Pancu, replică dură faţă de depunctarea Academiei

2
4433
Daniel Pancu
Daniel Pancu a marcat o triplă

Daniel Pancu, unul dintre oamenii datorită cărora s-a creat proiectul Academia a vorbit! După ce echipa sa a pierdut, cu 0-3, la masa verde, meciul în care s-a folosit un fotbalist fără drept de joc. Tocmai cel cu Tricolor, pe care echipa lui Schumacher şi Iosif l-a câştigat pe teren cu 3-1. Cele trei goluri fiind marcate de… Daniel Pancu! Acesta a vut o reacţie extrem de acidă la adresa AMFB. Însă, în acelaşi timp, dă asigurări că echipa sa va obţine promovarea.

Daniel Pancu se ia de AMFB

Abia acum suntem Rapid. Atrăseserăm suporterii de partea noastră, dar nu era de ajuns, abia acum că ne depunctează comisiile devenim cu adevărat Rapid. E în tradiția clubului. Muscalu avea drept de joc de la AMFB și tot AMFB ne-a depunctat că l-am folosit. Asta înseamnă Rapidul, și cu depunctarea asta. Eu le garantez suporterilor că vom promova. Le transmit să ne bage în play-off cu 0 puncte, adică la trei puncte de primul loc. Și o să ne facem o echipă cu care o să-i călcăm în picioare pe toți. Schumacher a zis că nu știe dacă vom promova? Atunci vă zic eu, promovăm sigur”, a declarat Daniel Pancu la DigiSport.

Debutul în 2018 ar trebui să fie la îndemâna Academiei

În acest moment, Academia este pe locul 3, cu 35 de puncte. La trei lungimi de liderul csa steaua şi la un punct sub AS Tricolor FC. Primul meci pe care Academia îl va juca în 2018 va fi în deplasare împotriva celor de la Progresul 2005. Partidă în care echipa ce joacă meciurile de acasă pe Giuleşti porneşte clar ca favorită. Cu atât mai mult cu cât meciul tur a fost câştigat de Academia, în prima etapă, în faţa a 8000 de oameni, cu scorul de 13-0! Până atunci însă urmează o pauză de iarnă lungă în care se pot întâmpla multe.

2 COMENTARII

  1. cita dreptate are pancu.daca am inceput sa fim obstructionati din nou ,asta certifica ca academia este rapid-ul!
    pe de alta parte ,ma doare si mai mult ca revolutia asta (din 89) ori nu a fost de fapt(cum sustin unii),ori ea a fost deturnata in favoarea acelorasi forte oculte (comuniste) !
    si mai sint pe aici niste cretini care ne acuza de p.s.d.-ism .
    pai daca eram ,nu puteau toti sa-si bata joc de noi !!