VIDEO / Ioniţă, gol fabulos! Urmează naţionala?!

0
1684
Alex Ioniţă
Alex Ioniţă, gol frumos

Silviu Balaure şi Alex Ioniţă au marcat două dintre golurile Astrei Giurgiu, în victoria cu 3-1 în faţa campioanei Viitorul. Iar Edi Iordănescu crede că cei doi elevi ai săi merită mai multă atenţie din partea viitorului selecţioner, Cosmin Contra.

Edi Iordănescu îl vrea la naţională pe Ioniţă

„Rezultatele şi evoluţia echipei reclamă mai multă atenţie. Avem o serie bună de rezultate, mulţi jucători tineri, cu talent, ca Ioniţă şi Balaure. Sunt şi alţii, dar i-am amintit pe ei pentru că au marcat. Cred şi îmi doresc ca, odată cu respectul căpătat, să atragem atenţia celor de la FRF şi de la loturile naţionale. Sunt jucători care în viitor vor avea un cuvânt important de spus în fotbalul românesc”, a declarat Iordănescu.

Bulgaru’ apreciat de Hagi

Cu cinci goluri marcate în acest sezon, Silviu Balaure împarte primul loc în clasamentul golgheterilor din Liga 1 cu Laurenţiu Buş, de la FC Botoşani. În sezonul trecut, mijlocaşul de 21 de ani nu a reuşit să înscrie vreun gol. În ceea ce-l priveşte pe Ioniţă, acesta a punctat de trei ori în actuala ediţie de campionat. Cu Viitorul, a marcat după o acţiune splendidă, care l-a impresionat şi pe Gică Hagi. „E un băiat talentat, arată că în fiecare zi creşte. Îl felicit, e un jucător interesant”, a spus managerul tehnic al campioanei României.

Visează la echipa naţională

Alex Ioniţă este, la rândul său, convins că poate juca la prima reprezentativă curând. Mijlocaşul de 22 de ani este optimist că îl poate convinge pe Contra să-l convoace printre „tricolori”: „Prin evoluţiile mele, cred că voi fi în vizorul naţionalei. Dar asta depinde doar de mine, trebuie să demonstrez prin ce fac pe teren”. În trecut, Alex Ioniţă II a jucat pentru naţionala U21 a României. Pentru care a avut evoluţii dintre cele mai apreciate.

Vezi aici golul marcat de Alex Ioniţă după o acţiune splendidă

Sursa: digisport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ