Rapid

Ianis Zicu a fost refuzat de Academia Rapid

Ianis Zicu a ajuns la 33 de ani, dar şi-a exprimat dorinţa de a reveni pe gazon şi de a da o mână de ajutor echipei care activează în Liga a 4-a. Daniel Pancu, directorul tehnic al Academiei Rapid, l-a refuzat însă pe Zicu motivând că nu vrea să lase impresia că nou-înfiinţată echipă ar fi una bătrână.

„Nu vrem să dăm impresia unui Rapid bătrân. Probabil va mai veni Ştefan Grigorie (n.r. – 35 de ani). Nu vrem să neglijăm şi jucătorii tineri pentru a vedea dacă ne bazăm sau nu pe ei pe viitor”, a declarat Daniel Pancu pentru DigiSport, conform prosport.ro

Ce parere aveti despre aceasta decizie? Lasati un comentariu mai jos!

S-ar putea sa te intereseze

36 Comments

  1. @ClonaAvortataFlorinGeorgescu…

    In tristetea ta seaca si plamadit din „hand-job”pe lumea asta fara sens sa respiri sau sa consumi energiile vietii,un ratat al societatii cu un IQ de „Socola” si sigur cu un profil de copil retard ascuns in fata monitorului convins ca esti cel putin un erou de tastatura cu degetul in buric si muci in gura…te folosesti de numele meu iar ADMIN iti face jocul…de altfel care este diferenta?

    Trist esti ca te-ai nascut,trist esti ca respiri…trist esti ca inca existi…tare trista este viata ta…tristule

  2. Stirea e preluata de pe un alt site [prosport sau gsp parca] fara a fi verificata. Cel care citeste de doua ori va vedea ca e o combinatie intre declaratia lui Pancu si numele lui Zicu – fara insa a avea vreo legatura cu posibila lui legitimare la Rapid [vezi si alte declaratii date de Pancu & Zicu pe digisport]. Deci doar o fumigena…
    O alta remarca: cea mai buna combinatie la ce se vrea la Rapid (adica renastere si performanta) ar fi tocmai cea intre un grup de veterani, in special cei cu o istorie fotbalistica la Rapid, si tinerii veniti cu sufletul deschis. Hai Rapid!

  3. Vezi ….daca venea Zicu le cam lua din imagine ……si gras asa cum era stătea la centrul terenului pe scăunel si dădea 3-4 pase de gol pe meci….dar după aia se vorbea despre Zicu…nu se mai vorbea despre Pancone…

  4. Urmareste meciurile AFC-ului …si o să mai vezi acolo cel putin 4-5 pusti talentati….care vorba aia…joaca cu inima…

  5. Corecție😂
    „cuvîntul asta”…(telefonul accidental a băgat autocorectia…te totuși să verific,în fine)
    Hai Rapid!

  6. @Leica Vasile…Auzi?tu înțelegi ce debitezi acolo?
    …jur că a trebuit ceva timp sa dibuiesc sensul spuselor tale nu mai spun felul falimentar al limbi romane violat la greu de tine (nu că sunt eu mai breaz😋)…dar te rog,pe viitor fii mai clar și simplu…sigur vei reuși să articulezi ceva cap-coada…

    Ok „cașcaval”????(că tot îți place cuvintele asta😂)

  7. Părerea ta…respect asta dar ce știi tu?ce știm noi ce este bine sau nu?…dar pot spune doar atît…avem echipa,avem conducere,avem proiect,avem speranța și credem in viitor…și totuși avem și circotasi negativi că tine care în loc de un argument logic preferă doar un clișeu ieftin…offff

  8. Cum au spus si cei din fata, Zicu e batrin si Grigorie nu. Dar tu Pancule cum esti? Tinar? Hai sa fim seriosi. Sunt RAPIDISTsi voi fi. Dar chestia cu Zicu ca e batrin , e cusuta cu ata alba.

  9. Ce sa mai? Facem mofturi acuma.
    Nu-l primesti pe Zicu ca-i batran(33 ani), dar il vrei pe Grigorie(35 ani). Cum o fi asta?
    In meciul cu Termo echipa a aratat rau, rau, de tot. Asa nu poti sa ai pretentii la promovare. Daca te bate CSA, pa si la revedere promovare.

  10. Zicu trebuia sa fie primit. A insemnat si inseamna mult pentru rapidisti. Este un fotbalist valoros si si tinerii au ce sa invete de la el.

  11. Nu cred ca e adevarata stirea. Ar fi o greseala sa nu il accepti pe Zicu. Are experienta, stie cum si unde sa puna picioru, mai o pasa buna, o centrare.

    UN SINGUR RAPID! O SINGURA GALERIE!

  12. e clar ca pancu si nico au luat caimacul .acest proiect , pentru a avea credibilitate , mai ales in lumina luptei mediatice contra a.f.c. avea nevoie de citeva nume sonore ,si ei au fost alesii pentru principalele posturi administrative .
    ca pe drum mai si joaca , asta e bonus !
    asta nu inseamna a transforma aceasta echipa in old boys .
    este nevoie de a aduce cit de multi tineri talentati .
    mirajul miilor de suporteri ,posibilitatea de a apare in transmisii tv , poate vchiar si ceva bani, confera academiei privilegiul de a putea atrage orice fotbalist dorit de la nivelul ligilor inferioare
    cum se spune ,”ne-am ajuns”
    aici e nevoie de foarte mult „scouting”(descoperitori de talente)
    deocamdata cei mai talentati pusti de la a.f.c au fugit la academia ,avind in vedere conditiile incomparabile
    dar asta nu e suficient
    in plus mai e o problema .daca cresti/descoperi vreun „briliant” iti poate fuge in orice clipa , nefiind nevoie de dezlegare la acest nivel

  13. daca incepem ca ala e batran ala e tanar ….

    pancone nu ia singur decizii a fost sfatuit de cei doi antrenori , iosif si costel

    cu siguranta ei isi vad interesul nu conteaza cum arata echipa cat de tanara sau cat de batrana este , important este ca la finalul sezonului sa fie promovati .

  14. Pacat ca a fost refuzat Zicu, dar cred ca era bun din punct de vedere al experientei , Rapid are nevoie de jucatori cu experienta, asta poate de inceput…..si poate pe parcurs ii schimbai…..asa ca cu astia tineri nu vad ce poate face Rapid impotriva celorlalte echipe puternice din serie…….pacat Pancule!…. dar cu….Zicu, pancu, Grigorie, Nico, era altceva……in fine!

  15. Nu-i nimic… ne-am obișnuit cu propaganda asta si înțepăturile celor de la AFC si 1932.ro împotriva Academiei Rapid 😉

  16. Iar preluati informații parțiale! Declarația a fost data la DigiSport, chiar am vazut emisiunea, iar Panciu s-a referit ca mai mulți jucatori si-au exprimat intereseul de a juca la Rapid insa ei vor sa se bazeze mai mult pe tineri. Nu făcea referire strict la Zicu! Copy-Paste ce sa faci….

  17. Nu prea gandesc mult baietii astia refuza un jucator de 33 ani ca sa ia un jucator de 35 !!!!! si mai si afirma ca nu doresc o echipa batrana !!!!!!

  18. Trebuia primit si ianis a facut multe pentru rapid si ne ajuta si acum foarte mult la promovare ami pare rau pentru decizie

  19. Trebuia în mod indubitabil primit și văzut dacă și cât mai poate fizic ptr că dpdv al valorii nu se poate pune problema! Păi îl primești pe St Grigorie și nu l iei pe Zicu!!! A făcut treabă bună la Rapid, Zicu!!!! Și totuși sufletist cât era el de dinamovist! Pancule dacă se mai poate suna l și cheamă l!!!!!

  20. Salut,

    Ianis este un jucător de mare valoare, dar trebuie sa ținem cont de un singur lucru….. Ianis urmează școală de antrenori,, acest lucru înseamnă.. zile pierdute ( pentru Rapid) la școală de antrenori….. Iar noua ne va trebui continuitate în antrenament și în inima echipei…… de ce sa nu oferim oportunitatea unui tânăr sa joace în detrimentul unei vedete incontestabile….. Dar care poate juca și antrena atunci când timpul ii este favorabil….. Consider ca, conducerea a luat cea mai buna hotărâre în privința viitorului echipei și managementului corect, realist și obiectiv…… VA FELICI!!!!!!
    RESPECT……IANIS ZICU….. îți urez succes!!!!
    Un singur Rapid…. O singura galerie!.

  21. Dacă nu vom promova pe cine vom lua de gât, pe Pancu sau va pleca înainte de final ,cand cineva vrea să te ajute îi dai cu piciorul ,ati vazut ca ne-am chinuit cu Termo.

  22. :pricopencu
    asta (că zicu ar avea salariu mare) ar fi singura scuză și e păcat că pancu nu spune că așa ar fi.
    dar tot nu e o scuză pt. neaducerea lui zicu.
    în anul 2017, zicu, ca valoare, face cât doi pancu și ceva.
    în meciul cu termo, academia a fost jalnică, rușinos de jalnică.
    sau nu-i așa?
    am înțeles că am avut un buget uriaș pt. liga 4.
    și am impresia că nu mai e loc la nuntă și că darul deja s-a luat.
    așa cum zici, din cașcaval ar fi rămas doar găurile.

  23. Ati vazut! E vorba de cascaval asa este o sa vedeti cit mai e din cascaval cind nu o mai fi pleaca toti.Au simtit ca sunt bani multi si acum hai ca se imparte bine ca daca e de la fraieri ce da din buzunarul lui Tudorache!?Nu! Asa fiecare ar dori ceva gindind ca tot asa Partidul ne baga cu forta in luga 3 asa luam su noi ceva.E cascaval mare !Oricum ati vazut Dragnea el decide el e cu liga 3 asa ca are cascaval de impartit toti tocmai ca Zicu nu a fost primit!Cine mai urmeaza?!

  24. Cu siguranță lotul are nevoie de jucători de valoare…și ians zicu și fane Grigorie sunt astfel de jucători… oricare din ei aduc un plus echipei…avem nevoie și de tineri talentați și de experiență…dar trebuie calitate in primul rând…

  25. Păi dacă mai venea si Zicu .. asta si asa e cam scump….nu mai ajungea cascavalul la toti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.