Daniel Pancu, discurs pesimist înainte de csa steaua – Academia Rapid

ProSport Giuleşti csa steaua - academia rapid
csa steaua - Academia Rapid pe Giuleşti

csa steaua – Academia Rapid pare a fi meciul anului în România. Cu toate că el se joacă în liga 4 Bucureşti, stadionul ar putea fi plin. Adică să vină… peste 50.000 oameni! Până la meci mai sunt câteva zile, dar Daniel Pancu a prefaţat întâlnirea csa steaua – Academia Rapid. Legendarul fotbalist din Giuleşti a vorbit la Digi Sport„În momentul de față, Rapid are suporteri de Champions League. În rest, palmares nu are, personalitate juridică nu are, stadion nu va avea în curând, bază de pregătire nu are, centru de copii și juniori nu are, jucători tineri pentru viitor nu are. Au trecut 8 luni de atunci și lucrurile se mișcă foarte greu. Ai înțeles, da?”, a spus Daniel Pancu.

Vor fi 25.000 suporteri cu csa steaua, dar pe Giuleşti au fost 500…

Discursul este clar unul pesimist, dar care reflectă întocmai realitatea prezentă în preajma Academiei Rapid. Cu menţiunea că nivelul suporterilor… OK, noi rapidiştii vom fi, probabil, peste 25.000 la acest meci. E ceva fabulos! Numai că trebuie să tragem cu ochiul şi la reversul medaliei, la meciurile jucate recent de Academia Rapid pe Giuleşti. Când nu au fost decât câteva sute de oameni în tribune… Asta în contextul în care pe teren au fost Pancu, Niculae, Maftei sau Voicu. Tocmai acei jucători pentru care mulţi pretind că susţin Academia Rapid necondiţionat. Nu este însă singura veste proastă pe care Daniel Pancu a dat-o înaintea meciului csa steaua – Academia Rapid.

Şanse mici ca Daniel Pancu să joace în csa steaua – Academia Rapid!

”Sunt șanse mici ca eu să joc contra stelei, sâmbătă seară. Sigur, mai este o restanță pe care noi o vom bifa marți, după acele zile cu zăpadă când nu s-a putut juca, dar atunci nu voi evolua sigur. Dacă voi fi bine fizic până sâmbătă, atunci voi intra măcar câteva minute”, a spus, enigmatic, Pancu, în cadrul emisiunii Digi Sport Special. Vedeta grupării din Giulești spune că nu meciul de sâmbătă este cel mai important pentru echipa sa. ”Nu acesta contează. Cel mai important meci este cel din play-off”, a mai spus Pancu, care s-a referit la faptul că atunci se va decide cu adevărat echipa care va promova în Liga 3.