„Rapid valorează 406.000 euro!” Reacţia lui Pancu

rapid
Rapid...

Aboneaza-te pentru a primi gratuit o colectie de cantece pentru RAPID

* prin completarea adresei de email esti de acord sa-ti trimitem periodic informari cu privire la ofertele noastre si la articolele publicate pe site-ul 1923.ro
* indicates required

S-a încheiat evaluarea brandului clubului Rapid: 406.000 de euro! Suma reprezintă prețul de pornire stabilit pentru licitația în urma căreia va fi preluat întregul patrimoniu al clubului care a activat din 1923. Cel puţin asta susţine digisport.ro. Iar fundamentul acestui articol este o declaraţie de a lichidatorului judiciar stelist, Mihai Florea. Pe care, de asemenea, o redăm integral: „Aceasta este suma, nu știu dacă este mare sau mică. E clar, însă, că valoarea sentimentală a brandului Rapid este mult, mult mai mare. Așa cum am zis inițial, sper ca, până la finalul lunii septembrie, cel mult începutul lunii octombrie, să reușim să organizăm licitația”.

Pancu vorbeşte despre evaluarea făcută pentru Rapid

Ulterior, legat de acest subiect s-a exprimat şi Daniel Pancu. Unul dintre oamenii cu greutate care susţine Academia RapidSuma mi se pare mică. Chiar foarte mică pentru ceea ce înseamnă Rapid Bucureşti. Gândiţi-vă că societatea care va câştiga licitaţia preia un asemenea brand fără datorii, fără nicio problema financiară. Însă la vremurile pe care le trăim în România, în general, şi în fotbal, mai ales, cred că este un preţ corect. Jumătate de milion de euro nu este enorm, dar nici nu e puţin, a afirmat Pancone pentru digisport.ro. Judecând la rece, cel care are dreptate este Pancu şi e normal să fie aşa. Doar că pe noi ne interesează alte chestii.

Cum s-a făcut evaluarea?

Dacă tot este lumea bolnavă de nevoia de dovezi scrise, de documente, care să ateste continuitatea Rapidului, ar fi interesant să se afle, oficial, cam ce a stat la baza acestei evaluări. Sau, măcar, să „răsufle” în presă! Cum ar fi, de exemplu, cine a făcut evaluarea şi în baza a ce parametri a stabilit această evaluare. Că doar trebuie să se respecte nişte standarde când se stabileşte valoarea unui asemenea brand! Asta dacă nu a fost făcută această evaluare, doar verbal, de atotştiutorul Mihai Florea. Aşa, ca totul să fie luat de bună, şi să se încerce înlesnirea închirierii nelegale a însemnelor către Academia Rapid. Până la marea licitaţie…

Licitaţia… Când e licitaţia?!

Care, chiar… Când va avea loc?! Tot auzim termene incerte, pe la… până la… să sperăm… Undeva septembrie, octombrie. Când noi clar am explicat de ce ea nu poate avea loc până la finalul lui noiembrie! Că doar n-o ţinem ascunsă! Aşteptăm şi noi mai multe răspunsuri şi mai clare, aşa cum noi le prezentăm pe site. Fiindcă lipsa lor nu face nimic altceva decât să menţină şi amplifice starea de incertitudine din jurul Rapidului!

38 COMENTARII

  1. Nu stiu de ce a fost aici postat in capul comentariilor era o replica la ultima conversatie din articol intre mine si Admin.

  2. Interesant studiul preluat din SM. Insa NOI avem o vorba, RAPIDISTII se nasc, nu se fac!
    Cifrele sunt orientative, pentru ca Facebook-ul si orice alt canal de SM nu este un vector de garantare exacta.
    Exemplul meu: Eu am 2 copii o fata si un baiat insa nici unul pe contul de Facebook nu isi declara sustinerea pentru o echipa sau alta. Baiatul are injectat virusul visiniu si luna aceasta face 11 ani ca el mai sunt copii care inca nu au deslusit foarte bine SM, si-l folosesc pentru jocuri sau alte bazaconii.
    In ceea ce priveste viitorul RAPID: daca se infaptuieste pct. 1 imi este greu sa cred ca T2 contestatari radicali la proiectul primariei vor reveni in tribuna pentru academie, nu ar avea coerenta in gandire si decizii, iar daca ii intrebi pe ei vor spune „NICIODATA nu vom sustine un proiect in care este implicat politicul” iar voi 1923.ro sunteti formatori de opinie prin acest site si nici voi nu ati avea dreptul sa spuneti stiti ne-am razgandit de azi sustinem academia. Pentru ca voi ca si formatori de opinie ba si mai mult prin D.L. care este totusi o persoana publica deci indubitabil poate fi catalogat un endorser pentru AFC sa veniti sa spuneti de azi e mai buna Academia. Iar daca nu se va intampla asa iar brandul, culorile, siglele, patrimoniul, etc. ajung la AFC la T2 sau la o alta terta entitate eu si marea masa rapidista putem sa ne alaturam noului RAPID oricare ar fi detinatorul pentru ca azi sustinem un proiect care noua ne pare mai plauzibil maine putem sustine altul, nu suntem nici formatori de opinie, nici persoane publice, nici grupari organizate, suntem pur si simplu suporteri, care metaforic spus suntem in corzile ringului nauciti de pumnii adversarului si in loc de un singur adversar vedem 3. Sa auzim numai si numai de bine pentru UN SINGUR RAPID!!!

    PS. NICIODATA nu ne vom regasi aici sa ne scriem versiunile ” A fost odata… Ca-n povesti… A fost… Ca niciodata…” RAPID a trait, traieste si va traii atat timp cat va mai exista macar un singur suporter RAPIDIST iar acela o va lua de la capat cu un nou RAPID.

  3. Ai descris foarte corect, punct cu punct, ceea ce se poate intampla. Atat teoretic, dar si practic, este posibil oricare din cele 4 puncte, care, sincer, sunt foarte optimiste in comparatie cu ceea ce credeam ca se va intampla anul trecut! Ceea ce ar fi fost cel mai si cel mai rau, era ca nimeni sa nu mai faca nimic! Problema noastra cea mai mare, exprimata constant in ultimul an, a fost faptul ca numarul rapidistilor cu varsta intre 13 si 16 ani este intr-o scadere dramatica. Probabil l-ai auzit pe Pancu punand aceasta problema, pe care noi am dezvoltat-o pe larg cu date cat se poate de reale, aici: http://1923.ro/2017/08/rapidisti-varsta-grafic-tabel-analiza/. Nu stim ce se va intampla cu T2, nu stim ce se va intampla cu AFC Rapid si nu stim nici ce se va intampla cu Academia, dar stim sigur ca atata timp cat va exista o farama de speranta ca Rapidul sa existe, va exista si 1923.ro. Si daca nu va mai exista Rapidul, vom ramane aici sa ne scriem versiunea proprie a capitolelor din Glasul Rotilor de Tren. (Le stii cu siguranta: A fost odata… Ca-n povesti… A fost… Ca niciodata…). Nu in ultimul rand, sub nicio forma nu vom trata cu lipsa de respect alegerea majoritatii suporterilor rapidisti de a sustine Academia Rapid. Sa auzim numai de bine!

  4. Mie unul imi pare bine ca atat T2 cat si 1923.ro se dezic de academie. Acum se vede ce carute cara-n spate fiecare.
    Eu nu ma dezic nici de AFC si nici de Academie, nu sunt nici persoana publica si nici nu sunt inregimentat la vre-un grup/miscare ultras/hooligans etc., momentan pt mine simplu suporte Academia are mult mai multe plusuri sau cum ziceti voi bile albe decat AFC sau T2. Pana la finalizarea licitatiei sunt sustinator al academiei si banuiesc ca si marea masa a suporterilor sunt tot pentru academie (conform sondajului vostru).
    Pentru viitor insa exista din pct. meu de vedere urmatoarele variante:
    1. Academia castiga licitatia si se constituie viitoarea entitate sportiva cu CIS cu tot ce-i trebuie pentru ca titulatura de Academie este din cate stiu provizorie.
    2. AFC castiga licitatia (daca se inscrie si are bani) sau intra in posesia patrimoniului pe cale legal judecatoreasca insa tot din pct meu de vedere sansele sa castige un proces sunt extrem de mici chiar spre 0.
    3. T2 castiga licitatia. Oare?!
    4. Licitatia este castigata de o terta persoana sau societate care trebuie sa convinga marea masa a suporterilor.
    Insa ce facem cu T2 si 1923.ro daca viitorul este altul decat cel scontat?
    PS. La bile albe pt AFC ati spus „forţa de a aduce 3.000 de suporteri la un meci” credeti ca in actuala conjunctura la meciurile cu CSA steaua si CS FC dinamo AFC mai beneficiaza de cel putin acelasi numar?

  5. Imi pare foarte foarte rau, dar daca tu vezi vreun material comercializat de noi cu emblema clubului Rapid care sa contravina legislatiei in vigoare, te rugam sa ni-l arati ca sa-l scoatem urgent de la vanzare. Tot ce comercializam sunt produse cu emblema noastra (1923) sau cu opere derivate din opere principale ale caror titulari de drepturi de autor suntem. Daca mai ai nevoie si de alte informatii iti stau la dispozitie!

  6. Stim cum sta treaba cu profitul la acest nivel, tinde spre 0 (oficial), dar e bine sa nu-l maniati pe Dumnezeu, si Copos scotea buzunarele pe afara si … . :))))
    NU este important ca faci 1 RON sau 1.000, important este ca faceti profit pe un brand care nu va apartine. Pot incerca sa fac si eu bani pe „brandul” D.L. caci din tamplarie nu ma pricep? Am acceptul sa vand materiale D.L?
    REVENIND. Pai chiar asa, de ce sunteti pro AFC ? Despre ce este vorba? Spuneti concret.

  7. Cifra de afaceri e una, profitul e alta. In afara de asta, daca despre bani era vorba, am fi ales Academia de foarte mult timp 😉

  8. Palmaresul nu poate fi licitat intre anii 1923 – 1947 a fost club privat cu finantare de la CFR intre 1947 pana in 1990 a apartinut MT-ului apoi a fost UFC ( faliment), AFC ( in functiune si membru fondator al FC RAPID SA) Doar intr-o singura situatie poate ajunge brand-u; si sigla la Academie si anume sa falimenteze AFC-ul

  9. „Fostii suporteri” ai AFC, de pe vremea cand nu va daduserati arama pe fata! Acum cei mai multi suntem suporterii Rapidului cu brand, palmares si culori. Continuatorul de drept al vechiului Rapid. Voi ati ramas clona!

  10. Am trait s-o aud si pe-asta: „FOSTII SUPORTERI”… Ati devenit profesionisti si voi, ce sa mai… „Toate ca toate, dar daca nu sunt bani, ce sa facem?! Viata merge inainte, suntem suporteri profesionisti…”

  11. AFC nu s-a alaturat proiectului PS1, iar cand Primaria o sa castige licitatia si Academia Rapid o sa fie continuatoarea de drept a Rapidului, cu patrimoniu, brand, culori, nume si palmares, AFC tot o sa continue sa strige ca ei sunt adevaratul Rapid dar n-o sa-i mai creada nimeni din fericire. Or sa ramana cu trei suporteri si un site pe care administratorii isi bat joc de fostii suporteri.

  12. Nu-s anonimi, sunt chiar de treaba si rapidisti adevarati fare interese. Daca vrei sa-i cunosti ii poti contacta pe fb. Anonimul MD Celebru (Mircea Dominte) si Dragos Leasa canaretul..poarta fularul, contradictoriu, Rapid pe oriunde in lume

  13. Ai dreptate. au innebunit toti cu palmaresul, ca pana acum ne-a aratat cineva vreo hartie cu palmaresul. rapid va fi acolo unde vor fi suporterii. daca, cum ai zis si tu cumpara becali palmaresul si face fc oaia giulesti o sa se duca rapidistii sa tina cu fc oaia ?

  14. Poate face nea ” jiji ” o ” aroganta ” daia de-a lui. Ar fi distractie mare.

  15. Pânã la licitația pt PALMARES MARCÃ SIGLÃ nici AFC și nici ACADEMIA nu sunt RAPID BUC. Cine susține doar o echipã are interese ascunse !!! Cine câștigã licitația pt PALMARESUL DIN 1923 ESTE RAPID !!!

  16. …poate asa visezi dupa ceva etno…trase (stii ce zic?)…si ai impresia deraiata ca faci ‘treaba bine”…iar din secunda in care ai postat toate minciunile,aberatiile si dezinformarile…ai facut ca noi rapidistii sa fim si mai dezbinati,ai facut rau si faci mereu asta….AI DATORIA SI OBLIGATIA SA SUPORTI SI CEEA CE NU-TI CONVINE SA AUZI…
    un nesimtit si „erou” de tastatura,fara nume si ascuns intr-un abis al prostiei …iar daca tu crezi ca aici suntem pt ora de limba romana??esti si mai prost crescut si fara de respect pt multi dintre noi….poate nu toti suntem scoliti ca tine…eminentule…dar nu asta este discutia dar tu mereu faci ceea ce faci tu mai bine,jignesti si invrajbesti lumea iar lumea ta devine din ce in ce mai mica si fara de valoare…
    PS.
    iti ia 24 ore sa pui un articol…presupun ca te corectezi cu „gugalul”apoi postezi…woooooowww cam mult mucos mic iar daca….LA MECIURILE TELEVIZATE PE NET SEZONUL TRECUT ERAI TU CEL CARE COMENTAAAAA!!!???PUSTIULICA,LIMBA ROMANA ERA GRAV AVARIATA CHIAR CU DAUNE TOTALE DE TINE SAU CEI CARE CUNT PE ACOLO CU TINE…
    offffffffffffff….iar o sa ma blochezi???
    chiar asa sunt un cosmar pt tine?

  17. Mai ai puținticã rãbdare și vine și licitația pt PALMARESUL DIN 1923 (ai vãzut am avut dreptate cã intrã și plmaresul la licitație) despre evaluare întreabã’l pe Florea !!! Încet , încet se limpezesc apele !!!

  18. Corect am greșit recunosc doar ca voi chiar nu va faceți bine treaba .știți ca majoritatea RAPIDISTIILOR AU FĂCUT ALEGEREA POTRIVITA VOI ……

  19. Stai tu liniştit, că noi ne facem bine treaba aşa cum ne-o facem. Nu datorăm nimănui nimic şi ne ştim fiecare responsabilităţile. Cuvânt care, apropo, se scrie cu un singur „i”. Chiar dacă este plural. 🙂

  20. Pentru voi da .așa veți rămâne simpli anonimi fără sa aveți coloana și fără RESPONSABILITĂȚII.

  21. Am ajuns de râs.. cică valoarea mărcii e mai mică decât datoriile ale AFC Rapid..Manoliule pleacă tată ca am ajuns râsul tuturor..

  22. Vă ascundeți în spatele anonimatului fără sa aveți puterea și curajul sa purtați discuții pe subiect cu argumente pro și contra .ideea este ca va doare tare rău deoarece vedeți și voi ca marea majoritate a rapidiști lor au ales iar voi sunteți în continuare minați de interese MESCHINE .dar așa Cum am mai spus putințică răbdare .eu mă numesc GEORGE UDRISTE stau de vb cu cine.????

  23. Licitația pornește de la 406.000 € , prețul poate sã creascã sau sã coboare , prețul corect este ãla de la sfârșitul licitației !!! Știe amicul de la butoane dar se joacã (bagã strâmbe) !!! Un sincer bravo pt tinerii Rapidiști care au început sã înțeleagã despre ce este vorba , mai aveți puținticã rãbdare și va rãmâne doar o echipã cu numele RAPID BUCUREȘTI !!!

  24. Licitația pornește de la 406.000 € , prețul poate sã creascã sau sã coboare , prețul corect este ãla de la sfârșitul licitației !!! Știe amicul de la butoane dar se joacã (bagã strâmbe) !!! Un sincer bravo pt tinerii Rapidiști care au început sã înțeleagã despre ce este vorba , mai aveți puținticã rãbdare și va rãmâne doar o echipã cu numele RAPID BUCUREȘTI !!!

  25. Admin. Nu esti corect. pana la pronuntarea in instanta a verdictului totul este poveste, m-am lamurit ce interese purtati. Asa ca va spun asa cum canta adevarata galerie ” La revedere, va spunem la revedere.”
    Fara comentarii suplimentare pe viitor, aveti drumul vostru.