EXCLUSIV / Legendarul Take Macri, interviu I

georgescu take macri
Take Macri este al treilea de sus, de la stânga la dreapta. Fotografie din 1963

O discuţie cu Take Macri (86 ani) despre fotbal nu poate fi decât o plăcere. Mai ales când subiectul principal este Rapid. Pentru că dacă cineva este în măsură să vorbească despre clubul de lângă Podul Grant, atunci sigur Take Macri este pe lista scurtă. Apare rar în presă, chiar dacă este singurul jucător rămas în viaţă dintre cei trei care au jucat în toată cariera doar pentru Rapid. „17 ani! Între 1949 şi 1966”, ne spune scurt inginerul Take Macri. Asta după ce şi-a dat acceptul pentru a oferi un interviu-eveniment în exclusivitate pentru 1923.ro. Siteul suporterilor rapidişti de pretutindeni!

Mesaj de la Bazil Marian pentru Take Macri: „Du-te la circ!”

Domnule Take Macri, cum aţi ajuns la Rapid?

Eu sunt din cartierul Dudeşti de origine. Puteam juca la Ciocanul, care era echipa cartierului atunci. Doar că am fost dorit la Rapid. Am vrut şi eu, pentru că îmi plăcea la nebunie atmosfera din Giuleşti. Au venit după mine Steinbach şi Mircea Popescu, aşa că am fost convins să semnez pe loc. Apoi nu am mai plecat. Am rămas la Rapid până în 1966, când am simţit că nu mai pot juca.

Care este prima experienţă pe care o aveţi de pe Giuleşti?

Primul meci la care am fost eu pe acest stadion cred că s-a consumat prin 1947… Un Rapid – Venus a fost. Ulterior, după ce am semnat contractul şi am călcat prima dată pe gazon am făcut eu ceva să-mi arăt talentul. Am luat mingea pe picior, fiind la poarta dinspre teatru şi am purtat-o aşa până la cealaltă. Şi înapoi! Eram mândru nevoie mare de ce am realizat. Dar a venit Bazil Marian la mine şi mi-a spus: „Take, du-te la circ! Aici avem nevoie de fotbalişti care pasează!” (râde cu poftă)

Take Macri a preluat banderola de la Fănică Filote

Aşadar botezul nu a fost reuşit…

Ah, ba da! Eu pe Bazil Marian l-am apreciat enorm! A fost unul dintre oamenii cu care am avut o relaţie excelentă. Ba chiar uneori îi căram şi geanta de echipament. Era un tip special! Îmi aduc aminte de un meci cu Dinamo. S-a jucat în 1950, i-am bătut cu 5-3 după ce ne-au condus cu 2-0 pe Giuleşti. A fost nebunie, iar Bazil Marian făcuse o partidă uriaşă. Toată echipa jucase însă bine. Nici măcar nu am putut să merg de la stadion până la tramvaiul 6. Cel cu care mă duceam eu acasă. Am fost purtat pe braţe de suporteri pe Podul Grant.

Aţi vorbit despre Bazil Marian acum. Care sunt jucătorii de la Rapid cu care v-aţi înţeles cel mai bine atât timp cât aţi fost jucător?

Cu toţi! Am fost căpitanul echipei între 1952 şi 1966! În această situaţie nu aveai cum să faci diferenţe. Trebuie să te înţelegi bine cu toată lumea, aşa că eu chiar nu pot susţine, nici acum, contrariul. Nu existau afinităţi sufleteşti! Când eşti ales căpitanul unei echipe, trebuie să fii făcut pentru asta. Eu am preluat banderola de la Fănică Filote, unul dintre cei mai mari fotbalişti pe care i-a avut Giuleştiul!

Take Macri: „Beckenbauer ar fi fost rezerva lui Apolzan!”

Bun, atunci care sunt cei mai valoroşi coechipieri pe care i-aţi avut la Rapid?

Ion Ionescu a fost foarte bun! Ah, şi Titus Ozon! De departe cel mai bun! Ca să nu mai spunem că dacă Apolzan juca la Bayern Munchen în perioada lui Franz Beckenbauer, neamţul stătea pe bancă. Cu asta cred că am spus multe despre valoarea fotbalistului nostru.

Aţi jucat la Rapid toată cariera dumneavoastră. Oferte nu aţi avut?

Ba da, normal că am avut… M-au vrut steaua, Dinamo, chiar şi Panathinaikos. Doar că nu am vrut. Bine, la Panathinaikos am refuzat clar să plec. Pentru că le-am spus că eu nu vreau să plec vreodată de la Rapid. Şi nu am plecat decât atunci când m-am retras din fotbal. La începutul carierei a fost însă altceva. După ce am retrogradat cu Locomotiva, aşa cum se numea Rapid atunci, în 1951 nu ştiam ce să fac. Eram un puşti, am fost tentat să plec. Nu mi-a convenit postura.

„Ţi-au dat o pâine şi tu trădezi? Promovează cu Rapid şi apoi pleci!”

Păi şi cum de aţi rămas până la urmă?

Tata a fost cel care m-a determinat să mă decid să rămân. „Ce faci, Take? Oamenii ăştia ţi-au dat o pâine şi acum trădezi? Dacă îţi doreşti să faci o schimbare, mai stai un an, promovează-i, şi după pleacă unde doreşti!”, aşa mi-a spus tata! N-o să uit toată viaţa aceste cuvinte. Numai că după n-am mai plecat, am rămas lângă Podul Grant. Pe urmă am promovat, în 1952. Am primit şi o garsonieră în zona Witting.

Probabil că cel mai mare regret al carierei este cel că nu aţi cucerit vreun trofeu în Giuleşti…

Dar am câştigat! Am ridicat deasupra capului, din postura de căpitan al echipei, Cupa Primăverii în 1957! A fost acea competiţie care a avut darul de a marca trecerea de la sistemul de primăvară – toamnă la cel de toamnă – primăvară în fotbalul românesc. Cei care nu cunosc, ar spune că era doar una amicală. Pe hârtie aşa a fost, dar intensitatea a fost foarte mare. Ţin minte şi acum finala câştigată cu 3-1 împotriva celor de la Poli Timişoara. Dar da, regret că n-am luat titlul sau Cupa cu Rapid…

Povestea golului marcat de pe… Insula Şerpilor!

Aţi fost aproape în 1950, când aţi pierdut campionatul la golaveraj cu UTA…

Eram la începuturile mele la Rapid… Aveam o echipă foarte valoroasă. Din păcate, arădenii ne-au suflat titlul la golaveraj (oftează). Numai că, să vedeţi şi voi cum este viaţa asta… La opt ani distanţă, în 1958, UTA s-a salvat de la retrogradare după ce ne-a bătut pe noi la Arad, cu 2-1. Ţin minte că venise la mine Petschovski (n.r. – unul dintre cei mai mari fotbalişti români din istorie, atunci la UTA) plângând. Sunt amintiri amestecate, dar pe care le preţuiesc cu mult drag!

Sute de meciuri jucate pentru Rapid, dar numai un gol marcat în Liga 1! Vi-l mai amintiţi?

Nu am cum să uit aşa ceva. L-am dat în 1954, împotriva celor de la UTA. Jucam acasă, la 1-0 pentru ei am trimis un şut de dincolo de mijlocul terenului, pentru că l-am văzut pe portarul Kiss ieşit la 16 metri. Să fi fost vreo 60 de metri. Cred că este golul marcat de la cea mai mare distanţă din fotbalul românesc, din ce ştiu. Bine, până la urmă în meciul ăla am dat şi un autogol, iar UTA ne-a bătut 3-2 (se amuză copios). Reuşita însă nu am cum să o uit! În ziar a apărut a doua zi că am dat un gol din Insula Şerpilor.

Todor – Greavu, Motroc, Macri a fost o defensivă de aur

Este adevărat că aţi decis să vă lăsaţi când nu aţi mai putut atinge bara transversală cu piciorul?

Da, exact atunci. În momentul în care nu am mai putut face asta, am comunicat conducerii că renunţ. Nu mai eram acelaşi Take Macri, pe care toată lumea îl ştia. Nu puteam păcăli fotbalul! Dar trebuie spus, legat de acest obicei al meu, că eu şi cu Ţop Voinescu, fostul portar de la steaua, era singurii fotbalişti din România care putea face asta. Au mai încercat-o şi alţii, dar n-au reuşit. Din câte ştiu eu n-a mai putut nimeni până acum. Poate, cine ştie, din generaţia asta tânără, de acum… Nu sunt foarte la curent. De altfel, la acea vreme, ziarele din Anglia scriau că doar noi doi am putea face faţă în campionatul lor!

Aţi ajuns, dintr-un jucător emblematic, antrenor…

Perioada de fotbalist a fost inconfundabilă. Chiar şi acum îmi amintesc cu plăcere cum am format, alături de Todor, Greavu şi Motroc una dintre cele mai bune linii defensive din istoria fotbalului românesc. Aşa cum ţi-am spus, după ce am renunţat la cariera de jucător am devenit antrenor. Am preluat gratuit, în 1966, copiii de la Rapid. După trei luni i-am mai primit la antrenament doar pe cei cu note bune. Este mult mai important cum lucrezi cu copiii, decât cu jucătorii de la seniori. Trebuie să le implementezi principii valoroase de la început, importanţa educaţiei!

Recunoscut de preşedintele CS Rapid după 30 de ani!

Care este cea mai frumoasă amintire a dumneavoastră legată de Rapid?

Că m-a recunoscut preşedintele clubului sportiv, doamna Vali Caciureac, după 30 de ani!

Glumiţi, nu?!

Nu chiar. Stai să îţi explic şi la ce mă refer. În 1986, după ce am fost dat afară de la serviciu, am decis să plec definitiv din România! Am plecat la Paris, m-am stabilit acolo. Fusesem dat afară de la locul de muncă pentru că aveam rude în… Grecia! Păi eu nici nu le cunosc! Le am dinainte să mă fi născut la Bucureşti, În România!!! Dar în fine, abia după 30 de ani, am revenit în ţară, din cauza unei înmormântări. Am stat cam două zile în România, aşa că am tras o fugă şi până la Giuleşti. Niciodată nu am rupt legătura de Rapid! Am luat taxiul şi am mers la stadionul pe care îl cunosc din centimetru în centimetru.

Acolo v-aţi întâlnit cu doamna Caciureac!

Păi da. Numai că iniţial mă enervasem. Prima dată nu m-a lăsat portarul să intru… Pe urmă am reuşit totuşi, dar am mers şi la biroul doamnei preşedinte. Instant, ea mi-a zis: „O, domnule Macri! Ce surpriză frumoasă!” Era uluitor pentru mine că m-a recunoscut aşa uşor, după trei decenii! Ba chiar şi un om de pe stradă mi-a strigat, când eram prin zona străzii Aurel Vlaicu: „Să trăieşti, nea Take!” Eu un sentiment aparte să vezi cum oamenii nu te uită. Înseamnă că ai lăsat ceva frumos în spate.

Urmează a doua parte a interviului cu Take Macri

Dacă eşti rapidist nu ai cum să îl uiţi pe Take Macri. Având în vedere ce a făcut el pentru istoria acestui club. Şi pentru ceea ce a înseamnat! Nici noi nu l-am uitat, evident. Iar după ce v-am prezentat amintirile pe care le are din tricoul Rapidului, revenim curând cu partea a doua a interviului. În care fostul mare fundaş povesteşte despre restul carierei sale. La echipa naţională, dar şi despre cea de antrenor. Nu în ultimul rând, momente inedite şi unice trăite în viaţa sa.

Doreşti ca AFC Rapid, Academia Rapid și ACS Rapid FNG să devină un tot unitar?

Loading ... Loading ...
Loading...