Fan Zone

Care Primărie este mai puternică? Meci inedit!

La malul mării va avea loc un meci între două echipe susţinute de primărie. Aspectul inedit e mai jos. După cum se ştie, Academia Rapid joacă sâmbătă, 24 februarie, ora 14, un meci amical. La Constanţa, pe stadionul Portul. Un autocar pleacă de la stadionul Giuleşti. Drumul este gratuit, dar biletul de intrare la partidă va costa 10 lei. Detalii importante în ideea unei asistenţe cât mai generoase. Adversarul, SSC Farul Constanţa, echipă cu şanse de promovare din L3 în L2 în mai 2018. Frapant este însă altceva. Chiar dacă abrevierea vine de la Suporter Spirit Club observăm că principalii sponsori sunt… Primăria Constanţa şi Consiliul Local Constanţa!

De la Suporter Spirit Club la duelul primăriilor!

Cel puţin asta reiese de pe afişul meciului. Sigur, nu cunoaştem detaliile implicării autorităţilor la Constanţa. Am remarcat doar nepotrivirea de nume cu cea legată de susţinere. Totuşi, cum şi Academia Rapid este susţinută de Primăria Sectorului 1, e drept, se pare numai moral momentan, meciul va fi unul inedit. Glumind un pic am putea spune că este un duel al Primăriilor. Ceea ce, în oarecare măsură şi este… Nu ştim care dintre ele este mai puternică. Nici nu vom şti, probabil, pentru că pe teren joacă două echipe de fotbal. Amănuntul este însă unul cel puţin neobişnuit.

S-ar putea sa te intereseze

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.