Alex Ioniţă, rezultat de Liga Campionilor!

0
3970
Alex Ioniţă
Alex Ioniţă, mesaj pentru fcsb

Am scris în urmă cu ceva timp despre duelul Beşiktaş – Monaco din Liga Campionilor. Fostele echipe ale lui Daniel Pancu, respectiv Daniel Niculae. A fost 1-1. Acum a venit rândul lui… Alex Ioniţă! Absolut incredibil, dar mijlocaşul nu a fost convocat la echipa naţională a României pentru dubla cu Turcia şi Olanda. Chiar dacă amicală, această decizie nu se explică. Ba dimpotrivă! În sfârşit, „Bulgaru'” şi-a văzut în continuare de treabă la echipa de club, Astra Giurgiu. Şi a avut un amical pe cinste!

Alex Ioniţă a doua oară contra lui Beşiktaş

Echipa lui Edward Iordănescu a jucat în deplasare cu Beşiktaş Istanbul. Campioană de 15 ori a Turciei şi una dintre cele mai în formă echipe ale sezonului în Liga Campionilor. Adică după patru etape din faza grupelor are 10 puncte! Partida, cu Alex Ioniţă titular, s-a încheiat scor 1-1. Golul formaţiei de la Dunăre a fost marcat de fostul fotbalist al lui Liverpool, Le Tallec în minutul 61. Interesant este că tot în acest an şi tot în deplasare, Astra a mai jucat un amical cu Beşiktaş. Atunci antrenor era Marius Şumudică. Giurgiuvenii au bătut 3-1 iar unul dintre goluri chiar a fost înscris de Alex Ioniţă.

LĂSAȚI UN MESAJ