„Găseşti sigur bilet la meci!”, mi-a spus un localnic înainte de Hertha Berlin – Athletic Bilbao. Numai că la ce coadă era şi la cât de greu am reuşit să intru că, deh, am fost şi eu întârziat, că doar „nu sunt de aicea” ca să am o sincronizare temporală perfectă, mă aşteptam să văd tribunele ticsite. Ei bine, n-a fost chiar aşa. Fiindcă la finalul partidei s-a anunţat asistenţa, pot să o împărtăşesc şi cu voi. Cam 29.000 de plătitori au ocupat cele aproape 75.000 locuri. Puţini, aproape o treime. Dar cum locul meu a fost lângă Ostkurve, experienţa a făcut toţi banii. Ca să vă faceţi o idee, acolo este nucleul galeriei lor. Măcar 12.000 din cei prezenţi erau masaţi la peluza est, în traducere liberă.
Se cântă şi sare fără încetare!
Şi nu doar că sunt aşezaţi cu o precizie milimetrică, fără spaţiu între, unul lângă altul, dar spectacolul e asigurat. Fiindcă pe toată durata celor 90 de minute nu s-au oprit absolut deloc din cântat şi sărit. Ăsta da devotament! Şi pe loc mă gândesc oare, dacă la Hertha în peluză e aşa, cum o fi la Borussia Dortmund! Adică, doar au cea mai mare peluză din lume băieţii în galben-negru şi niciodată nu lipseşte cineva de acolo. Trăiesc cu impresia că sunt cei mai tari suporteri din lume, însă eu sunt impresionat acum şi de cei ai lui Hertha. Deci ce o fi acolo… Bine, ulterior aflu că cei de la Dortmund nu sunt nici măcar cei mai şmecheri din Germania. Un top al fanatismului fotbalistic din această ţară e condus detaşat de… Dinamo Dresden! Urmată de FC Koln şi Eintracht Frankfurt. Dar astea sunt, deja, alte discuţii.
Tabloul de familie cu galeria în spate
Cum am explicat şi în primul episod, pe Olympiastadion se vine foarte mult în familie. Şi se iveşte momentul când un domn pe la 45 de ani mă roagă să îi fac două poze de neuitat. Una cu peluza şi una cu terenul, în care să apară alături, cel mai probabil, de fiul şi tatăl său. Chiar că foto de album! Profit şi îmi iau plata, adică tot două fotografii, dar în care eu apar alături de marea alb-albastră. Pe cât de comasată e peluza, pe atât de răsfiraţi sunt oamenii pe restul stadionului. Nu contează, asta îi ajută pe cei care vând bere direct în tribună! Ştim, în Germania consumul de bere la meciuri este permis, dar nu doar de la magazinele din incinta stadionului. Nu, pe durata celor 90 de minute, băieţi cu dozatorul de bere în spate se plimbă printre rânduri pentru a oferi posibilitatea celor care nu şi-au satisfăcut pofta, din halba de plastic gradată cu un litru, la începutul meciului, să continue hidratarea. Imaginea este interesantă şi neaşteptată. Iar gândul mă duce spre berea fără alcool de pe Naţional Arena.
Dozatorul de bere mobil şi ţigara sunt nelipsite!
Apropo, pe Olympiastadion se şi fumează! Cel puţin am văzut oameni care fac asta şi nici un semn care să le interzică aşa ceva. Oricum, la Berlin se bea bere şi se fumează şi în metrou chiar dacă, doar în teorie, e interzis. Cu fumatul mai subţire totuşi. Nu e neapărat ceva rău că în România nu ai voie cu alcool pe stadioane. E pur şi simplu o constatare ce ţine de diversitatea culturală şi, poate, comportamentală. Atât! Cozile din pauză la WC-uri sunt imense. Chiar dacă numărul toaletelor, inclusiv al celor mobile e impresionant. Despre meci…? Nu sunt multe de spus, fiindcă Hertha Berlin – Athletic Bilbao se termină 0-0. Fără prea mari ocazii şi fără vreo consistenţă, un meci fad. Dar care a fost amplificat în permanenţă de oamenii din tribune care reacţionau cu patos la fiecare acţiune de atac, indiferent dacă era la o poartă sau la alta. Sigur, mesajul era mereu diferit şi doar în favoarea echipei lor.
Fanii lui Bilbao au plecat fericiţi, ca şi cei ai lui Hertha
De la Bilbao au venit doar câteva sute de oameni. Care nu au avut vreo şansă să se audă, în total, mai mult de câteva minute. Nu e nimic, la final, până la urmă, nu au plecat chiar supăraţi. Pentru că este o vorbă în fotbal: „0-0 e cel mai bun rezultat în fotbal, toţi pleacă fericiţi acasă!” Atunci, când a fost spusă, părea o perlă de proporţii, dar imaginile de la finalul meciului din Liga Europa a cărui atmosferă tocmai v-am descris-o confirmă acest lucru. Spre S5, garnitura de metrou care merge către Alexanderplatz, nemţii se amestecă cu bascii, care vorbesc spaniolă şi nu în limba lor locală. Nimeni nu pare trist sau dezamăgit, ci doar preocupat să coboare în staţia în care trebuie. Dozele şi sticlele de bere nu le lipsesc nici acum din mâini nici unora, nici celorlalţi. A fost o seară reuşită din toate punctele de vedere.
Hertha Berlin vrea să îşi facă propriul stadion
Primul meci în grupele acestei competiţii după o pauză de… opt ani! Perioadă în care Hertha Berlin a avut şi ceva momente de cumpănă. Nu e nimic, echipa fanion a capitalei a rezistat şi rezistă. Iar pe viitor este foarte probabil să îşi construiască propriul stadion. La fel ca Union Berlin, singura echipă importantă din Berlin care are propria arenă. Dar astea sunt alte poveşti, momentan discuţiile vor continua să se muleze pe experienţele de la faţa locului. Iar următoarele episoade se vor lega de primul meci din Bundesliga văzut şi cum am realizat că această competiţie e chiar mai importantă pentru nemţi decât Liga Europa. Ajungem acolo, răbdare, şi vom merge şi mai jos. Pentru că fotbalul aici se trăieşte altfel. Şi revin iar în urmă cu 11 ani, când Rapid obţinea un succes monstruos în faţa unui gigant al fotbalului mondial. Nu neapărat Hertha Berlin în sine, ci întreg mecanismul de fotbal nemţesc. N-o fi cel din capitală la fel ca în Bavaria sau ca la Dortmund, dar credeţi-mă, este impresionant!
