Fotbal în Berlin, ep. 7: Stadion transformat în reper istoric

0
557
Berlin
Intrarea in Postsadion Berlin

Recunosc că nu avem vreun plan să mai văd vreun meci de fotbal până la cel al lui Union Berlin de luni, doar că Jorg mi-a recomandat Berliner AK – Energie Cottbus. Nu părea o alegere rea, mai ales că oaspeţii sunt o echipă cu destul pedigree în fotbalul nemţesc. Până atunci însă, primesc alt sfat pentru care am să îi fiu recunoscător mereu. Cu trei zile înainte de meciul Union Berlin – FC Kaiserslautern, amicul din Berlin îmi spune: „Dacă vrei să mergi la meciul lui Union, ia-ţi bilet din timp! Au 22.000 locuri, dar joacă mereu cu casa închisă. Vor construi o suprastructură la stadion, să ajungă la 37.000 locuri. Nu mai fac faţă!” L-am ascultat, m-am dus sâmbătă să iau şi am avut bafta să găsesc unul dintre ultimele tichete la… 29 euro! Zweite Bundesliga, uau! Revin însă acum la partida care este subiectul textului.

Hitler, înfuriat de înfrângerea cu Norvegia

Pe lângă numele interesant al celor două echipe, Poststadion are o istorie savuroasă. Situat cumva printre străduţe, lângă gara centrală din Berlin. Trecem de monolitul din sticlă care pare un apogeu al artei moderniste, aflu de la informaţii cam cum ajung pe strada de la stadion şi pornesc într-acolo. Trec prin ceva care seamănă cu o fostă cetate, nişte ziduri. Nu e spectaculoasă, dar sigur e încărcată de istorie. Nu zăbovesc prea mult, fiindcă scopul meu este altul. Să ajung la locul faptei. Pe singurul stadion de fotbal pe care a fost văzut, se pare, în istorie Adolf Hitler. Acesta a mers, la Jocurile Olimpice din 1936 la meciul din sferturile de finală dintre Germania şi Norvegia. Scandinavii au bătut 2-0, iar conducătorul german a fost atât de supărat încât a jurat că nu va mai veni vreodată la un meci de fotbal. Şi s-a ţinut de cuvânt. Dar a dat această bornă istoric stadionului care acum a devenit, pe jumătate o oază de verdeaţă.

Gara principală din Berlin

Duelul de la distanţă dintre suporteri la Berlin

La exterior vedem nişte băieţi bine lucraţi care fac exerciţii neverosimile la nişte cadre metalice. În mod cert sunt gimnaşti şi / sau culturişti. Apoi privirea îmi e atrasă de numeroasele tarabe cu bratwurst. Sunt şi hamburgeri, ai de unde alege. La suveniruri stau mai prost, iar băiatul care vinde nu bungheşte deloc engleză. Noroc că ne înţelegem în germană. Cum nu prea am ce lua însă, aleg până la urmă o insignă cu sigla lui Berliner AK. E totuşi o amintire drăguţă. Între timp, pe lângă mine trece o maşină, iar omul dinăuntru strigă cât îl ţin plămânii către un grup de suporteri ai lui Cottbus: „Scheiβe Energie!”. În traducere liberă românească, „Energie e de căcat!”. Pentru că, aveam să aflu ulterior, în timpul meciului, că, în ciuda faptului că jucau în deplasare, cei care o susţineau pe Cottbus erau majoritari. Şi nu mă refer doar la galerie!

4.000 oameni unde cândva erau 55.000!

Mai dau, în drumul spre intrarea în stadion, de un moşuleţ care vinde insigne internaţionale. Nu are la fel de multe ca puştiul de la Olympiastadion şi nici urmă de ceva legat de Rapid. Aşa că spun pas, mai ales că sunt şi 6 euro, cea mai ieftină. Mai scumpe decât cele din precedentul punct de vânzare întâlnit. În sfârşit, intru în tribune. Îmi aduc aminte că am aflat că la acel meci cu Hitler în tribune au mai fost alţi… 55.000 oameni! Acum capacitatea este de sub 10.000. O bună parte din ce era înainte a fost reînghiţită de natură. Iar tribuna a doua e închisă. Nu ştiu de ce. Cert e că nu există decât tribuna 1 şi peluza ocupată de fanii oaspeţi la nivel funcţional. Să fie vreo 4.000 oameni. Nu e rău pentru acest stadion, dar asta e chiar o excepţie. Norocul meu! După mulţi ani de penitenţă, Energie, unde a jucat inclusiv actualul manager al Academiei Rapid, Ovidiu Burcă, are un sezon bun.

Berliner AK, since 1907

E drept, discutăm despre liga a patra. Dar chiar şi aşa, Cottbus conduce autoritar clasamentul, cu victorii pe linie. Aşa că, aproape sigur, va promova în al treilea eşalon. Şi, cine ştie ce va fi mai departe. Despre meci vă voi povesti însă mai pe îndelete în viitorul episod. Acum insist puţin pe atmosferă şi pe atmosfera adiacentă lui. Mulţi copii în tribune cu tricoul lui Berliner AK. E frumos când vezi că oamenii susţin şi o astfel de echipă. Măcar Tennis Borussia Berlin are ceva istorie în spate, pe când gazdele actuale nu se pot lăuda decât că s-au înfiinţat acum 110 ani, în 1907. Dar în rest… Totuşi mă aştept la o partidă interesantă. Frumos e că programul de meci este unul destul de stufos. Chiar excelent făcut. Nu chiar la nivelul celui al lui Union, dar pe acolo. Mă ajută să reperez mai uşor jucătorii, dar şi alte repere din acest sezon.

Momentul aducerii lui Sepp Herberger

Nu de alta, dar vreau să mă simt ca şi cum sunt de acolo, nu precum un profan. Cu camera foto în mână, mă postez în picioare, lipit de unul dintre stâlpii metalici ai tribunei. Care arată totuşi decent chiar şi pentru un stadion de-al nostru omologat pentru Liga 1. Experienţa se anunţă una extrem de interesantă, aşa că despre meciul în sine vă voi povesti ulterior. Până atunci vă invit să admiraţi câteva fotografii de la faţa locului. În care am încercat să surprind cam esenţialul din incinta stadionului şi de pe drumul spre construcţia care a luat naştere în 1929. Cu şapte ani înaintea colosalului Olympiastadion. Ah, da, şi dacă vă întrebaţi ce înseamnă Postsation, aveţi dreptate, e Stadionul Poştei. Acum despre etimologie nu vă dau detalii, pentru că nu am unele exacte. Dar mai vreau să adaug că după celebrul meci care i-a tăiat lui Hitler cheful de fotbal a fost numit antrenor al Germaniei celebrul Sepp Herberger. Care a rămas pe post din 1936 până în… 1964! Cu o scurtă pauză între 1945 şi 1946!

 

LĂSAȚI UN MESAJ