SPECIAL / AFC Rapid – Carmen, cap de afiş

Rapid
Rapid - Carmen, pe Giuleştiul fără peluză...

Două echipe care sunt despărţite de o rivalitate veche se întâlnesc iar! Pe stadionul Coresi se va juca sâmbătă, 10 martie, de la ora 17, un meci aparte. AFC Rapid – Carmen are un statut aparte. De la reînfiinţarea lui Carmen, în 2017, cele două echipe s-au mai întâlnit de două ori anul trecut. Prima partidă, una amicală, jucată pe stadionul Rocar, s-a terminat 2-2. Pe urmă, din păcate, în chiar prima etapă a ligii a 4-a, Carmen a învins AFC Rapid Bucureşti cu un neverosimil 3-0. Chiar dacă scorul nu a reflectat deloc realitatea de pe teren, el a fost cel care rămâne în istorie… Ulterior însă, echipa lui Andrei Anghel Constantinescu a devenit mai puternică şi sperăm să câştige duelul retur!

Program încărcat în weekend pentru Rapid

Urmează revanşa! Dincolo de toate, este de menţionat că suporterii au de unde alege. Fiindcă în fiecare zi, toate cele trei echipe care folosesc numele Rapid Bucureşti în denumire, mai mult sau mai puţin legal, au dispute. Academia joacă cu Progresul 2005, în timp ce şi al treilea Rapid, cel susţinut de băieţii de la T2, are primul joc semi-oficial, cu Benfica Noua Generaţie. Toate trei vor avea loc pe stadionul Coresi! Mai jos vă prezentăm programul complet pentru a vă face programul în aşa fel încât să vă avantajeze. Şi, de ce nu, să fiţi prezenţi la toate cele trei partide. Măcar pentru a vă putea face o impresie cât mai corectă legată de ceea ce se întâmplă şi pe teren. Pentru că, altfel, totul este destul de clar.

  • Progresul 2005 – AS Academia Rapid 2017, 9 martie, ora 15:00, stadion Coresi
  • AFC Rapid – AS Carmen, 10 martie, ora 15:00, stadion Coresi
  • ACS Rapid Frumoşii Nebuni ai Giuleştiului – AS Benfica Nova Geracao, 11 martie, ora 18:15, stadion Coresi

Un afiş de meci special

La toate cele trei meciuri intrarea este liberă, aşa că suporterii sunt aşteptaţi în număr cât mai mare! De asemenea, pentru a conştientiza încărcătura istorică pe care o are meciul AFC Rapid – Carmen vă oferim un afiş cu totul special, pe care îl puteţi vedea mai jos. Şi care se completează perfect cu fotografia de la cover. Cea în care arată o imagine de colecţie cu o dispută de acum multe decenii dintre Rapid şi Carmen. Jucată pe Giuleşti, când peluza nord încă nu fusese reconstruită. O imagine epocală, plină de încărcătură emoţională. Ce ne aminteşte de perioada romantică a fotbalului bucureştean!

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* indicates required

Vrei si tu una? Apasa AICI