Rapid are un amical şi în acest weekend

0
2296
Rapid
Rapid asteapta intariri din toate partile

Programul infernal pentru Rapid continuă în această pauză competiţională. Urmează trei meciuri în patru zile, dar le luăm pe rând. Prima partidă din acest şir, care va fi şi a zecea din această vară, se va disputa la Floreşti, judeţul Giurgiu. Este vorba despre CS Avântul Floreşti, formaţie care a terminat pe locul 4 în seria nord a judeţului mai sus menţionat. Sezonul 2016-2017. Aşadar un adversar destul de incomod pentru giuleşteni.

Avântul Floreşti – Rapid, 13 august, 18

Partida va avea loc, aşadar, duminică, 13 august, de la ora 18:00, în localitatea Floreşti, pe care o puteţi vedea pe harta de mai jos. În cele nouă meciuri amicale jucate până acum, Rapid a câştigat şapte, a înregistrat un egal şi o înfrângere. Meciul pierdut a venit în faţa celui mai tare adversar, CSM Olteniţa, echipă de liga a 3-a. Cel mai bun scor a fost 11-0 în faţa celor de la Progresul Palanca. Urmează şi alte partide de verificare în cursul săptămânii viitoare. Despre care vom scrie mai mult în zilele ce urmează.

harta floresti Rapid are un amical şi în acest weekend

Floreşti, încadrat de chenar roşu (stânga), în raport cu Bucureşti (dreapta)

LĂSAȚI UN MESAJ