INFO / Academia Rapid – steaua se joacă pe 3 iunie!

FCRB Rapid
FCRB anunţă că a luat brandul de la SC FC Rapid SA

O dată cu scorurile din a doua etapă a play-off-ului, lucrurile sunt clare. Meciul Academia Rapid – steaua din ultima etapă este decisiv. Fireşte, Academia va învinge, având în vedere diferenţa valorică netă în favoarea ei. Totuşi, faptul că csa a bătut pe Tricolor cu 6-0 e important, fiindcă s-a menţinut la trei puncte în urmă. Măcar teoretic, o victorie a lor ar răsturna complet şi incredibil calculele hârtiei. Noi nu am putea merge atât de departe, pentru că nu există argumente. Pentru AMFB însă această situaţie e o adevărată mină de aur. În sensul că meciul Academia Rapid – steaua se va juca acum sigur pe Arena Naţională. Mai exact duminică, 3 iunie, de la ora 20:30! 

Academia Rapid – steaua este un meci cu miză importantă

Iniţial nu existau dubii că evenimentul va avea loc acolo. Numai că se vorbea despre 2 iunie şi nimic nu fusese bătut în cuie. Conform surselor 1923.ro s-a aşteptat scurgerea celor două etape din începutul play-off-ului pentru a se vedea dacă ultimul meci este decisiv. Fiindcă altfel o cheltuială suplimentară nu s-ar fi justificat. Firesc. Ca drept dovadă, nici măcar cuplaj nu va mai fi. Se pare că celălalt meci, CS FC Dinamo – AS Tricolor, care oricum nu mai are vreo miză, nici măcar nu se va apropia de Arena Naţională. Conform informaţiilor 1923.ro el se va consuma pe stadionul central din complexul Dinamo. Şi sunt, totuşi, şanse ca să aducă în tribune mai mulţi suporteri decât aduce formaţia de Liga 1!

Mai urmează un duel Academia Rapid – steaua

Mai mult, undeva în jurul datei de 9 iunie, se va mai juca un meci Academia Rapid – steaua. Este vorba de finala Cupei României pe Bucureşti. În mod normal, acesta ar trebui susţinut tot pe Arena Naţională. Dar, probabil, se va aştepta întâi să se vadă cum va fi abordată de suporteri finala din play-off. Şi, mai mult ca sigur, în cursul săptămânii viitoare se va anunţa şi acest meci cu toate detaliile aferente. Rămâneţi pe 1923.ro pentru detalii legate de biletele de accces la partidă!

Doreşti ca AFC Rapid, Academia Rapid și ACS Rapid FNG să devină un tot unitar?

Loading ... Loading ...
Loading...