Glasul mut al rotilor de tren

4
1951

E atât de multă bulversare în Giulești că îți vine să te așezi pe scările Operei Comice și să înghiți în sec, oprindu-ți lacrimile în gât, ca să nu te vadă plângând copiii care încă mai vin la meci, agâțându-se de mâna bunicilor. Opera Comică, da. Chiar că pare totul o glumă, dar una proastă.

Opera_Comica

Dar nu e timp de stat pe scările teatrului. Și nu e timp de melodramă. Când scrii “Rapid”, instinctul te face să continui fraza cu romantism și poezie, dar cu ce ar ajuta asta acum?

Mai ales când mai sunt doar stropi de boemie în Giulești. Să fim serioși, farmecul Rapidului nu mai e la fel de pregnant ca înainte. Sau mai e la nivel individual, în casa fiecărui suporter, trăind din amintiri. Și acum? Și acum nu e timp de stat pe scările teatrului.

AFC – Academia, “o tristețe de meci”, cum a zis Pancu. Un meci la care el nu s-ar fi dus dacă era suporter. Mulți i-au urmat sfatul, așa că pe Valentin Stănescu s-au întors acasă doar 500 de suporteri, ca să vadă mobila schimbată și să încerce să se obișnuiască așa.

Un tramvai numit dorință

Cândva era aproape imposibil să respiri într-un 41 în drum spre Giulești, înainte de un meci. Acum e prea mult loc gol ca să nu te doară. Înghesuiala din 41 era odată dorința de a umple stadionul. Iar în parcul de lângă Podul Grant îți făceai cu greu drum spre stadion. Acum sunt doar copii, cu mame și bunici, care habar n-au că e zi de meci. Parcă și pasul ți-e mai domol, nu ca înainte, când te grăbeai să prinzi bilet. “Bă, ești la coadă? Ia-ne și nouă 3 bilete.”

Ajungi în fața stadionului și te uiți la oamenii pe lângă care treci. Sunt mulți bătrâni, sunt mulți tați veniți cu băieții lor, câte-un tip rătăcit, cu gluga-n cap, care cândva venea cu brigada lui. Și ochii lor spun tot ce scriu și eu în articolul ăsta: frustare, tristețe, nervi și resemnare în același timp, dor și-un strop de disperare că poate într-o zi nu o să aibă nici măcar atât. Nici măcar o tristețe de meci. M-am întors iar la melodramă? Nu, e realitatea. Singura care mai există în Giulești.

Și cum să nu-ți aduci aminte de trecut, când vezi ruinele din spatele tribunei a doua. Trebuie să te strecori printre ziduri și garduri, să urci pe bucăți de betoane, ca să ajungi la intrarea în tribună. Acolo e filtrul, care-ți caută-n geantă și-n buzunare – doi tinerei – , dar care te lasă să intri aproape cu orice. Păi miză nu mai e, așa că intrăm ca-n parc, ca să ne dam iar în carusel. Că așa a fost viața rapidiștilor, acum sus, apoi mai mult jos. Un carusel cu bare frumoase, scrâșnire de dinți și picături de fericire.

Usa_spre_tribuna_2

Ușa spre tribuna 2

Urci scările ascultând înjurăturile unui nene, supărat că dă 15 lei pe bilet, și nici măcar nu te chinui să îți ții respirația în mirosul ăla crunt de urină. E întuneric și răcoare, iar ușa spre teren e întredeschisă. Intră doar puțină lumină în bezna rapidiștilor. Bine și-așa decât deloc.

“Mai stau un pic și plec din țara asta”

Domnul Aurelian e îmbrăcat din cap până-n picioare în vișiniu, iar barba albă îi îmblânzește un pic supărarea din privire și bâțâiala din picior. “Mă leagă de Rapid sufletul.” Dintr-un colț al tribunei își varsă dezamăgirea că-n țara asta nu se regăsește și e hotărât să plece. Și-n toată mohorârea lui, meciurile din Giulești sunt cele la care se întoarce mereu.

Domnul_Aurelian

Domnul Aurelian, în stânga

Mai sus, cu șinele de tren pe fundal, stă Nicolae, care ține cu Rapid de 19 ani. Bunicul lui a lucrat 45 de ani la CFR, așa că n-avea cum să nu țină cu Rapid. “Suntem o echipă muncitoare”. Nici nu îți dai seama dacă e un raspuns actual sau e desprins din cărțile vechi ale lui Ioan Chirilă. Și nu-l condamnă nimeni pe Nicolae, pentru că ăsta e instinctul rapidiștilor, să se vindece de prezent întorcându-se des la trecut. Nostalgie? Nu, repet, e singura realitate care-i mai aduce la stadion pe unii dintre ei.

“Atunci erau încă televizoare alb-negru și-așa vedeam meciurile. Așa că m-a șocat când am venit pe stadion și am văzut verdele gazonului și echipamentele jucătorilor”, spune Dan, căruia tatăl lui nu i-a dat de ales între mai multe echipe. Trebuia să fie rapidist. “Când l-am adus pe băiatul meu de la maternitate, taică-miu îi lipise un tricou și un fanion pe pătuț”. Și povestea lui Dan e foarte des întâlnită în Giulești. Tradiția de familie e unul dintre motivele pentru care oamenii se întorc în tribună.

Dan

Daniel, pentru care susținerea Rapidului e o poveste de familie

“Ce mă ține lângă Rapid? Dorința ca echipa să existe în continuare.” Asta zice Ovidiu, un suporter care își amintește că giuleștenii au fost mereu singuri împotriva tuturor. Cu sloganul ăsta au trecut prin timp alb-vișinii, transformându-l în echipament permanent. Rapidiștii s-au obișnuit rebeli, încruntați și mereu cu garda sus. Vremurile grele i-au obligat să fie așa, iar îndârjirea s-a transmis din generație în generație. Tocmai de asta e greu să le dai un sfat acum, e greu să le zici să vină toți pe stadion la un anumit Rapid, e greu să-i faci să se supună unei singure idei, mai ales dacă se simt neîndreptățiți. Rapidiștii nu o să lupte niciodată pentru ceva în care nu cred. Și uite că am ajuns în momentul în care nu mai cred toți în același Rapid.

Ovidiu

Ovidiu: “Ce mă ține lângă Rapid? Dorința ca echipa să existe în continuare.”

Oricum, a bătut Rapidul

S-a terminat 3-0 pentru Academie, așa că a bătut Rapidul pe Rapid. O să scriu asta aici, ca peste zeci de ani cei tineri să citească, să zâmbească un pic și să-și zică în gând “Nebuni au fost rapidiștii ăștia toată viața lor… Numai ei puteau să joace un meci ca ăsta.”

A fost un capitol ciudat și ironic din povestea Rapidului. Un meci fără cântece, cu bucurii scurte la goluri, mai mult din simpatie pentru Nico și Pancu, cu un apus de toamnă rece, cu ambele echipe salutând suporterii, cu semințe scuipate pe scaunele prăfuite și cu urechile țiuind de la claxoanele trenurilor ce treceau pe lângă stadionul tăcut.

Dacă ar fi fost un articol despre Rapidul boem, aș fi scris o tonă de metafore emoționante și aș fi zis că pentru rapidiști e momentul să lase orgoliile deoparte și să construiască. Dar nu-i așa. E un articol scris după “o tristețe de meci”, inspirat de-o realitate dezorientată. Pentru rapidiști, e momentul să facă ce simt, așa cum au făcut mereu. Doar așa, rebeli, îndârjiți și îndrăgostiți de culori o să găsească șina corectă spre Rapidul adevărat.

“Cei care nu țin cu Rapid n-au cum să înțeleagă”, zice Gabi, venit de la Ploiești ca să vadă meciul. Și are dreptate. Oamenii ăștia vișinii, indiferent de Rapidul cu care țin, indiferent dacă-l găsesc sau reconstruiesc pe cel adevărat de care tot vorbesc, indiferent dacă vin 500 sau 10 000 pe stadion, vor avea un farmec al lor. Un farmec șubred acum, dar mereu latent.

Gabi

Gabi, suporter venit de la Ploiești, special pentru meci

Și-am mințit. E imposibil să vorbești despre Rapid fără să fii emoțional. Poate aș fi reușit dacă mă chinuiam, dar oamenii din video m-ar fi contrazis. Poate cuvintele lor sunt semne că, indiferent că vin sau nu pe stadion, au rămas rebeli și îndrăgostiți. Deci, rapidiști. Iar Rapid va exista atât timp cât va avea pentru cine să joace.

SURSA: RUJ PE BARA

4 COMENTARII

  1. Nu RAPIDistii au fost nebuni. Ceea ce copiii peste 10, 20 de ani trebuie sa stie, e ca un singur om, care nu e RAPIDist, sau e „rapidist” ca multi altii care au facut rau RAPIDului, pe nume horia manoliu, a vrut bani pt ca doar asta conteaza pt el si scopul echipei AFC era tot de a-i umple buzunarele acestui impostor pozand in RAPIDist, salvator, mesia si eu mai stiu ce baliverne.

    UN SINGUR RAPID! O SINGURA GALERIE!

  2. Pana la urma a fost un meci intre o echipa care va incerca mentinerea in liga 4 (din inertie si entuziasmul unora) si una care va incerca promovarea (cu bani si sprijin din tribune, dar care insa nu este 100% sigura de viitor), ambele avand scris Rapid pe tricou ! Iar tu, rapidist, ce trebuie sa alegi: o viata pe terenuri fara tribune si adversari cotonogari, sau speranta revenirii la gloria de altadata ? Cred ca raspunsul este simplu !

  3. frumos si totodata trist reportaj
    eu cred ca afc -ul a gresit enorm in ceea ce priveste promovarea acestui meci
    in loc sa se apeleze la mindria si dragostea pentru rapid , pentru a aduce cit mai multi oameni la meci , sa-u publicat fel de fel de declaratii cum ca el nu ar trebui jucat , cum ca hai sa fim pasivi , etc. etc.
    nu mi-e clar nici care este motivul ne-televizarii lui .
    daca cumva organizatorii nu au permis-o , atunci prostia a fost si mai mare !
    dintr-o sarbatoare , s-a transformat totul intr-o inmormintare (nici macar de lux) !
    mi-e teama ca si mitul asta al rapid-ului va dispare incet incet , daca nu vor fi rezultate imediate
    (promovare , promovare , promovare)
    asta e motivul pentru care 99% din suporteri au „infiiat” academia :ideia ca aici sint ceva conditii de performanta
    am mai scris-o aici : daca proiectul acesta nu iese , va trebui sa uitam ca a existat cindva mitul numit RAPID

    • Imi permit sa te contrazic. Chiar daca proiectul „Academia” esueaza, nu poti sa uiti sau sa vrei sa uiti ca a existat vreodata fenomenul RAPID. Nu poti pt ca ai dovezi in casa. Fulare, esarfe, traininguri, cani, articole din ziare, etc etc. Nu poti sa vrei sa uiti, pt ca ai memoria plina cu amintiri de pe Giulesti si din deplasari. Ai amintiri din sezonul 2005/2006. Ai amintiri cand ai castigat cupe ale Romaniei si cel putin amintirea unui campionat castigat. De ce ai vrea sa uiti momentele frumoase?

      Chiar daca si acest proiect se duce dracului, farmecul fenomenului RAPID o sa traiasca vesnic in inimile noastre si in memoria noastra. Si asta pt ca majoritatea suporterilor am fost bine intentionati, credeam in acest farmec, nu i-am vrut niciodata raul si am iubit acest brand.

      UN SINGUR RAPID! O SINGURA GALERIE!

LĂSAȚI UN MESAJ