VIDEO / Ororile care avantajează clar steaua

csa steaua prosport
ProSport scrie despre csa steaua Foto: AGERPRES

Din nou puţin despre steaua… Marian Lumînare a organizat ieri la Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară o adunare, la care a convocat și membri ai AMFB. În convocator, Lumînare susține ca aceasta ar fi trebuit să fie o Adunare Generală a AMFB pentru alegerea Comitetului Executiv, al cărui mandat a expirat din anul 2011, conform extraselor din Registrele Speciale ținute de Judecătoriile Sectoarelor 3 și 6. Oricât de indulgenți am fi, nu putem considera o șușanea a unui grup de interese ca fiind Adunare Generală a asociației municipale pe ramura sportivă fotbal.

steaua atrasă în circ, cum era de aşteptat

În primul rând, la o Adunare Generală trebuie convocați toți membrii afiliați, cu sau fără drept de vot. Cvorumul este format din toți membrii afiliați cu drept de vot, adică acele cluburi care participă în competițiile oficiale (cu clasament) organizate de AMFB sau FRF. Un membru afiliat nu poate fi exclus din AMFB decât în condițiile art.17 din Statut. Excluderea unui membru se poate face doar prin votul a două treimi din numărul delegaților cu drept de vot prezenți. Toate alegerile se fac prin vot secret cu buletine de vot. Într-un singur paragraf am desființat toată lucrarea scremută de un grup infracțional organizat, în mod evident pentru cei care au participat ieri la spectacolul grotesc în care s-a dat Lumînare și în care l-a atras și pe colonelul activ al Armatei Române Cristian Petrea.

Blocajul de la muzeul CFR

Dar, hai să povestim! La ora 15.00 cobor din taxi în fața sediului Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară, în incinta căruia se află și Muzeul CFR. Intrarea în instituția publică este blocată de un pițigoi și patru rândunici, două mari și două mici. Alin Grigore de la Gazeta Sporturilor, aflat deja de câteva minute la locul faptei, îmi spune că nu sunt rândunici, ci gorile de la Drumețu. N-am căzut de acord asupra speciei, însă în mod categoric pițigoiul dădea ordinele cu privire la persoanele care pot intra în incinta instituției publice și care nu. Lumînare a închiriat doar sala de conferințe, astfel că mușchiuleții trebuiau plasați, pentru intimidarea contestatarilor, la intrarea în sala respectivă.

Prezenţa a fost la jumătate

Totuși, pentru a le demonstra că nu mă pot opri la ușa instituției publice, chiar dacă au încercat timid, pentru câteva minute am vizitat Muzeul CFR și apoi am ieșit pe domeniul public de unde am filmat clădirea timp de câteva ore. Din cele 128 de persoane convocate, la adunare s-au prezentat 60, maximum 70, parte dintre acestea reprezentând membri afiliați ai AMFB, inclusiv unii care nu au echipe înscrise în competițiile oficiale ale AMFB și, în consecință, nici drept de vot (de exemplu, prietenul Gabriel Zeciu de la GVD chiar era supărat că nu l-am inclus printre membrii cu drept de vot, dar clubul pe care îl reprezentă are doar două grupe de copii înscrise în grupele colorate, care nu sunt competiții oficiale, ci doar mașinuțe de făcut bani).

Cine sunt cei lăsaţi la uşă

Alți membri afiliați ai AMFB, dar care nu au fost convocați de Lumînare, s-au prezentat la ușa CENAFER din curiozitate, dar nu li s-a permis accesul (AFC Progresul, ACP 3 Kids, Frăția, etc). Unii dintre cei convocați s-au prezentat, au semnat prezența și, imediat, au plecat, înainte de cuvântarea de deschidere. Alții, văzând care e treaba, nici nu au mai semnat și au făcut stânga împrejur. După ce începe ședința și mai pleacă câțiva participanți, așteptăm până încep să apară vești din sală. Și se confirmă ceea ce anticipam. Cel de-al doilea candidat la funcția de reprezentant al cluburilor de Liga 4, Cezar Cojocariu (AFC Asalt) nu s-a prezentat la întâlnire (și îl felicităm că a refuzat să participe la mascaradă) și a fost exclus de la vot. Astfel, fiecare candidat a concurat cu sine pentru funcția oferită de Lumînare.

Vot la caterincă

Evident, nu s-a votat secret, așa cum impune Legea și Statutul, dar și votul deschis a fost o caricatură grotească. Circul maxim s-a produs chiar la funcția de vicepreședinte atribuită de Lumînare colonelului Cristian Petrea. “Cine este pentru?” 16 voturi! “Cine este împotrivă?” 10 voturi! “Nu e bine! Facem altfel! Cine este împotrivă?” 10 voturi! ”Cine se abține?” 14 voturi! ”Deci restul sunt pentru! URA! URA! URA! HEIL PETREA!” “Votarea” se repetă, după același model, fără ca vreunul dintre candidați să primească vreun vot pentru! La ultimul punct de pe ordinea de zi, Lumînare informează adunarea că sunt excluse X cluburi și sunt afiliate Y cluburi. Fără să se supună la vot! Mascarada asta este făcută pentru ochii proștilor, deoarece gruparea Lumînarea nu are de gând să înscrie modificările în Registrul Național și nici să le comunice MTS, așa cum prevede Legea. Aceasta este doar o tentativă grosolană de a crea o aparență de legalitate.

Momentan atât, dar vom reveni! Vizionare plăcută în continuare…

Sursa: sportb.ro

Doreşti ca AFC Rapid, Academia Rapid și ACS Rapid FNG să devină un tot unitar?

Loading ... Loading ...
Loading...