Suporteri de lux în Giuleşti la meciul Academiei Rapid

0
6220
Pancu
Daniel Pancu a fost pe Giuleşti în teren, alţi grei au fost în tribune!

Academia Rapid – csa steaua a stârnit, aşa cum am scris, pasiuni nebănuite. În tribunele bătrânului Giuleşti au fost undeva la 14.000 de oameni. Ireal de mulţi. Dar nu au fost doar rapidişti însetaţi de fotbal. Sau oameni care, pur şi simplu, voiau să vadă acest eveniment uriaş transpus în liga a patra. Nu! La meci au fost şi oameni cu nume grele. Mircea Lucescu s-a ţinut de cuvânt şi a fost în lojele stadionului Giuleşti. Acolo unde a stat alături de alte două nume grele, este vorba despre Dan Tudorache, primarul sectorului 1, dar şi Mircea Geoană. Fostul preşedinte al PSD, rapidist înfocat şi declarat de multe decenii.

Mircea Lucescu a fost ovaţionat la scenă deschisă

Mircea Lucescu, a cărui nume a fost scandat în multe rânduri, a fost impresionat de ce a găsit pe Giuleşti. „E un orgoliu si o mandrie, sunt ani petrecuti pe stadionul asta si e impresionant sa vezi ca oamenii nu te uita si apreciaza ce ai facut. O atmosfera extraordinara, vedeti ce inseamna publicul, influenteaza si calitatea jocului si ritmul jocului. Ambele echipe nici nu mi s-au parut sa fie echipe de Liga a 4-a”, a declarat actualul selecţioner al naţionalei Turciei.

Ovidiu Herea a trăit meciul din tribună

Nici foşti jucători emblematici ai Rapidului nu au lipsit din tribune. În primul rând este vorba despre Ovidiu Herea. Fostul decar din Giuleşti, care a marcat peste 45 de goluri în vişiniu, chiar a vorbit despre partidă şi situaţia actuală de la club. „Atmosfera din tribune a fost extraordinara si pana la urma nu trebuie sa ne uitam neaparat la jocul din teren. Mi-as fi dorit sa fiu in teren, pentru ca aici am trait cele mai frumoase clipe. Mi-aduc aminte cu placere de meciurile de la steaua, cu stadion arhiplin ca in seara asta. A fost ceva extraordinar pentru mine”. Cristi Săpunaru nu a putut veni la partidă, pe Giuleşti. Dat fiind că se află în plin sezon în Turcia cu echipa sa, Kayserispor. Acolo unde este antrenat de Marius Şumudică. În ciuda acestui fapt, Săpun a discutat pe marginea meciului, înaintea acestuia. Şi a atins şi un alt subiect sensibil, acela al revenirii la Rapid pe finalul carierei.

Săpunaru se gândeşte să vină la Rapid pe finalul carierei

”E echipa pe care am susţinut-o de la opt ani, am avut nişte prieteni foarte de treabă, care m-au tras după ei la meciuri şi de atunci este pasiunea mea. Mi-a oferit foarte multe în sport, fotbal, tribună, e echipa care m-a purtat în acest sport. Nu vreau acum să neglijez FC Naţional, Progresul, care m-a creat ca fotbalist şi ţin să le mulţumesc, dar echipa mea de suflet a fost şi va rămâne Rapidul. Când o să îmi închei cariera, mă voi întoarce la Rapid. Să pot să mai joc fotbal, să nu mă duc să mă înjure suporterii”, a completat Săpun pentru Telekom.

Adrian Iencsi a fost şi el prezent pe Giuleşti

Un alt nume greu în tribunele bătrânului stadion a fost cel al lui Adrian Iencsi. Unul dintre cei mai titraţi fotbalişti din istoria Rapidului a vorbit şi el despre atmosferă la finalul partidei. „O atmosfera de nedescris. Parca m-am intors un pic in timp, cand erau acele derbyuri contra Stelei. Vedeti ca nu conteaza nivelul la care se joaca. Stadion arhiplin, atmosfera senzationala, ca de meci de Liga Campionilor”, a spus Adrian Iencsi. Şi mare dreptate are! Atmosfera a fost, pur şi simplu, excepţională! În plus, de la tribuna oficială nu au lipsit, aşa cum era normal, nici alte nume importante. Precum Rică Răducanu, Fane Ţîră sau Leo Toader.

Sursa foto: Alex Paraschiv

LĂSAȚI UN MESAJ