Fotbal internațional

Marius Şumudică nu a fost iertat de turci

ProSport scrie despre decizia în cazul lui Şumi. Marius Şumudică (47 de ani) şi-a aflat pedeapsa după cele petrecute în meciul Kayserispor – Karabukspor 3-2. Pentru că a protestat vehement în finalul primei reprize, Şumi a fost amendat cu 3.200 de euro. În plus, el va urmări din tribune următorul meci al echipei sale.

ProSport reface firul evenimentelor

Săptămâna trecută, Kayserispor a învins-o pe Karabukspor cu 3-2, dar meciul nu a fost deloc liniştit pentru Marius Şumudică. În finalul primei reprize, după mai multe serii de proteste ale antrenorului român, arbitrul partidei l-a trimis în tribune. De unde Şumi a urmărit partea a doua a meciului. Şi tot din tribune va urmări şi partida cu Konyaspor, de duminică, după ce Federaţia de Fotbal din Turcia nu l-a iertat! Pe lângă suspendarea de o etapă, l-a obligat să achite şi 15.000 de lire turceşti, echivalentul a 3.200 de lire, notează ProSport.

Preşedintele s-a supărat pe atitudinea sa

Întrebat de situaţia în care e pus antrenorul său, Erol Bedir, preşedintele lui Kayseri, a avut un mesaj clar pentru Şumudică! „Avem nevoie de Şumudică lângă echipă. Nu ne trebuie un antrenor care stă în tribune, acolo unde trebuie să stea spectatorii. Şumudică trebuie să fie lângă terenul de joc. Mai avem nouă meciuri, adică nouă finale care ne pot duce în cupele europene”a transmis oficialul echipei la care joacă Silviu Lung Jr., Săpunaru, Tiago Lopes, Boldrin şi William de Amorim.

Ce a invocat Marius Şumudică

Obişnuit deja cu astfel de sancţiuni, după ce a mai fost nevoit să scoată din buzunar 2.800 de euro după ca urmare a atitudinii din meciul cu Akhisarspor, din sferturile Cupei, Şumi continuă să nu aibă încredere în arbitrii turci. „Dacă arbitrii ar face asemenea greşeli în favoarea echipei mele, aş fi campion. Şi asta pentru că echipa mea joacă un fotbal frumos”, spunea fostul antrenor al Astrei la finalul meciului cu Kayserispor.

După 25 de etape, Kayserispor e pe cinci în Turcia, cu 41 de puncte, având de recuperat şase puncte până la locul al patrulea, ocupat de Fenerbahce.

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.