Marius Şumudică, certat public de preşedinte!

sumudica
Marius Şumudică dezamăgit

Marius Şumudică a primit un mesaj clar de la preşedintele lui Kayserispor, Erol Bedir! El trebuie să îşi cenzureze ieşirile, pentru că doar echipa are de suferit. În partida din etapa a 25-a, disputată duminică, pe teren propriu, tehnicianul român, Marius Şumudică, a fost trimis în tribune pentru proteste repetate. Cu toate astea, Kayserispor a reuşit să obţină victoria, a doua consecutivă pe teren propriu în retur, 3-2 cu Karabuk. La final, românul nu a ezitat să critice arbitrajul.

Şumudică a fost mustrat de Erol Bedir în Fotomac pentru eliminare

Dacă arbitrii ar face asemenea greşeli în favoarea echipei mele, aş fi campion. Şi asta pentru că echipa mea joacă un fotbal frumos, a declarat Şumudică la finalul partidei. Oficialii lui Kayserispor nu vor să mai vadă astfel de ieşiri din partea tehnicianului român, echipa având de pierdut dacă cel care e arhitectul unui parcurs de senzaţie în acest sezon e în tribune. Avem nevoie de Şumudică lângă echipa. Nu ne trebuie un antrenor care stă în tribune, acolo unde e locul suporterilor. Şumudică trebuie să stea lângă terenul de joc. Mai avem nouă meciuri, nouă finale care ne pot duce în cupele europene în sezonul viitor, a spus Erol Bedir, preşedintele turcilor, în Fotomac.

Distanţa de 6 puncte pare insurmontabilă în acest moment pentru Şumi

În acest moment, Kayserispor e pe locul 5 în clasament, cu 41 de puncte, la şase lungimi distanţă de Fenerbahce, ocupanta locului 4, notează digisport.ro. Situaţia în care pare extrem de greu de crezut că echipa lui Marius Şumudică poate obţine o clasare pe un loc de Cupe Europene. Pentru că asta ar însemna ca finalul de sezon să fie unul perfect. În care Kayserispor să aibă un procent de victorii pozitiv. Nimic nu este însă imposibil. Aşa că le dorim lui Şumi şi Săpun să se califice în Cupele Europene!

Doreşti ca AFC Rapid, Academia Rapid și ACS Rapid FNG să devină un tot unitar?

Loading ... Loading ...
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ