Program special de Sărbători pentru AFC Rapid!

AFC Rapid ProSport
Comprest GIM - AFC Rapid în Cupă. ProSport scrie despre atac

În această perioadă, de obicei, toate echipele intră în vacanţă. Mai ales cele din fotbalul amator sau, mai corect spus, din ligile municipale. Nu este însă şi cazul lui AFC Rapid. Am expus deja aceste detalii, dar venim şi cu ceva completări. Concret, fiindcă echipa nu are, cel puţin deocamdată, la orizont vreun cantonament de intersezon, se încearcă o altă abordare. Anume aceea a antrenamentelor şi meciurilor de pregătire fără pauză. Având în vedere că obiectivul giuleştenilor este clar accesul în play-off-ul ligii a 4-a. Cel care va da lupta decisivă pentru promovarea în eşalonul superior.

AFC Rapid are pauză doar câteva zile

Nu va exista clasica vacanţă de o lună sau măcar de câteva săptămâni, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, însă jucătorii de la AFC Rapid vor avea, totuşi, câteva zile libere legate. Cum este şi normal, având în vedere că vor fi sărbătorile de iarnă. Astfel, cel mai probabil, echipa de lângă Podul Grant va avea liber în intervalele 23-26 decembrie, dar şi 29 decembrie – 4 ianuarie. Cele două zile dintre perioade fiind destinate pregătirii. Aşa, ca să priască bucatele de Crăciun… În ciuda acestui fapt, pauza nu va fi totală, în sensul că Andrei Anghel Constantinescu, antrenorul echipei, încearcă stabilirea încă a unei partide de verificare.

Meci pe… 31 decembrie!

Pe lângă cele deja stabilite sau în curs de aranjare, AFC Rapid are în planuri o partidă de verificare chiar pe… 31 decembrie! Pe modelul englezesc, chiar dacă nu vorbim despre un meci oficial, ci despre unul de testare a jucătorilor care îşi doresc să facă pasul spre liga a 4-a. Momentan nimic nu este bătut în cuie şi nici potenţialul adversar nu se cunoaşte. Dar vă vom informa de îndată ce aceste informaţii vor fi definitivate, aşa cum v-am obişnuit. Returul ligii a 4-a Bucureşti va începe undeva la începutul lunii martie.

Doreşti ca AFC Rapid, Academia Rapid și ACS Rapid FNG să devină un tot unitar?

Loading ... Loading ...
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ