ISTORIE / Cum l-a ratat Rapid pe marele Dobay

Dobay
Ştefan Dobay a jucat un meci pentru Rapid

14 septembrie 1930. Dobay vine în Giuleşti! La CFR Bucureşti începe să se contureze începuturile. Echipa luptă pentru accederea în Liga Naţională, stadiu până la care nu mai este deloc mult. În această zi, ce pare oarecare în istoria Grantului, clubul din Giuleşti joacă două meciuri. Dimineaţa are în campionat cu CAB şi câştigă cu 3-2. Ceferiştii joacă în Promoţie, un fel de ligă secundă a vremurilor. Terenul gazdă, pentru că Giuleştiul nu luase contur, se joacă pe Romcomit. La fel cum se întâmplă şi cu meciul de după-amiază.

Două meciuri într-o zi pentru CFR Bucureşti

De data asta e vorba de un amical, cu Macabi. Echipă originară din cartierul Dudeşti, acolo unde cam prin aceeaşi perioadă se naşte şi viitoarea legendă rapidistă Take Macri. Aşadar Macabi, viitoarea Ciocanul, care la mijlocul anilor ’40, forţată de împrejurări, prin asociere cu Unirea Tricolor, lasă locul lui Dinamo. Una dintre petele istoriei româneşti… În sfârşit, discuţia a mers prea departe decât trebuia, aşa că revenim la meciul CFR Bucureşti – Macabi. Un amical tare, fiindcă adversarii joacă în Onoare. Eşalon în care Rapidul (care nu primise deocamdată acest nume) va juca abia peste un an.

Dobay nu a rămas la Rapid, a plecat să scrie istorie la Ripensia

Meci tare cu o echipă de primă mână, căruia CFR-ul îi dă însă… şase goluri! Iar în poartă nu era oricine, ci celebrul Zauber. Mai important decât orice însă, în acest meci, pentru CFR Bucureşti a jucat marele Ştefan Dobay. Un tânăr de numai 21 ani pe atunci, atacantul era legitimat la Banatul Timişoara. Rapidiştii sunt extrem de mulţumiţi de el, dar cluburile nu se înţeleg. Aşa că Dobay pleacă şi scrie istorie la Ripensia Timişoara. Începând cu exact acest an el va juca 153 meciuri la echipa din Banat. Cu 127 goluri marcate! În 10 ani, în care a câştigat patru titluri ale României şi două Cupe. Iar pentru echipa naţională a jucat 41 meciuri şi a dat 19 goluri. Plus patru titluri de golgheter al României!

Baratky l-a făcut uitat

Borne colosale pentru acele vremuri! Şi un regret imens că acest om, aşa cum a fost Nelu Oblemenco, nu a putut exploda la Rapid, în loc de alte echipe. Poate ar fi reuşit mai mult, poate mai puţin. Mai ales că ale sale calităţi atletice şi tehnice erau excepţionale, aşa cum reiese inclusiv din articolul pe care îl ataşăm aici. Cert e că, până la urmă, sosirea lui Giussy Baratky a înlăturat totuşi regretele că Dobay nu a rămas. Nu ştim dacă Ştefan ar fi jucat la acelaşi nivel şi la CFR / Rapid ca la Ripensia. Ştim însă sigur că Giussy rămâne pe vecie unul dintre cei mai mari fotbalişti români ai tuturor timpurilor.

Sursa: Costache, Cristian; Cârstea, Ion; „Fenomenul Rapid. Legenda continuă”, pag. 28

Doreşti ca AFC Rapid, Academia Rapid și ACS Rapid FNG să devină un tot unitar?

Loading ... Loading ...
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ