REZULTATE / Săptămână încărcată pentru Rapid

Rapid
Rapid continuă rezultatele bune

Campionatele Naționale de atletism în sală pentru copii au reprezentat o provocare majoră pentru secția de specialitate a CS Rapid București. S-au obținut patru titluri naționale, prin Mihăilescu Matei – 800 m și ștafeta 4 x 200 m băieți (Cristian Guțu,  Iancu Andrei, Mihăilescu Matei și Iulian Guțu) la C1, Draghici Antonie – greutate la C2 și Crăciun Andreea – saritura in lungime la C3. O medalie de argint a fost adăugată la palmares cu ștafeta 4 x 50 m C3( Chiran Alexandru, Ene Andrei, Agopsa Luca și Lazăr Toma), iar alte 3 medalii de bronz au fost cucerite de  Lazăr Matei la saritura în înălțime C2,  Crăciun Andreea la 50 m C3 și Lazăr Toma la saritura în lungime C3, scrie clubulrapid.ro.

Rapid a înregistrat rezultate bune şi la lupte

La Timișoara a avut loc etapa de calificare la Campionatele Naționale de lupte libere, greco-romane și feminin. La lupte libere, Gabriel Moajăr, la categoria de greutate de 92 de kilograme, a câștigat concursul. De asemenea, la feminin, Beatrice Oancea a revenit în competiții și a ocupat locul al treilea la categoria 68 de kilograme. Alături de cei doi, alți cinci luptători rapidiști s-au calificat pentru etapa finală. La greco-romane, Ionuț Caraș și-a câștigat categoria, la 82 de kilograme, în timp ce Mihai Țenea a fost al treilea la 72 de kilograme. Poziție fruntașă, locul 5, a avut și Vlad Huțu, la 63 de kilograme. În plus, formația rapidistă a ocupat locul 5 la Campionatul Național pe echipe. În total, la stilul greco-romane, au obținut calificarea pentru etapa finală 8 luptători.

Două medalii la judo U21

La Focșani au avut loc Campionatele Naționale de juniori U21 la judo. De la CSS 5 Rapid București au participat trei sportivi, care au obținut următoarele rezultate:

  • Mario Ioniță, locul 2, categoria de greutate 66 de kilograme;
  • Iulia Lambescu, locul 3, 70 de kilograme;
  • Marius Constantin, locul 7, 81 de kilograme.

Bilanțul delegației noastre la Campionatele Naționale U21 se cifrează la două medalii, dintre care una de argint și una de bronz. Sportivii se pregătesc sub comanda antrenorului Cristian Pintrijel.

Înfrângeri drastice la polo masculin

Echipa masculină de polo Rapid București a susținut ultimele partide din sezonul regulat al Superligii Naționale, cu Steaua București. Băieții noștri, antrenați de către Silviu Ceobanu, au pierdut cu 23-7 și 16-6. Giuleștenii au încheiat pe locul 5 sezonul regulat și vor juca acum, în turneul de consolare pentru locurile 5-8, în primul tur, contra celor de la Crișul Oradea sau Poli Cluj. Seria se va disputa după sistemul două din trei, cu o primă deplasare pentru băieții noștri. Meciul al doilea și, în caz de necesitate al treilea, vor avea loc la București.

Catastrofă la handbal feminin

Echipa feminină de handbal CS Rapid USL Metrou București a susținut o partidă pe teren propriu, în compania celor de la Măgura Cisnădie, în Liga Națională. Formația noastră a evoluat apatic, cu gândul la vacanța pascală, suferind o înfrângere dureroasă prin amploare și atitudine, cu scorul de 30-21 (18-13). Jocul nostru a fost steril, iar concentrarea la finalizare a lăsat, în mod cert, de dorit. S-au ratat numai puțin de 6 aruncări de la 7 metri, iar apărarea s-a repliat cu greu. Un alt element negativ a fost numărul mare de pase greșite, interceptate de oponente.

Printre puținele momente în care ne-am bucurat au fost cele două goluri consecutive marcate din contact de către Alexandra Trifan, care oricum nu este total refăcută. Totuși, indiferent de circumstanțe atenuante am încerca să găsim, eșecul nu este scuzabil la maniera respectivă. Rapidistele rămân pe ultimul loc al clasamentului, cu numai 12 puncte.