S-au înţeles! Academia Rapid, drum liber de la AFC Rapid spre liga 3?!

steaua - Academia Rapid ProSport
steaua - Academia Rapid 1-3 şi audienţele prezentate de ProSport

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* prin completarea adresei de email esti de acord sa-ti trimitem periodic informari cu privire la ofertele noastre si la articolele publicate pe site-ul 1923.ro
* indicates required

ProSport scrie despre un scenariu favorabil pentru viitorul Rapidului. Horia Manoliu, preşedintele AFC Rapid, a ajuns la o înţelegere de principiu cu primarul Sectorului 1, Dan Tudorache. Astfel, urmează să depună armele în lupta cu Academia Rapid, susţin sursele ProSport. Acum fără personalitate juridică şi Certificat de Identitate Sportivă, Academia va fi lăsată să îşi rezolve problemele înaintea lunii iunie, momentul-limită până la care mai poate să obţină documentele necesare participării la barajul pentru promovarea în Liga 3.

Manoliu pentru ProSport: „Se va găsi o soluţie!”

„E adevărat, ne-am întâlnit, sunt discuţii în desfăşurare, dar încă n-am ajuns la ceva concret şi definitiv. Vă daţi seama că e vorba între noi de răni care sunt vechi de doi ani“, a confirmat pentru ProSport preşedintele AFC Rapid, Horia Manoliu. „Deocamdată, într-adevăr, Academia nu are dreptul să joace în barajul de promovare. Dar mai e timp. Dacă se vrea, atunci se va găsi o soluţie“, a adăugat Manoliu, conform ProSport.ro. Aceleaşi surse ProSport afirmă însă că e vorba de o discuţie mai avansată decât atât. În acest moment, planul ar fi ca Horia Manoliu să renunţe la acţiunile în instanţă, în schimb urmând să primească un loc în Asociaţia Academia Rapid şi funcţie în club. „Ar fi vorba de o unire. Sub ce formă, deocamdată, nu ştiu“, mai explică preşedintele AFC Rapid. El ar urma, afirmă unele surse, să încaseze şi o sumă de bani. Sub ce formă, nu este clar în acest moment.

Lucrurile rămân în continuare complicate

Chestiunea documentelor este însă puţin mai complicată. Banii, puterea (sportivă şi politică), suporterii sunt la Academia Rapid. În acelaşi timp, AFC Rapid are mult mai multe legături legale cu răposatul SC FC Rapid SA. O fuziune efectivă nu e posibilă, pentru că AFC Rapid are foarte multe datorii la Fisc şi este chiar inactivă fiscal. În acelaşi timp, nici AFC Rapid nu are, în această clipă, cu cine fuziona, pentru că Academia Rapid nu există, legal vorbind. N-are personalitate juridică şi, deci, nu e recunoscută de statul român. Rămân deschise celelalte opţiuni. Inclusiv schimbarea denumirii Asociaţia Rapid Redivivus 2017 în Asociaţia Academia Rapid şi preluarea activităţii actualului club.