Rapid, de la Coresi la Giuleşti. Câteva staţii cu 41 şi încă puţin…

Daniel Niculae Narcis Ioniţă Carmen Rapid
Daniel Niculae şi Narcis Ioniţă Rapid

Toată ziua am vorbit despre o unificare simbolică. Am încercat să transpunem partidele Academiei Rapid şi al lui AFC Rapid în acelaşi live text, iar rezultatele ne-au bucurat. Ambele echipe au învins la 0, iar suporterii rapidişti de pretutindeni au apreciat această idee. E clar, toată lumea doreşte unitate. Ne referim la cei care ne citesc, cei care vin pe stadion. Şi pentru că am ajuns la acest ultim subiect, începem de data asta de la coadă la cap. Cronica comună nu va respecta tiparul şi va fi prezentată în ordine cronologică inversă. Dacă ne este permisă această joacă de cuvinte.

Pe Giuleşti numărul spectatorilor a crescut de patru ori!

Ora 19:30, sâmbătă seara. Vreme minunată pentru fotbal, că doar e 12 mai. În tribunele Giuleştiului se adună cam 1.500, poate chiar 2.000 de oameni! Este excelent luând în considerare ultimele partide la care asistenţa nu a depăşit niciodată 500 de oameni. Spectrul că acesta ar putea fi ultimul meci pe bătrânul Giuleşti se împământeneşte cu încredere în inimile celor care se tem că, poate, au o ultimă ocazie să vadă turnuleţul şi silueta teatrului Giuleşti. Dacă e să fie aşa, atunci alegerea e corectă, pentru că Pancu e în zi mare. Chiar dacă adversarul e modest, decarul Academiei îşi trece în cont trei goluri frumoase, ce merită consemnate. În rest, pe lista marcatorilor alţi şapte oameni. Dintre toţi, se remarcă juniorii Dovleac şi Boian, dar şi Lădaru. Care dă primul gol pe Giuleşti cun un şut care rupe plasa!

Amer1kanu’, spectacol lângă Bocciu’

Dacă tabela ar merge, acolo ar mai fi consemnaţi Niculae, Vlada, Goge şi Maftei. Practic nucleu dur din acest sezon al echipei pe care Primăria Sectorului 1 o susţine moral. Deocamdată! Asta la nivel declarativ, să ne înţelegem! Peluza e în mare formă. Amer1kanu’ inaugurează iarba în această zi, înaintea jucătorilor, cu o „cântare” marcă înregistrată. Apoi ia calea peluzei unde, alături de Bocciu’, ghidează pentru câteva momente galeria. E sărbătoare în toată regula, iar pe lângă cele zece goluri, ca o notă perfectă pentru tot ce se întâmplă, portarii lui Romprim mai scot un număr cam egal de mingi care ar fi trebuit să fie în plasă. Tudorel Mihăileanu, în momentul schimbării, e aclamat de tot stadionul. E celebrul portar fără un antebraţ, care bate spre 50 de ani! Dar care apără admirabil în ciuda a tot! Academia Rapid, nu că mai existau dubii, cu victoria asta îşi asigură şi, amtematic, locul 1 înainte de play-off. Un avantaj important!

AFC Rapid a controlat jocul cap-coadă

Dincolo, pentru că mergem cu vreo trei ore în urmă, la capătul lui 41 de la Piaţa Presei Libere, şi încă vreo 2,5 kilometri spre Dămăroaia, AFC Rapid e cea care joacă. Celebra de acum arenă Coresi e îmbibată cu fierbinţeală, pentru că soarele se izbeşte cum nu se poate mai neplăcut de suprafaţa de plastic. Chiar şi aşa, băieţii lui Robert Georgescu sunt la control. Iar Termo, cu excepţia unei bare din finalul primei reprize pe care o izbeşte numărul 7 nu prea mişcă. În acelaşi timp, noii puşti-minune ai Giuleştiului, Mateianu şi Trică lovesc. Câte o dată fiecare. Pentru că la ce ocazii sunt şi pe Coresi scorul putea fi măcar 5-0. E bine însă şi aşa. Până la urmă, AFC Rapid nu se mai luptă decât pentru locul 7. Iar deocamdată este în grafic. Numai că în ultimele două etape urmează două meciuri de pomină. Cu Asalt şi Dinamo. Formaţii ce îşi dispută, alături de Carmen, ultimul loc în play-off. Vor fi zile încinse!

Vrem un singur Rapid!

Dar asta nu e o problemă pentru Pîrvescu, Popa, Caliţa sau Tănase. Ei continuă să alerge, să creeze pericol şi să câştige. Chiar dacă nici unul nu are mai mult de 19 ani! Viitorul nu sună rău. Prezentul este stabil, dar ne dorim mai mult. O luăm, încetul, spre Giuleşti. Mai este o oră jumătate până când Daniel Pancu are reprezentaţie. Spunem pentru că ne-am întors din viitor. Măcar la nivelul acestui articol. Pentru că meciul Academiei Rapid a fost primul redat. Cam asta e tot! Unificarea de pe 1923.ro s-a încheiat. Pentru moment. Noi ne dorim ca această unificare să se producă, cât mai curând, Rapid chiar, acolo unde contează cu adevărat. Pentru că, aşa cum v-aţi dat seama, toată lumea îşi doreşte un singur Rapid. Iar în întărirea acestei idei vom reveni cu o analiză completă. Aşteptăm doar ca eşantionul reprezentativ pentru noi să se întrunească. Mult nu mai este!

Doreşti ca AFC Rapid, Academia Rapid și ACS Rapid FNG să devină un tot unitar?

Loading ... Loading ...
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ