SAVUROS! „Contre” amicale între doi grei de la Rapid!

Rapid
Rapid pe vremea lui Coman şi Grigore

Dănuț Coman și Nicolae Grigore, foști colegi la Rapid (2005-2008, 2010-2012) și FC Brașov (2009-2010), au avut un savuros schimb de replici în emisiunea „Digi Sport Matinal”. Fostul portar a ajuns la Rapid în 2005, transferat de la FC Argeș, odată cu Emil Dică, de la Mioveni. Coman a stat de la început în cameră cu Nicolae Grigore, mijlocașul crescut la juniorii Rapidului. Care a ajuns la prima echipă încă din anul 2000 și a fost acolo și la ultimul titlu din istoria clubului giuleștean. Coman (38 de ani) a fost primul care a glumit cu fostul său coleg, spunând că l-a luat cu el în cameră și l-a învățat inclusiv cum să se îmbrace și cum să mănânce. Replica lui Grigore (34 de ani) nu s-a lăsat mult așteptată, iar de aici a rezultat un schimb savuros de replici între cei doi.

Dialogul dintre Dănuț Coman și Nicolae Grigore

Dănuț Coman: „Nicolae Grigore e normal să mă laude, l-am luat cu mine în cameră, l-am învățat să mănânce, să se îmbrace”.

Nicolae Grigore: „Dani, ești sigur că nu m-ai confundat? Poate ai multe pe cap, poate au trecut anii… Sigur nu m-ai confundat? Totuși, când ai venit în București, eu eram la Rapid, m-ai găsit acolo”.

Dănuț Coman: „Erai un copil, pe acolo, prin curtea Pro Rapid-ului. E adevărat, am greșit acolo”.

Nicolae Grigore: „Asta înseamnă că eu te-am luat în cameră. Poate au trecut anii peste mine”.

Dănuț Coman: „Tu stăteai în tribună la Pro Rapid, nu aveai cameră”.

Nicolae Grigore: „Nu, nu, nu, stai liniștit. Tu ai venit împreună cu un băiat de la Pitești, gândiți-vă mai bine pe cine ai învățat”.

VIDEO Glumele dintre Coman și Grigore

Duelul CV-urilor foştilor jucători de la Rapid

14 meciuri are Dănuț Coman la prima reprezentativă a României, din 2005 până în 2009.

4 trofee are Coman de-a lungul carierei de fotbalist: cu Rapid a câștigat două Cupe ale României (2006, 2007) și o Supercupă a României (2007), iar cu Astra a cucerit Cupa României (2014).

4 meciuri a jucat Nicolae Grigore în naționala mare a României, dn 2009 până în 2013.

7 trofee a câștigat Grigore în carieră, toate cu Rapid: un titlu în Liga 1 (2003), 3 Cupe ale României (2002, 2006, 2007) și 3 Supercupe ale României (2002, 2003, 2007).

Sursa: digisport.ro