Fotbal în Berlin, ep. 9: Stadionul din pădure

1
649
Stadionul lui Union Berlin

Norocul meu, aşa cum v-am spus, e că am ascultat sfatul lui Jorg şi m-am dus să îmi procur bilet cu două zile înainte de Union Berlin – FC Kaiserslautern. Meciul avea loc luni, doar că dacă o lăsam pentru ultima clipă nu mai aveam şanse. Poate ceva de la 50 de euro în sus. Şi nu era deloc combinaţie. Stadionul An der Alten Försterei nu e ca Olympiastadion. Are „numai” 22.000 locuri şi e, de obicei, full. Drept dovadă, la meciul în cauză s-au ocupat peste 20.500 de locuri. Dar pe seama acestui fapt vom reveni mai târziu. Eu am reuşit să procur unul dintre ultimele trei bilete la 29 de euro. Nu e nici aşa prea ieftin, dar totuşi acceptabil pentru experienţa din cartierul Köpenik, Berlinul de Est. Curios, celelalte două erau în stânga şi în dreapta mea şi nimeni nu le-a luat până la urmă! Nu aveam pe nimeni lângă mine, chiar dacă stadionul era aproape plin.

Cartierul Köpenik trăieşte pentru Union Berlin

Union Berlin este cel mai cunoscut club din capitală care are propriul stadion. Mai ales că majoritatea celor 300 de cluburi din Berlin preferă să folosească arenele statului. Numai că la echipa din Köpenik e o problemă, capacitatea. Aşa că stadionul An der Alten Försterei va suferi modificări semnificative până în 2020. Capacitatea sa va creşte la mai mult de 37.000 locuri! Deci un plus de 15.000! Şi sunt sigur că se va umple tot stadionul. Cu toate că, deocamdată, Union Berlin nu a ajuns în Bundesliga! „Au echipă bună, vor promova sigur în următoarele sezoane!”, mi-a explicat Jorg şi despre felul în care vede el a doua echipă din capitala Germaniei. Până să aflu însă cât de bună este sau nu Union mă bucur de drumul către stadion. Atât ziua, cât şi noaptea. Pentru că am fost de două ori, normal.

Stadionul din pădure

Le voi împleti pe amândouă într-un rezumat, pentru că aşa se cade. Dar încep prin a traduce etimologia numelui. În traducere, în engleză cel puţin, el sună cam aşa: „Stadionul de lângă casa bătrânului pădurar„. Mă rog, e mai puţin important descifrat perfect, chestia interesantă e că el chiar pare plantat în mijlocul pădurii. O mare de copaci prin care şerpuiesc de la stradă vreo două drumuri cu adevărat forestiere duc către bijuteria din Berlinul de Est. O parte a oraşului care nu se diferenţiază prea mult de cealaltă jumătate. Poate doar datorită numărului imens de grafitti. Pe care le găseşti chiar la tot pasul. Mult mai des decât afişele electorale, pentru că m-am nimerit la Berlin în plină campanie. Stickere cu Union Berlin tronează pe fiecare semn de circulaţie. Ce să mai, este cartierul galben-roşiilor. Aici, în Köpenik, se respiră pentru această echipă. Drumul spre stadion, de la staţia de metrou cu acelaşi nume este destul de îngust.

Covrigii cu claxon

Şi nu e la fel de aproape precum se află S-Bahnul de Olympiastadion. Este o distanţă comparabilă, mai degrabă, cu cea până la Poststadion sau de la Messe Sud până unde joacă Tennis Borussia Berlin. Gama de suporteri iar este diferită de a Herthei. Nu mai vezi aşa mulţi părinţi cu copiii de mână şi cu fularele la gât. Raportul dintre „cetăţeni” şi ultraşi pare net favorabil celor din urmă, incomparabil peste proporţia de la prima echipă a Berlinului. Cu toate că Ostkurve, în zilele bune, încape, probabil, pe 80 la sută din stadionul lui Union Berlin. Detalii, bere se vinde pentru toată lumea la fel, aici găsesc chiar în pahare cu însemnele echipei. Şi suvenirurile sunt o idee mai scumpe, dar fac banii. Ştiu să se vândă! Ce mă fascinează mai mult, în timp ce stau liniştit pe locul meu de la tribună, cu aparatul foto pe recepţie, sunt vânzătorii de covrigi. Fiecare are un coş mare, plin mereu, cu… claxon! Nu de alta, dar trebuie să îi avertizeze pe pofticioşi că trebuie să mai mănânce ceva care merge cu ciorba de hamei.

An der Alten Försterei, ca un tort de turtă dulce

Despre meci vă povestesc mai multe în meciul viitor. Mai degrabă vă descriu ce se mai întâmplă prin cartier. Multe case, oază de linişte, dar stadionul este, de departe, pata de culoare. Colorat în galben şi roşu, exact ca echipamentele băieţilor, spui că e confecţionat din turtă dulce. E, poate, normal, datorită faptului că este o construcţie relativ nouă. Care va deveni, treptat, şi un brand internaţional. În mod sigur! Fiindcă Union Berlin chiar are potenţial, iar momentul în care ar putea să sufle supremaţia Herthei din postura de şefă a Berlinului nu pare nici imposibil şi nici măcar departe. Totul ţine de pricepere, de detalii, şi de pasiune. Deocamdată eu sunt la momentul în care mă chinui să intru pe stadion înainte de intonarea imnului. Nu prea am cum. Am ajuns cam la limită iar cozile sunt mari.

Primul indiciu din meci: tuşierul cu burtă!

Ba, ce să vezi, nu îmi găsesc nici locul imediat. Aşa că prind o privelişte potrivită după vreo patru minute de la fluierul de start. Poziţia nu îmi permite să văd jocul aşa cum mi-aş fi dorit, dar nu e rău. Măcar observ cum în Zweite Bundesliga, ditai campionatul german, există arbitri asistenţi cu… burtă! Iar dacă credeţi că vă mint, aruncaţi o privire mai jos. Sigur, sunt absolut convins că a trecut toate testele fizice cu brio. De altfel nici nu arăta ca om care să aibă probleme cu sprinturile, în ciuda gabaritului. Dar ar fi putut, totuşi, să îşi ia un tricou cu un număr mai larg. Nu de alta, dar ăsta se mula deranjant de mult pentru statutul său, dar şi pentru camerele care filmau partida… Despre rezultat şi meciul în sine mai aşteptaţi. Dar să citiţi! Chiar am fost martor la un moment istoric şi voi explica de ce.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ