Fotbal în Berlin, ep. 1: kilometrul 0 pentru Rapid

1
1280
Rapid
Pe acest stadion, Rapid a obţinut o mare performanţă

Nu ai cum să nu te gândeşti la Rapid atunci când eşti în Berlin. În momentul în care prin vene îţi curge sânge vişiniu. Oricând, gândul te duce înapoi în primele luni ale lui 2006. Atunci când în faţa a câteva zeci de mii de nemţi, lovitura de la 11 metri transformată cu fermitate de Vali Negru. Momentul ce a deschis calea unei performanţe greu egalabile. Anii au trecut, mai exact 11, dar monumentalul stadion a rămas la fel. Undeva, în partea sud-vestică a Berlinului, Olympiastadion tronează la loc de cinste. De o impozanţă rară, colosul care a găzduit finala Cupei Mondiale din 2006, dintre Franţa şi Italia are o istorie superbă.

Amintiri cu Vali Negru şi Zinedine Zidane

Da, exact, aşa cum aţi citit, la scurt timp după Hertha Berlin – Rapid 0-1, acolo s-a disputat meciul istoric în care Zinedine Zidane a părăsit fotbalul definitiv. Ca jucător. Nu vorbim însă prea mult de trecut, cel puţin nu de cel recent. Nu am discuta deloc, dar înfăţişarea arenei berlineze nu are cum să nu ne ducă prin istorie un pic. Berlin e un oraş cosmopolit, mare, în care totul este posibil. Poţi vedea lituanience cu rucsacuri pe care scrie numele ţării lor, dar şi spanioli ori italieni în Alexanderplatz, care încearcă să găsească drumul corect spre Poarta Brandenburg. Sau care exersează cum să ceară corect tradiţionalul Bratwurst sau Currywurst. Detalii, revenim la ce ne interesează. Pentru că şi românii sunt o minoritate importantă într-una dintre cele mai interesante capitale ale Europei.

Olympiastadion, inaugurat în acelaşi an ca şi Giuleştiul

Iar dacă te aud că vorbeşti în limba lui Ion Creangă sau Mihai Eminescu, s-a terminat. Ori încearcă să îţi vândă o cameră video, d-aia şmecheră, ori îţi explică faptul că sunt rude cu Florin Salam. Zâmbim şi mergem mai departe. Asta după ce trecem şi de Charlottenburg. O staţie de S-Bahn cu greutate din cauza atentatului sângeros ce s-a petrecut în acest cartier cu câteva zile înainte de Crăciunul 2016. Chiar în faţa unei celebre catedrale din oraş. În zona asta trăiesc mulţi concetăţeni, iar româna pare sp fie oficială. În sfârşit, vedem peronul staţiei care ne duce către stadionul inaugurat în fix acelaşi an ca şi Giuleştiul! Adică 1936. Sigur, între 2000 şi 2004 a fost renovat pentru Cupa Mondială din 2006, când i s-a dat forma actuală.

Grafitti cu Hertha peste tot

Acum nu mai vorbim despre Hertha – Rapid, dar rămânem tot în sfera Cupei UEFA. Mai exact Liga Europa, pentru că ăsta este noul nume al competiţiei. Deja de ani buni. Hertha joacă acasă, e primul meci din grupe, sezonul 2017-2018. Adversarul nu e de neglijat, Athletic Bilbao! Ah, de când vreau să văd live echipa asta care nu are în componenţă decât, exclusiv, jucători cu origini în Ţara Bascilor. Dar până la fluierul de start mai e. Mai exact, vorbim de încă o zi. Am rămas în urmă cu achiziţionarea unui tichet, dar un localnic mă asigură că sigur găsesc şi în ziua meciului. Stadionul are aproape 75.000 locuri şi rar joacă Hertha cu casa închisă. Deşi n-a mai luat titlul din 1931 şi nu are vreo istorie impresionantă, echipa e totuşi iubită de berlinezi. Dacă iei un taxi de la Tegel, aeroportul din nord şi străbaţi Berlinul pe autostrada care îl taie spre „sectorul” Neukolln, mai exact cartierul Rudow, n-ai cum să nu întorci capul după grafitti dedicate echipei care în 1999 făcea instrucţie cu Chelsea şi Milan în grupele Ligii Campionilor.

Nu mai ştie nimeni de Rapid

Lumea prin Berlin a cam uitat de Rapid. Chiar dacă Hertha nu a prea jucat în Europa atât de des, încât să poţi şterge din memorie aşa ceva. Numai că, poate, aşa e mai bine pentru confortul lor mintal. Plus că, se poate justifica şi altfel. Când joci an de an în Bundesliga poţi pretinde lejer că eşti într-o competiţie mai tare decât Liga Europa. Iar asta e cam adevărat. Numai că meciul cu Bilbao este o reală sărbătoare. Mulţşi taţi cu copiii de mână sunt în metroul de suprafaţă. Nimeni nu se ceartă, chiar dacă berile sunt nelipsite din mâna oricărui suporter. Feţele sunt relaxate pentru că oamenii au deja bilet şi aşteaptă doar să intre. Eu n-am şi mai sunt 40 de minute. Studiez însă ce e în jur şi închid puţin ochii. Mă gândesc câţi dintre oamenii ăştia au fost acolo atunci când Vali Negru le-a rupt plasa. Sigur, nimănui nu îi mai pasă de aşa ceva, în afară de mine.

O staţie de S-Bahn, cât Gara de Nord

Poate să fie doar vreun fanatic. Dar nu dă doi bani acum pe acel meci. Fiindcă acum e despre altceva. O partidă care le deschide noi perspective. Trenul ajunge la destinaţie, coborâm. Peronul arată cam ca Gara de Nord. E extrem de impunător! Iar eu, prin multitudinea de cârciumi care vând bere, cârnaţi, bere şi iar bere, îmi fac loc spre casa de bilete. Nu e ieftin 27 de euro, dar nici exagerat de scump. Ţin totuşi cont că alea mai ieftine s-au terminat, adică de 16 euro. Deh, m-am trezit târziu. Nu contează, am mai dat 10 euro pe-o eşarfă specială pentru meciul ăsta. Scrie 100% produs neoficial, aşa cum trebuie în astfel de cazuri, dar nu mai contează. E o amintire superbă. Numai în România se putea ziceaţi?! Ei bine, nu! La porţile de intrare pe Olympiastadion sunbt încă sute de oameni, chiar dacă meciul deja a început. Iar pentru a mă simţi ca acasă, în stânga mea aud un grup de studenţi români.

Îmbulzeala dinainte de meci

Presupun că asta sunt întrucât mai discută şi în engleză, din respect pentru prietenii lor care clar sunt de altă naţionalitate. Se mai deschid şi alte porţi. Grăbit, mă bag în faţă. Fără să vreau. Un puşti de vreo 17 ani, dar de vreun 1,90 metri îmi cere socoteală. Se prinde repede, deşi are sticluţa cu votkă în mână că nu vreau decât să intru mai repede la meci şi mă lasă în pace. Mă grăbesc, pentru că deja a început partida de 7 minute. Suvenirurile, altă dată. Deocamdată vreau doar să găsesc poarta care trebuie, aferentă biletului meu. Reuşesc. Imnul s-a terminat, însă privirea îmi rămâne minute bune pe Ostkurve. De ce?! Eh, hai că mai povestim! Fotbalul din Berlin are multe de oferit, iar reporterul 1923.ro a văzut destule meciuri pentru a vi le putea împărtăşi în mai multe episoade. Iar totul a început de la acest editorial din Telekom Sport…

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ