoarea unei asociații fără personalitate juridică, care funcționează în baza unui contract de societate civilă. Astfel, asociația sau societatea, nefiind persoană juridică, nu poate avea raporturi directe cu terții. Ceea ce conduce la o întreagă altă discuție privind legalitatea  participării asociațiilor sportive în competițiile de nivel județean.

Din nou probleme cu regulamentul

Drepturile unei asociații sportive fără personalitate juridică se rezumă, practic, la unul singur: dreptul de a participa în competițiile oficiale de nivel local. Însă acesta nu poate fi transferat către o persoană juridică. Mai mult, Statutul FRF și ROAF interzic cesionarea între cluburi a “dreptului de participare făcută cu titlu oneros sau cu titlu gratuit”. De asemenea, este interzisă orice modificare făcută cu scopul obținerii dreptului de participare în competiții.

Ceea ce susține domnul Adrian Olariu e exact povestea cu moștenirea de la mătușa Tamara. Sau, pentru a continua cu exemplificări automobilistice, imaginați-vă că într-o cursă de Formula 1 pilotul nu se mulțumește la pit stop doar cu schimbul de pneuri. El înlocuiește mașina, cu una neverificată de Comisia Tehnică.

În concluzie, solicitarea domnului Adrian Olariu nu are niciun temei legal, statutar sau regulamentar.

Partea a treia a comunicatului emis de AMFB

În partea a treia a comunicatului, AMFB ne transmite că va soluționa solicitarea cu celeritate (pe repede înainte), “in limitele competentei sale, in conformitate cu procedurile prevazute in Regulamentul de Organizare a Activitatii Fotbalistice (ROAF)”.

Trebuie să remarcăm că AMFB are un teanc de notificări la care nu răspunde. Inclusiv cu privire la redactarea hotărârilor Comisiei de Disciplină, dar când depune domnul Adrian Olariu o solicitare aceasta se soluționează cu celeritate.

Noi știm cam ce se petrece într-un mediu profund infracțional, dar în speța de față nu vom face un proces de intenție. Vom porni de la prezumția că opinia publică nu este mințită în față prin intermediul unui comunicat oficial. Dacă așa stau lucrurile, atunci fie solicitarea domnului Adrian Olariu va fi respinsă ca nefondată, fie AMFB se va spăla pe mâini și va arunca pisica în curtea FRF, prin declinarea competenței.

Ar fi putut face totul mult mai simplu în august 2017!

Tot rahatul a fost creat de cei trei crai/patroni din Giulești: Adrian Olariu, Ovidiu Burcă și ACS Rapid Redivivus. Dacă anul trecut, în luna august, ar fi făcut ce trebuie nu mai pierdeam vremea cu toată această mizerie. De care unii, inclusiv de la AMFB și FRF, au profitat din plin. Mai ales că au dovedit, acum, că se poate înființa un SA și se poate obține CIS într-un timp extrem de scurt.

Dacă în august ar fi înființat SC Fotbal Club R București SA și nu Asociația Sportivă Academia Rapid București, mai vorbeam doar de înscrierea neregulamentară și nestatutară în Liga 4. Nimic mai mult!

Dar în condițiile date avem de-a face cu o mare bătaie de joc la adresa fotbalului. Şi, cât de curând, se va intra adânc în sfera penalului.

Sursa: liga4.com

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* indicates required