INCREDIBIL / Un portar din Serie A l-a imitat pe Rică Răducanu!

0
3089
Rică Răducanu
Rică Răducanu în acţiune

Rică Răducanu rămâne unul dintre cei mai excentrici portari din istoria fotbalului. A dat şapte goluri pentru Rapid, performanţă cu care nu se pot lăuda mulţi goalkeeperi la nivel mondial. E adevărat, Rică n-a dat din cornere precum protagonistul de faţă, Alberto Brignoli, dar nu aveam cum să nu ne ducem cu gândul la fostul portar al Rapidului. Mai ales că această reuşită a lui Brignoli are o însemnătate uriaşă. Ea a venit în meciul Benevento – AC Milan 2-2. Un român, George Puşcaş, marcase golul precedent. Iar reuşita portarului a adus primul punct al lui Benevento în Serie A. Din întreaga istorie! Primul sezon în cea dintâi ligă italiană este dezastruos, cu 14 înfrângeri în primele 14 meciuri. Noroc cu această execuţie memorabilă care mai dă ceva speranţe.

Top 10 portari golgheteri

În întreaga sa carieră, Rică Răducanu a înscris doar pentru Rapid. Cu toate că a jucat şi pentru naţionala României de 61 de ori, dar şi pentru alte echipe de club. Totuşi, cele şapte goluri formează o cifră impresionantă în topul mondial. Pentru a vă face o idee mai bună asupra rarităţii golurilor marcate de portari – aşa cum este şi normal să fie – vă prezentăm un top al celor mai mari goalkeeperi-golgheteri din istoria fotbalului. Pentru a fi cât mai relevant vă prezentăm doar primii nouă în top. Imediat, pe locul 10, vine Marco Ballotta. Numai că golurile italianului au venit pe finalul carierei când a jucat… atacant în ligile inferioare din Italia! În rest, majoritatea sunt nume grele. Şi toţi au peste 30 de goluri.

Rică Răducanu, depăşit de Bornescu

Interesant este că în topul portarilor marcatori în România nu Rică Răducanu este pe locul 1, ci… Mircea Bornescu! Şi el fost portar la Rapid, numai că golurile sale nu au fost marcate pentru echipa din Giuleşti. Nici măcar unul. Pepe Bornescu, recent retras din activitate, a dat 13 goluri. Pentru Extensiv Craiova şi Universitatea Craiova. Cu mult timp înainte de a veni prima dată la echipa din Giuleşti.

Video cu goluri incredibile înscrise de portari

Sigur, portarii despre care vorbim sunt oameni care executau cu regularitate lovituri de la 11 metri şi lovituri libere. Goluri din acţiune şi-au trecut prea puţini în palmares, asemenea lui Alberto Brignoli. Motiv pentru care, mai jos, vă redăm un video în care alţi portari au marcat goluri asemănătoare. Şi ca execuţie şi ca importanţă, dar mai ales ca emoţie. Apoi, mai aveţi un filmuleţ şi cu alte goluri înscrise de portari. Tot memorabile! Pentru că multe sunt date, literalmente, din poartă în poartă! Sau, literalmente, din loviturile libere marcă-înregistrată a portarilor sud-americani.

ABONEAZA-TE PENTRU CELE MAI NOI STIRI

* indicates required

LĂSAȚI UN MESAJ