ANALIZĂ / Nu există idoli, e doar o iluzie

0
1530
bonucci
Bonucci a luat o decizie incredibilă

Iubesc această echipă şi banii nu sunt totul! Nu mă interesează doar banii!” Oare de câte ori nu am auzit aceste cuvinte mai ales din partea jucătorilor de top la nivel mondial? În ideea în care ei nu ar trăda vreodată clubul iubit. Ei bine, iată că situaţia lui Leonardo Bonucci stă la baza materialului pe care noi îl vom scrie aici. În vara lui 2016, cel care este unul dintre cei mai buni fundaşi centrali din lume, refuza un salariu dublu de la Manchester City. Iar în presă apăruse informaţia că acest lucru se întâmplă pentru că Bonucci nu se gândeşte la bani. Pentru el este mai important să rămână şi să câştige Liga Campionilor cu Juventus Torino.

Bonucci a ratat Manchester City, dar n-a „iertat” Milan

Sursa informaţiilor, chiar fotbalistul! Cât de emoţionant, lacrimi… Ăsta e fotbalul! Au spus mulţi, au fost prostiţi în masă… La nici un an distanţă marele iubitor de Juventus Torino, care a făcut junioratul la Inter Milano, a plecat. Pe bani mai puţini, dar nu la Manchester City. Ci la AC Milan! O rivală istorică a celor două echipe care l-au format ca om şi ca jucător. Imaginea imaculată a omului mai fidel cu echipa de club care i-a oferit totul decât cu propria familie ar trebui să se transforme într-un bumerang de dezgust. Însă nu din partea noastră, ci mai ales din partea fiecărui suporter al lui Juventus Torino. Doar că asta este atitudinea fotbalistului din ziua de azi. Mai ales când valoarea ta este peste media mondială.

Messi + Barcelona = … 62,4 milioane euro / an?!

Aducem acest fapt în discuţie pentru că, dincolo de Leonardo Bonucci, este şi Lionel Messi. Un talent nemaipomenit şi un talent uriaş, care va rămâne mereu în istorie. La nivel de seniori, argentinianul nu a jucat decât la Barcelona. O echipă care l-a luat de mic, a investit în el şi apoi i-a exploatat talentul la maximum. O simbioză perfectă între două nume uriaşe. Fireşte, Messi şi-a jurat mereu dragostea eternă pentru Barcelona. Cu toate că discuţiile privind ultima prelungire a contractului au durat nefiresc de mult. Ofertele curgeau. Din toate părţile, dar Messi a ales cu inima, chipurile, anume să joace la Barcelona până în 2021. În mod cert nu a contat absolut deloc noul salariu net de 62,4 milioane de euro pe an (!!!!!!!) O sumă monstruoasă şi inumană, indiferent că vorbim despre un uriaş. Iată, deci, că iubirea eternă are un preţ destul de… rezonabil.

Francesco Totti, 25 ani la Roma…

Sigur, am fi tentaţi să îi aruncăm pe cei doi, alături de mulţi alţii, într-o oală a renegării şi să lăsăm locul altora, care merită. Aici veţi spune, sigur, că Francesco Totti ar trebui să fie primul. Timp de 25 de ani, acest om a scris istorie doar la AS Roma şi nicăieri altundeva! S-a retras în 2017, la 40 de ani, cu toate că oficialii şi l-ar fi dorit în birouri cu măcar un sezon mai devreme. Totti nu arăta rău pe teren la vârsta lui, dar nici nu mai era cel din, să zicem, 2006. Şi-a dedicat viaţa Romei, corect. Iar povestea de dragoste dintre părţi este incontestabilă. Problema este că mulţi nu ştiu ce salariu a avut Francesco. Între 2005 şi 2009 a încasat 5,4 milioane de euro pe an, în timp ce ultima prelungire a înţelegerii i-a adus un salariu de 8,9 milioane euro până în 2010. Şi 8,6 milioane de euro pe an între 2010 şi 2014!

… dar cu salariu apropiat de Messi!

Vorbim despre un jucător care ajunsese la… 33 de ani! Cu alte cuvinte, în 2009, când Lionel Messi primea 10,5 milioane euro. Iar în 2013, în vârf absolut de formă, Barcelona îi dădea 13 milioane. Cu alte cuvinte, cifrele lui Totti la AS Roma au fost fabuloase, mai ales în ultimii 12 ani. Am putea spune pe măsura dragostei dintre cele două părţi. Sigur, ar putea părea comentarii răutăcioase. Doar că idolii sportivi, aşa cum îi vedem, la nivel global, nu există. Sau sunt, mai degrabă, de tipul lui Zlatan Ibrahimovici, care este adeptul experienţelor. Însă peste tot a reuşit să rămână la fel de iubit. Nu a jurat eternă nimănui, chiar dacă a jucat la Inter, Milan şi Juventus. Printre altele!

Bonucci nu e Ibrahimovici

La fel ca şi Bonucci care, iată, stârnea hohote de plâns acum un an mai ales din rândul fanilor lui Juventus. Cu câtă emoţie eram anunţaţi că banii nu sunt totul, că visul de a lua Liga cu Juventus este totul. Acum va juca la marea rivală, Milan. Fără remuşcările false de atunci. Sigur, nu e nimic greşit la nivel sportiv. Totul este un job, dar ar fi bine să lăsăm mai moale ideea de idol, pentru că sportul de înalt nivel nu înseamnă decât reţete financiare eficiente. Iar astfel de trădări nu pot avea altă justificare. Să ne bucurăm de sport şi de actorii lui aşa cum sunt ei. Fără a mai crea statui imaginare bazate pe emoţii şi aşteptări nefundamentate. Adevărul este în altă parte.

Aboneaza-te sa primesti cele mai noi informatii

* indicates required

LĂSAȚI UN MESAJ