IMPORTANT / Academia a trimis hârtie pentru marca CS Rapid

ProSport
Prosport a scris despre situaţia de la Rapid

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* prin completarea adresei de email esti de acord sa-ti trimitem periodic informari cu privire la ofertele noastre si la articolele publicate pe site-ul 1923.ro
* indicates required

ProSport scrie că Academia Rapid a trimis pe 3 ianuarie, la Clubul Sportiv Rapid, o scrisoare de intenţii în care solicită închirierea siglei istorice. Iniţiativa vine după ce ProSport a sesizat sâmbătă că pe site-ul Academiei apare sigla CS Rapid, fără a exista permisiunea acestui club de a o folosi. Adresa Academiei Rapid vine după cea a primarului de la Sectorul 1, Dan Tudorache, care în noiembrie o anunţase pe Vali Ionescu Caciureac, preşedintele CS Rapid, că Primăria vrea să ştie în ce condiţii se poate închiria sigla către echipa de fotbal pe care o susţine.

Ce a declarat Valy Caciureac pentru ProSport

„Am primit această cerere de închiriere. Nu conţine o ofertă concretă, cu sume, vor doar să ştie, conform cu discuţiile de acum două luni, dacă suntem de acord şi cât am solicita pentru marcă. Voi supune această cerere de la Academie discuţiilor din Comitetul Director. Şi o voi prezenta factorilor de decizie de la Ministerul Transporturilor. Vom vedea ce se va întâmpla“, a declarat Vali Ionescu Caciureac pentru ProSport.

Chiria ambelor mărci nu este plauzibilă

Schimbarea de direcţie a Academiei Rapid şi a Primăriei Sectorului 1 este neaşteptată. Academia are deja închiriată, pentru 5.000 de euro plus TVA pe lună şi timp de un an, marca falimentară FC Rapid SA. În decembrie, responsabilii Academiei au reuşit să renegocieze micşorarea chiriei, pe durata pauzei competiţionale, la 2.000 de euro plus TVA. Ovidiu Burcă, managerul şi principalul factor de decizie la nivel executiv în Academia Rapid, a precizat pentru ProSport: „Am trimis o propunere. Nu renunţăm la contractul de închiriere pentru marca FC Rapid. Sigla CS Rapid n-a fost folosită în vreun scop comercial. A fost folosită ca prezentare a istoriei siglelor folosite de-a lungul timpului de echipa Rapid”.

Suma cheltuită ar fi imensă

Oficialul Academiei afirmă, aşadar, că aceasta va menţine contracte de închiriere pentru ambele mărci: CS Rapid şi FC Rapid. Suma cheltuită pentru acestea ar fi însă una foarte mare chiar şi pentru o echipă de top! Pentru a nu mai vorbi de una din Liga 4, fie ea şi sprijinită de primarul Sectorului 1. Contractul anual cu FC Rapid este de 5.000 de euro plus TVA în fiecare lună. Presupunând că CS Rapid ar cere fie şi numai jumătate din aceşti bani, suma totală tot ar trece de 100.000 de euro. Ceea ce face, literalmente, imposibil de susţinut, din punct de vedere financiar, ambele contracte.

Cheltuieli aproximative, dar însemnate

Conform datelor financiare din primele luni de funcţionare (8 august – 31 decembrie 2017) prezentate de Academia Rapid pe site-ul său oficial, veniturile au fost de 900.000 de lei (aproximativ 195.000 de euro), iar cheltuielile, de circa 880.000 de lei (circa 191.000 de euro). Din cei 191.000 de euro, chiria mărcii FC Rapid a reprezentat numai 17.000 de euro plus TVA. Un calcul simplu arată că, într-un an, la venituri de 470.000 de euro, o chirie de 100.000 de euro plus TVA (în total 119.000 de euro), ar „mânca“ minimum 25% din buget.
La datele financiare actuale, această cheltuială ar fi imposibil de susţinut.

Schimbare de strategie din cauza preţului?

Schimbarea de strategie are, însă, un sens dacă privim evoluţia evenimentelor. Astă-vară, în discuţiile cu reporterul ProSport, primarul Dan Tudorache a explicat că instituţia sa se va implica în cumpărarea brandului FC Rapid. Atunci când urma să fie scos la licitaţie. Socotelile edilului păreau să se potrivească bine cu cele ale lichidatorului Mihai Florea. Pentru că amândoi se gândeau la o sumă de câteva sute de mii de euro. Evaluarea comandată de lichidator a şi stabilit valoarea brandului FC Rapid la 406.000 de euro plus TVA. Primăria a solicitat şi obţinut astă-vară, pentru Academia Rapid, închirierea mărcii până la momentul licitaţiei efective, care urma să se petreacă în toamnă. Ulterior, s-a stabilit ca licitaţia să plece de la 3,4 milioane de euro plus TVA. În total, 4,05 milioane euro.

Sursa: ProSport (CLICK)