Rapid

NEWS ALERT / Fuziune între Academia şi AFC Rapid?!

Nae Stanciu spune că o variantă pentru ca Academia să devină Rapid este fuziunea cu AFC Rapid. În prezent, Academia nu are personalitate juridică şi nici Certificat de Identitate Sportivă. Echipa lui Pancu şi Niculae are un parcurs foarte bun în Liga a 4-a şi are mari şanse la promovarea în liga următoare. Însă are un mare obstacol de trecut, de ordin administrativ. Academia nu are personalitate juridică, nici Certificat de Identitate Sportivă, ceea ce înseamnă că, teoretic, nu are cum să promoveze. Conducerea Academiei încearcă să rezolve această dificilă problemă.

„Să fuzioneze şi câţiva jucători de la AFC Rapid să facă parte din lot”

Nae Stanciu, director general la Academia, spune că ar putea exista o fuziune cu AFC Rapid. Club care se află tot în Liga a 4-a şi care deţine palmaresul şi dreptul de a folosi numele! ”Adevăratul Rapid cred că va fi de la vară, acum toată lumea are particica lui de 33 la sută. Ca şi conducator, sunt fel de fel de şedinte, sunt fel de fel de gânduri, de strategii, mai mult mental. Sper ca în vară poate fuzionează şi câţiva jucători de la AFC Rapid să facă parte din lotul nostru”, a declarat Nae Stanciu pentru Telekom Sport.

Nimeni nu vrea un Rapid divizat!

Atitudine şi planuri care ne bucură teribil. Mai ales că vin din partea lui Nae Stanciu. Poate cel mai îndreptăţit om să ducă la această unire. Nimeni nu îşi doreşte Rapidul divizat în trei echipe. Numai că unirea, contopirea, nu se poate face decât în condiţii de comunicare. De pe poziţie de forţă, management defectuos şi ranchiună nimeni nu va câştiga nimic pe termen lung. Cu atât mai puţin Rapidul! Motiv pentru care, atitudinea lui Nae Stanciu este impecabilă. Şi îl rugăm, încă o dată, să ducă acest plan până la capăt. Şi să unifice Rapidul o dată pentru totdeauna!

S-ar putea sa te intereseze

2 Comments

  1. Eu unul prefer un Rapid cu Dan Grigore, Nahoi şi Mălureanu plus Dragnea unui Rapid cu Flaimucea şi Manelucea.

    Şi, apropo, dacă securistul Mălureanu plătea pe vremuri cotizaţie obligatorie la Динамо dar ţinea cu Rapid, bravo lui, merită o bilă albă măcar pentru asta. Iar de presupusele sale ”crime” n-are decât să se ocupe justiţia, aşa cum a făcut cu Ficior etc.

  2. Degeaba vine acum „N.Staciu Intregitorul” sa declare ca ar vrea un Rapid unit, Ii reamintesc domnului Stanciu ca simpla aparitie a Academiei a dus la aparitia FNG iar conditia AFC-ului a fost extrem de simpla FARA Aristrocrati !!!!
    Ori aducerea FNG alaturi de Academie echivaleaza cu renuntarea la banul public , poate N. Stanciu sa indeplineasca aceasta conditie ? , personal am mari rezerve.
    Are posibilitatea N.Stanciu sa se dezica de aristrocrati? Hmm , s-o vedem si pe asta !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.