VIDEO / Rapid, o stare de spirit dintotdeauna!

0
2292
Rapid
Rapid iubită oricând

Vremea nu este cea mai bună azi, pe 18 noiembrie 2017, dar Rapid vă aşteaptă pe stadion. Unii veţi întreba care, alţii veţi spune că ăla nu este Rapid, ci celălalt. Adevărul este că ar fi frumos să fim cât mai mulţi atât pe stadionul Electromagnetica, cât şi pe stadionul Giuleşti. De la ora 14, Ioniţă, Stan & co. vă aşteaptă pe strada Veseliei, iar de la 19:15 este rândul lui Pancu şi Nico să vă vadă cum îi susţineţi. Decizia este a fiecăruia dintre voi, dar nu staţi în casă! Ar fi păcat…

Rapid, iubit indiferent de ligă

Pentru a susţine mai bine aceste lucruri, vă invităm să urmăriţi imaginile video de mai jos. Filmuleţul este scurt, dar succint. Suporterii echipei Rapid erau inconfundabili şi în 1974. Susţineau necondiţionat echipa, care tocmai retrogradase. Mergeau la ora 11 pe stadion, fără să comenteze. De fapt, dacă îi ascultaţi veţi înţelege mai bine. Bun, acum este vorba despre liga a 4-a, nu despre a doua, veţi spune. Corect, numai că atunci Rapid retrogradase după aproape un deceniu de glorie.

De la dominare copioasă la matineu

La capătul unui deceniu în care câştigase un titlu, o Cupă a României şi terminase de cinci ori pe locul 2 în prima ligă. Performanţe colosale, având în vedere statutul lui Dinamo mai ales. Dar oamenii au înghiţit în sec şi au continuat să umple stadioanele unde Rapid a mers să joace. La finalul stagiunii Rapid avea să promoveze şi, mai important, să câştige Cupa României! Ultima până în 1998. După ce trecuse de Dinamo, Universitatea Craiova şi steaua! Vă reamintim, Rapid era atunci divizionară secundă! Dar îi avea pe Nae Manea şi Sandu Neagu, aşa că totul era mult mai uşor!

Hai pe stadion!

Din păcate cei doi nu mai sunt printre noi. Dar noi, rapidiştii de pretutindeni, putem să le ducem spiritul mai departe. Putem să rămânem în istorie că am susţinut două echipe Rapid Bucureşti simultan. Nu e cel mai plăcut sentiment, însă speranţa că, la un moment dat, trebuie să fie un singur Rapid, la fel de puternic precum în trecut, trebuie să ne alimenteze trăirile. Să ne alimenteze şi cheful de a merge la meciuri, indiferent de vreme şi indiferent de oră. Pentru că Stamate, Săveanu, Panait sau Munaf au nevoie de noi toţi! La fel cum au nevoie şi Boian, Bratu, Bărbălău sau Mitea! Priviţi videoclipul!

ABONEAZA-TE PENTRU CELE MAI NOI STIRI

* indicates required

LĂSAȚI UN MESAJ