REZULTATE / Recoltă de medalii pentru CS Rapid

Rapid
CS Rapid a strălucit

Pe Stadionul ”Iolanda Balaș-Soter” din București a avut loc prima etapă a Campionatelor Naționale de atletism pentru juniori II. Rezultatele obținute de către atletele junioare ale CS Rapid, cu specificația ca sportivele noastre sunt junioare categoria a 3-a, sunt enumerate mai jos. Am obținut doua locuri II, la înălțime fete – Didulescu Elena și ștafeta 4x100m – Neaga Budoiu Ioana, Lupescu Denisa, Paraschivescu Ilinca și Bisericescu Maria. Dar și doua locuri III,  Bisericescu Maria la 100m și Dima George la triplusalt. De remarcat și cele doua PB-uri obținute, Denisa Lupescu la saritura în lungime 5.12m și Bisericescu Maria 26.20 la  200mp, ambele ocupând locul IV, scrie clubulrapid.ro.

Succes important şi la baschet pentru CS Rapid

La Park Lake Shopping Center din București a avut loc, în perioada 11-13 mai, turneul de baschet Nike 3X3 Challenge, contând și ca primă etapă a Campionatelor Naționale de baschet 3×3. La masculin, echipa Rapid București, antrenată de către Gabriel Bulancea, a obținut premiul de etapă, câștigând turneul într-o manieră spectaculoasă. Feroviarii s-au impus lejer în grupa preliminară, în fața celor de la Spartanii, scor 21-5, respectiv Zimbrii, 21-11. În sferturile de finală, Rapid a trecut de Choco Loco cu 18-12, iar în semifinală ne-am impus în fața celor de la Autohtonii, cu 18-16.

În finală, rapid a învins formația Raja Intergalactic, alcătuită din baschetbaliști ex-iugoslavi, cu scorul de 14-13. După această victorie de etapă, consfințită cu procentaj maximal, Rapid București este în fruntea ierarhiei masculine. Figură frumoasă au făcut și fetele. Care au terminat turneul bucureștean pe locul secund. Elevele antrenorului Nicolae Militaru au învins Agro Squad cu 13-12 și pe Sportul Studențesc cu 22-4, pierzând meciul decisiv cu Știința București, scor 14-5.

Trei medalii pentru luptători

La Iași, în acest weekend, au avut loc etapele finale ale Campionatelor Naționale de lupte. Libere, greco-romane și feminin. Rapidiștii au cucerit un număr de trei medalii:

  • Denisa Fodor, argint, cat 57 kg, feminin;
  • Gabriela Gongos, bronz, cat. 50 kg, feminin;
  • Ionuț Caraș, aur, cat. 77 kg, greco-romane;

Sportivele medaliate sunt pregătite de către Cornel Zaharia, în timp ce la greco-romane, titlul de campion național a fost obținut de un elev al antrenorului Ionel Tase.

Trei medalii de bronz şi la haltere pentru Carina Pătru

Nu în ultimul rând, la Cupa României de haltere pentru juniori II, CS Rapid București a avut bucuria de a o vedea pe podiumul de premiere pe Carina Pătru. O sportivă de mare potențial a secției noastre. În limitele categoriei de greutate de +53 de kilograme, ea a cucerit trei medalii de bronz. Performanțele sale au fost de 32 de kilograme la stilul smuls, 40 de kilograme la aruncat și 72 de kilograme la total.