SUPERB! Rapidiştii au donat sânge pentru o familie nevoiaşă

Donare sânge
Bărbălău şi Dovleac au fost să doneze sânge

În Joia Mare, suporterii rapidiști au donat sânge! Au dat astfel încă o dată dovadă că sunt unici și că sunt alături de cei în suferință. Băieții din galerie au convocat trei jucători ai Academiei Rapid. Ei au răspuns afirmativ la inițiativa de a dona sânge pentru o familie nevoiașă. În încercarea de a-i aduce acesteia puțină bucurie de sărbătorile pascale. Alături de Cătălin Bărbălău, Adrian Boian și Andrei Dovleac, aproximativ 30 de suporteri rapidiști s-au strâns la prima oră a dimineții. La Centrul de Transfuzie Sanguină, din strada Constantin Caracaș. Unde fiecare și-a așteptat rândul, în liniște, pentru a dona sânge.

Bonurile obţinute de donatori au fost oferite unei familii din Tunari

După două ore de așteptare, la coadă, băieții noștri au intrat în salonele de donare și au înfruntat cu stoicism acele. Pentru mulți dintre ei fiind prima dată când au oferit sânge. În jurul orei 11, după ce toată lumea a terminat de donat, galeria Rapidului, împreună cu jucătorii, s-a deplasat în comuna Tunari. Acolo unde a oferit bonurile unui tată, ce are grijă singur de cei cinci copii ai săi. Acesta a fost vizibil emoționat de gestul rapidiștilor, având lacrimi în ochi. Însă și mai mare a fost bucuria micuților! Ei vor avea un Paște cum probabil nu au avut niciodată, notează site-ul oficial al Academiei Rapid.

În România este lipsă mare de donatori de sânge, gestul este dublu!

Pe lângă gestul în sine pentru familia din Tunari, fapta bună este dublată şi de faptul că sângele donat va ajunge la oameni aflaţi în mare nevoie! Pentru că, aşa cum este cunoscut, în toată ţara este mare criză de sânge, iar fiecare donator are o importanţă uriaşă! Acestea fiind adăugate, oamenii care au făcut acest gest merită toată aprecierea noastră! Cu atât cu cât a venit într-un moment de o însemnătate imensă pentru creştini, Săptămâna Patimilor! RESPECT!

Doreşti ca AFC Rapid, Academia Rapid și ACS Rapid FNG să devină un tot unitar?

Loading ... Loading ...
Loading...