Fotbal în Berlin, ep. 10: Cum se bate cuba cu jucătorii

0
436
Berlin
Atmosferă Union Berlin

Sunt dator cu relatarea interactivă a meciului Union Berlin – FC Kaiserslautern. Şi pentru că în încheierea precedentului episod v-am povestit despre încărcătura istorică a acestei partide, nu vă mai ţin în suspans. Aşa că aşez aici aceste informaţii. Pentru a pune deznodământul pe fast-forward, spunem că meciul s-a terminat cu 5-0 pentru gazde. După ce la pauză era deja 4-0 şi cu un 11 metri ratat. Ceva fabulos, rar, şi veţi afla imediat şi de ce. Până atunci trebuie să menţionez că, dacă Union Berlin nu a jucat măcar o dată în Bundesliga, adversara din acel meci apoteotic, jucat într-o zi de luni, are patru titluri ale Germaniei în palmares. Ceea ce nu e puţin, dacă ne gândim că a doua după Bayern Munchen, FC Nurnberg, are nouă. Ultimul câştigat de FC Kaiserslautern datează din 1998. Adică de acum aproape 20 de ani.

Umilinţă istorică provocată de Union Berlin

Dincolo de toate însă, inclusiv de faptul că Kaiserslautern e ultima şi se duce ca giuleaua spre liga a 3-a, iar Union e mai aproape ca oricând de Bundesliga, meciul este un reper istoric. În primul rând pentru că ultima dată când Union Berlin a câştigat acasă la o diferenţă de cinci goluri se întâmpla în… septembrie 2005! Atunci, Union a bătut cu 6-0 pe propriul teren pe Anker Wismar. Soccerway nu ne minte, e extrem de bine pregătit, numai că în acea perioadă Union Berlin a mai înregistrat chiar şi o victorie cu 8-0, în faţa rivalei Dynamo Berlin. Şi chiar un 7-0 în deplasare, mai recent. Tot în 2005, dar octombrie. Detaliul esenţial este că acele dispute se consumau, totuşi, în Oberliga. Adică liga a patra germană! Aşadar, dacă păstrăm proporţiile acestui succes, coborâm şi mai mult în beciul cu amintiri. Găsim, cu încă patru ani înainte! Tot în septembrie! A fost 5-0 cu SSV Reutlingen. Echipă de care, vă mărturisesc, până acum nu am auzit. Dar care atunci juca în 2. Bundesliga.

Septembrie, luna scorurilor fluviu

Aşadar, după 16 ani şi prima dată pe noul stadion, Union Berlin bate cu 5-0 în 2. Bundesliga! Ei bine, în ceea ce o priveşte pe Kaiserslautern, precedentul meci în care şi-a luat-o aşa tare pe cocoaşă datează din… septembrie 2010! Aceeaşi lună, acelaşi scor, dar pe terenul Borussiei Dortmund, în Bundesliga. Gata cu suspansul şi cu reperele istorice. Ne întoarcem la locul de la tribuna 1, în imediata vecinătate a galeriei oaspeţilor. Ea nu e rea deloc, tobele nu lipsesc, dar fondul sonor e dominat copios de fanii berlinezi. Iar faptul că până la pauză se dau deja patru goluri într-o singură poartă, rupe definitiv balanţa. Stadionul e un vulcan. Doar sectorul de sub tabela care deja arată un nemilos 5-0 stă cu capetele plecate. Oricât de suporter ai fi, oricâtă dedicaţie ai avea, e totuşi greu să rezişti unei asemenea umilinţe.

Jucătorii şi bucuria alături de fani

Union Berlin face meciul perfect. Fără doar şi poate unul dintre cele mai bune din istoria lor recentă. Coloritul în galben şi roşu îţi dă impresia, la propriu, că te afli în mijlocul unui vulcan care tocmai scuipă lavă încinsă. Senzaţie care nu se opreşte nici măcar la final. Stadionul lui Union Berlin este unul tipic britanic, cu tribunele foarte aproape de gazon. Aşa că la sfârşit, fiind şi sub euforia unei victorii imense, jucătorii rămân, fără să exagerez, vreo 20 de minute să cânte şi să sărbătorească alături de fiecare sector în parte. Jumătate dintre cei 20.000 de fani stau şi ei pe poziţie. Cântă, aplaudă şi toate cele. Iar cireaşa de pe tort o reprezintă finalul, când băieţii vin la tribuna 1. Aceasta, fiind cea mai apropiată de gazon le permite să bată cuba cu suporterii postaţi lângă gard. Mă număr printre ei. Nu are Union mari vedete, dar este o experienţă plăcută. Mi-a ajuns însă! Îmi amintesc că am un metrou de prins.

Înghesuiala şi teama de… bere!

Acum nu mai e la fel de simplu de mers ca de la Olympiastadion. Trebuie să faci niţel slalom, pentru că drumul e îngust, iar distanţa faţă de S-Bahn măricică. Întâi îi evităm pe cei care s-au oprit pe drumul forestier să se uşureze. Deh, berea, îşi face treaba… Iar pădurea de copaci este dublată de o pădure de oameni aşezaţi aliniaţi în interese… fiziologice. Apoi drumul se continuă pe stradă, printre maşini, fiindcă cei de pe trotuar, în bună măsură, se credeau în parc. Într-un final, ajung în staţie. Metroul e burduşit. Dar îmi aduc aminte ce am păţit după primul meci, Hertha Berlin – Athletic Bilbao, când am rămas fără metrou şi nu îmi doresc să mai repet experienţa. Mai ales în Berlinul de Est. Aşa că, hop, mă împing puţin şi sunt fericit că nici unul dintre posesorii de sticle de bere desfăcute nu s-a arătat indignat sau, mai rău!, nu a vărsat bere pe mine. Nu că am ceva cu această licoare. Dar n-aveam chef să ajung la hotel duhnind. Cam aici închei. Fiindcă acesta a fost al cincilea şi ultimul meci văzut live în experienţa berlineză.

LĂSAȚI UN MESAJ